Ziua porților deschise, dar păzite

de Stelian Marinescu

De bună-voie și nesilit de nimeni, am participat sâmbătă, 11 august 2013, la „Ziua Porților Deschise” a Marinei Militare Române. Această manifestare, a avut loc în Portul Militar Constanța. Mi-am dat întâlnire la Poarta 1 cu alți prieteni ,,marinari’’. Printre ei se aflau dl. Dan Mihăescu, Octavian Țacu, Andreea Mihăescu și actorul Vasile Gherghilescu, toți apropiați ai Clubului Nautic Român. De la poartă am fost transportați de către Dan Mihăescu  la bordul limuzinei sale albe. Ajungând la intrarea în Portul Militar, doi agenți ai Poliției Militare ne-au barat drumul. Dan și-a declinat apartenența la ,,clanul “ presei și a fost directionat pe loc la intrarea Vip-urilor. La așa-zisa intrare am ajuns imediat. Aici erau alți agenți care ne-au oprit. Trebuia să ne întoarcem înapoi la prima intrare. Nu ne punem noi cu armata și ne întoarcem. Ne dăm jos din mașină și suntem întâmpinați de alți militari. Ni se cere buletinul și suntem controlați în borsete. Nu protestăm și încercăm să ne menținem buna dispoziție. Până la urmă, suntem frații lor, ne place să ne plimbăm cu barca, iubim marea, iubim Armata Română și avem copii care practică marinaria.Trecem pe lânga cortul scafandrilor și ajungem într-o piațetă în care cânta fanfara Marinei. În fața lor, evoluau ,,static” așa-zisele majorete, toropite de un soare năprasnic. Era o căldură de foc. Oriunde te uitai, nu vedeai un loc unde să te adăpostești de soare. Ca niciodată, în ziua respectivă nu adia vântul. Deodată, în micul nostru grup se naște o problemă: Octavian ar fi vrut să vadă Nava Școală ,,Mircea”, Andreea era interesată de submarin, Dan ar fi vrut să relaționeze cu „mahării” de pe ,,Ferdinand”. Eu văzusem în anii trecuți cam tot ce are flota. Dl. Gherghelescu nu vroia să vada mai nimic, venise din prietenie. Hotărâm să mergem prima dată pe ,,Ferdinand”. Aici erau două pasarele: una pentru urcare și alta pentru coborâre. Din nefericire, jos erau 2 marinari care își vedeau de lucru, dar sus nu era nimeni. Așa se face că toți cei care plecau, coborau pe unde veniseră. Dar unde-i lege  nu-i tocmeală și am urcat pe unde trebuia. Sus pe punte era aglomerație, am văzut atât de mulți amirali de mi s-a făcut rău. Erau mai mulți decât marinarii. Se făcea o premiere într-un cadru exclusivist. Ne-am uitat de departe la ei. În cele din urmă, festivitatea s-a terminat și șeful Statului Major al Marinei Militare Române și-a luat rămas bun. La coborâre, a fost onorat de gardă cu siflia. În cele din urmă, coborâm pe pasarela dedicată acestui scop și ne divizăm grupul: Andreea pleacă să viziteze submarinul, iar restul grupului se îndreaptă către Nava Școală ,,Mircea’’. La pasarela lui acestuia era îmbulzeală și se stătea la coadă. Echipajul pusese la cale un plan diabolic de a-i chinui pe vizitatori. Mai întâi, așeptai la pasarelă până cineva de sus striga că poate urca următorul grup. Timp de aștepare, cca. 25 de minute. Reamintesc că așteptarea se făcea pe un soare necruțător.   Urcăm pe puntea navei și sus ne aștepta o altă surpriză: trebuia să stăm la o altă coadă, unde un marinar scria într-un caiet numele și prenumele fiecărui vizitator, seria de la buletin, după care, fiecare vizitator  se semna. Deoarece tânarul marinar responsabil cu acest supliciu avea un ritm de lucru foarte lent, am mai pierdut 25 de minute. Ceilalți marinari prezenți pe punte aveau sarcina să ne păzească ca pe niște eventuali infractori. Erau foarte autoritari și năuciți de căldură. Cu toate acestea, am văzut un marinar care zâmbea. La plecare, Dan Mihaescu a pus o intrebare:

-Ce au oamenii ăștia de sunt așa de încrâncenați?

-Probabil, cei bătrani nu ,,și-au luat jocul” și au transmis starea de spirit și celor tineri. Când ai atâția șefi pe cap,  mai ai timp și curaj pentru tabieturi personale?

Pe chei se auzea un zgomot ca de sirene de vapor. Am cercetat să vedem de unde vine și am văzut 5 fete în straie populare care suflau în niște tulnice cât toate zilele. Desigur că solemnitatea momentului necesita și o asemenea participare, probabil pentru diversitate pe care numai cineva de ,,sus’’ o înțelegea. La un moment dat, Dan a dibuit un punct alimentar, unde se putea bea o cafea și chiar puteai să-ți procuri o apă rece. Am stat puțin la umbră și ne-am răcorit. Contra sumei de 20 lei mi-am cumpărat o șapcă albă cu inscripția „Forțele Navale Române”. Mergând spre poartă, nu puteam să nu apreciem efortul marinarilor de rând care, îmbrăcați în uniformă, pe căldură și cu șefii pe cap, se străduiau să prezinte publicului armamentul din dotare. Cam atât despre vizita mea în Portul Militar și, ca o concluzie, am observat că frapierele în formă de butoiaș ale  Navei Școală ,,Mircea’’, erau goale.

Foto: Daniel Stoenciu