Ziua Poliției Române – Arc peste timp
Narcis GAIDARGIU●
Aveam rar ocazia. De fiecare dată intram timid în biroul decorat somptuos, din vechea Casă a Pionierilor. Tavanul și pereții încasetați în lemn prețios și tapițați cu mătase, lambriurile, mobilierul sculptat cu bun gust și parchetul impecabil din stejar patinat, pe care se odihnea un covor țesut manual completau ambientul. Secretara îmi spusese să intru, în puțin timp urma să vină și Președintele. Președintele Mareș era întotdeauna o persoană jovială, care impunea respect fără să îl ceară.
Eram în 25 marie 1974. Mi-a spus că era ziua Miliției Române, care sărbătorea un sfert de veac de existență. Mi-a înmânat un bilet, spunându-mi că mă așteaptă la Inspectoratul Județean Tov. Lt. Col. Lăzărescu, unde reprezint pionierii constănțeni. Se grăbea, nu avea timp de explicații.
M-am trezit de-abia în troleibuz, aveam în mână biletul pentru Tov. Lăzărescu; curiozitatea mă împingea să văd mesajul secret din interior, dar onoarea de pionier și misiunea cu care fusesem investit au primat și nu am cedat ispitei. Am pus biletul în buzunarul din dreapta al pantalonilor călcați la dungă.
Am ajuns la Inspectorat, mi-am verificat ținuta, cămașa bine strânsă în pantaloni, cravata roșie cu tricolor, inelul cravatei, tresele, șnurul auriu, basca, centura, pantofii de lac, toate erau în ordine. Tov. Lăzărescu, neașteptat de cald pentru un polițist de rang superior, m-a condus în sala de festivități. Emoționat, am uitat să îi dau biletul. Mă simțeam foarte important, parcă mă născusem pentru momentul acela. Am luat loc în primul rând. După cuvântul comandantului și al câtorva oficiali, am auzit de la masa prezidiului: „… și acum îi dăm cuvântul reprezentantului pionierilor constănțeni, Gaidargiu Narcis, care ne va transmite urări cu ocazia…” Am înghețat!
Nu îmi spusese nimeni că trebuie să și vorbesc la pupitrul de la masa prezidiului. M-am ridicat în aplauzele și uralele sălii arhipline. Cu greu am făcut primii pași, clipele erau enorme, imaginile mi se amestecau, urma să mă fac de râs, mă blocasem. După câțiva pași, mâna mi s-a atins de buzunarul pantalonului și am auzit un foșnet. A fost semnalul salvator. Mi-am dat seama că acolo se află salvarea mea. Am scos bilețelul și, la primă vedere, descopeream ce aveam de transmis din partea tuturor pionierilor constănțeni „… un cald salut pionieresc și mulțumirile noastre pentru ajutorul pe care ni-l dați permanent în activitatea noastră de pregătire pentru apărarea patriei…”
Patruzeci și trei de ani de transformări sociale, politice, instituționale, dar mai ales personale. Ale fiecărui actant, persoană ori instituție.
2017, 25 martie, Ziua Poliției Române și, cum altfel?, Cupa Presei la Tir, șase focuri, pistol Carpați model 1974. Același an, 1974.
Am intrat în dispozitiv, am luat poziția de tragere, ochit, respirație, calm,… calm am zis!, acționat încet trăgaciul, nimic. Aud din dreapta „Incident de tragere”… reiau, trag cinci, îl găsim pe primul ascuns prin patul pistolului, reîncărcat, reiau, trag și… locul II. Atât am putut. Nu vreau să reclam pe nimeni, dar în primul rând, colegul care a luat locul I, are cu treizeci de ani mai puțin și se antreneză des în poligon. Cei ca mine, cu doua perechi de ochelari pe nas, una pentru pistol, cealaltă să vadă ținta, ar trebui să jucăm la altă categorie. Nu e drept, nu e cinstit. Glumesc, felicitări colegului; a reușit un scor foarte bun, chiar și pentru trăgători profesioniști; 55 din 60.
Am fost invitați în sala de festivități pentru decernarea diplomelor, felicitări și o cupă cu vin spumant. Aceeași sală în care pășisem în urmă cu patru decenii.
A doua zi dimineață am asistat la o paradă a polițiștilor constănțeni, care ne-au primit în ținută de gală. La orele 8:15 s-a ținut un minut de reculegere în memoria și onoarea colegilor căzuți la datorie. A urmat festivitatea de comunicare a ordinelor de avansări în grad.
Le transmit la fel ca în urmă cu 43 de ani:
„… din inimă, sănătate, fericire și viață lungă!”
Fotografii realizate de Narcis GAIDARGIU.
