Ziua Europei, mai importantă decât oricând

Narcis GAIDARGIU●

Triplă sărbătoare pe 9 mai.

9 mai 1877, Ziua Independenței de Stat a României și 140 de ani de stat independent și unitar.

Da, unitar!

Mai exact, unitar fără Transilvania până în 1918. Încă unitar fără Basarabia și – la fel de unitar după Războiul de Independență și eliberarea de sub jugul Otoman – fără sudul Basarabiei, adică mare parte a regiunii Bugeac, județele Cahul, Bolgrad și Ismail. După războiul ruso-turc (1877-‘78), în urma Tratatului de Pace de la Berlin din 1878, de unde Mihail Kogălniceanu se întorsese plin de amărăciune, primisem în schimb Dobrogea. Cedaserăm 9.642 km² de terenuri roditoare aflate în nordul Deltei Dunării pentru 15.570 km² de stepă în Dobrogea, dar și 245 km de țărm la Marea Neagră. Aproape echitabil, dacă nu am fi cedat ceva ce era al nostru de drept. Era prețul pe care îl plăteam Rusiei pentru ajutorul dat de România în războiul lor cu turcii.

Nu, nu noi, prin urmare ei ne ajutaseră să ne câștigăm independența față de Imperiul Otoman. Dacă schimbi perspectiva, dreptatea se vede altfel dintr-un înghesuit colț al mesei rotunde.

Ziua Victoriei Coaliției ONU împotriva Puterilor Axei și capitularea Germaniei naziste, 9 mai 1945.

În 1940 recâștigasem nordul Ardealului de la unguri, dar am pierdut Cadrilaterul în favoarea Bulgariei.

După lovitura de stat condusă de Regele Mihai la 23 august 1944 și înlăturarea de la putere a mareșalului Antonescu, România întoarce armele împotriva Germaniei lui Hitler și semnează la 12 septembrie Armistițiul cu ONU, participând cu 567.000 de soldați la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, lăsând în urma frontului 169.822 de morți, răniți și dispăruți. Asta nu a împiedicat Rusia să deporteze în lagărele din Siberia alți 170.000 de soldați români, dintre care puțini au revenit acasă. Constantin, fratele cel mic al bunicului meu, era asistent medical. S-a întors acasă prin anii ‘60, dar tot restul vieții nu a suflat un cuvânt despre ce a îndurat acolo.

In 1946, la Conferinţa de Pace de la Paris, României nu i se recunoaște statutul de stat cobeligerant și semnează tratatul ca stat dușman învins, deși nici Franța, Finlanda, Ungaria, Bulgaria, Grecia și alte state marionetă nu fuseseră scutite de a cădea la înțelegere cu Hitler.

Dreptatea? Depinde cine o cere! Justiția? Subordonată, cui o face!

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, niciodată nu primesc cu Steaua, întrucât ultima dată când am primit pe unii, au stat la noi 45 de ani. Oficial, trupele sovietice de ocupație au staționat în România între 1944-1958.

O sărbătoare cu gust amar.

Ne uităm ades, ca într-un  veșnic foileton mioritic, la implacabilul nostru destin național, șifonat câteodată de vreo furtună dinspre stepele rusești, ori mângâiat de firave adieri dinspre Europa, SUA, NATO sau ONU.

Ziua Europei sau ziua Schuman, 9 mai 1950, este ziua Europei unite. Uniunea Europeană a fost creată cu intenția de a se pune capăt numeroaselor războaie care brăzdaseră Europa, culminând cu WW2. Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos – fondează în 1950 Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului pentru asigurarea unei păci durabile, controlându-și astfel reciproc fabricarea armamentului. O uniune economică ce implicit, mai târziu avea să conducă la reușite în domenii politice și legislative, printr-un efort susținut, cu atât mai mare în prezent, când asistăm la o destabilizare și reîmpărțire a polilor de putere, influență și decizie în interiorul UE.

Rusia, din dorința seculară de a redobăndi poziția de mare putere mondială, face eforturi uriașe pentru destabilizarea politică, economică și militară a UE. Astăzi, la 17 ani de la încheierea Războiului Rece, inamicii nu mai sunt pe poziții ideologice și politice opuse, au interese convergente, acorduri comerciale și afaceri comune.

Să împarți o lume din ce în ce mai mică, pe măsură ce resursele se împuținează – din cauza unui consum tot mai ridicat, susținut de creșterea numărului populației, dar și a nivelului de trai, cât și a unui val de consumism fără precedent – nu este deloc ușor.

Căzută în dizgrație, apoi în uitare, ziua de 10 mai are semnificații aparte.

Sunt puțini cei care își amintesc de Ziua Regelui. A fost Ziua națională a României și Ziua Regalității între 1866-1947, exceptând anul 1917, când a fost interzisă de ocupația germană în Primul Război mondial și desigur, de regimul comunist în 1947.

O primă semnificație a zilei de 10 mai ne este oferită cu ocazia sosirii în anul 1866 la București a Principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, viitorul rege Carol I al României. Instalarea la București a unui domn nepământean a fost asigurată prin bunăvoința împăratului Napoleon al III-lea și a regelui Prusiei, Wilhelm I, dar și a acordului dintre politicienii români care, după experiența finalmente nefericită a partidelor cu Alexandru Ioan Cuza, înțelegeau că numai un domn străin putea fi obiectiv și neutru, încât să se situeze deasupra rivalității dintre cercurile politice interne.

Pe 9 mai 1877, în fața Parlamentului, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a rostit „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”.  A doua zi, pe 10 mai 1877, parlamentarii au mers la Palatul Regal, unde Carol I proclamă Independența României.

9 mai 1877.  Astăzi, pe 9 mai sărbătorim Ziua Independenței de Stat a României, 140 de ani de stat independent și unitar. Nu-i rău, merge și pe 9 mai! O ocazie în plus să sărbătorim două zile la rând.

De ce nu pe 10 mai? Pentru că după Revoluția din 1989 autoritățile române s-au temut de reinstaurarea monarhiei în România. Nu au dorit ca Ziua Națională a Independenței de Stat a României să se sărbătorească în aceeași zi cu Ziua Regalității și a Regelui.

Coincidență? Sau nu! Pe 10 mai 1881 România a fost proclamată Regat, după ce la 14 martie Principele Carol este proclamat rege, devenind primul rege al României, Carol I, aceasta însemnând și acceptarea României cu statut de egalitate de către celelalte state europene. Pe hârtie da, eram egali, realitatea următorilor ani marcați de tensiuni, culminând cu cele două războaie mondiale, nu a arătat și nu arată nici acum acest statut de egalitate.

După Războiul de Independență din 1877-‘78, principele Carol îi dă ministrului de externe Mihail Kogălniceanu misiunea de populare a Dobrogei. Teritoriul nu mai fusese sub stăpânire românească de prin 1419-1420, sub Mircea cel Bătrân. Populația era majoritar turco-tătară. Mii de români din Transilvania, cât și din sudul Basarabiei, vin să populeze satele turcești și tătărești din Dobrogea. Majoritatea românilor din Muntenia erau speriați de ariditatea pământurilor dobrogene. În special mocanii din zonele Sibiului, Brașovului și Branului, dar și din Bugeacul reocupat de ruși vin în număr mare, primind pe o simplă semnătură până la suta de hectare.

Case ca-n Ardeal, cu prispă înălțată și cerdac. Așa o casă și-au construit în Pantelimonu de Sus și stră-străbunicii mei, mocani veniți din Bran și la fel, bunicii când s-au mutat în cartierul Coiciu din Constanța, în anul 1929. Stră-străbunicii, după reforma agrară a lui Cuza din 1864, ca tineri căsătoriți se stabiliseră mai întâi în Movila Miresii supranumită și Mototolea, nume ce probabil era în legătură cu graiul molcom al noilor veniți, că la porecle nu ne-ntrece nimeni. Satul se afla ba în Țara Românească, ba în Moldova, dar cum vremile erau neclare și cam dezordine prin țară după descăunarea lui Cuza, au luat hotărârea să plece în Dobrogea aflată atunci sub turci, unde taxele erau mai mici. Așa au ajuns în actualul sat Pantelimon, întemeiat  pe locul satului tătăresc Ceatal Orman, fostă reședință a Hanului tătarilor dobrogeni, distrus în timpul Războiului Crimeii din anii 1853-’56. Mototolea le rămăsese numele și așa s-au înregistrat la primăria Pantelimon. Străbunicul Mototolea Ștefan, în anuarul SOCEC din 1924, era înregistrat printre țăranii fruntași ai satului, ca având a treia avere.

Vizitând satele din Dobrogea după 1878, ministrul Mihail Kogălniceanu s-a adresat mocanilor: „Măi băieți, aici e raiul vostru. Ceea ce aţi găsit voi în Dobogea n-o să mai apuce nici copil de copilul vostru. Scuturaţi-vă pungile, vindeţi ce-aţi aveţi, lipsiţi-vă şi de oi şi cumpăraţi pământ, c-aveţi să fiţi bogaţi.”

Astăzi ne-am bucurat simțurile cu delicatese din toate țările UE, confecționate sau preparate de elevi. Piața Ovidiu răsuna de glasurile copiilor de la școlile și liceele constănțene. Fiecare vorbea pe limba lui, fiecare se simțea bine, erau mândri de realizările lor în domeniul culinar, munciseră singuri ori în echipă, ajutați de profesori sau părinți. Alcătuiau împreună o lume fără granițe, multivalentă, o lume multiculturală, multicoloră și polifonă, așa cum își doriseră părinții UE. Fiecare grup reprezenta o țară a UE. Am trecut atât de repede, atât de ușor, de firesc de la un stand la altul, ca de la o țară la alta, încât ar fi păcat să pierdem acest avantaj, unul dintre multele pe care încă aici, departe de miezul UE, nu le simțim.

Nu puteau lipsi declarațiile sforăitoare ale unora dintre reprezentanții autorităților, cuvântul Primului Ministru, … cuvântul mai știu eu cui? Dar cine-i asculta?

Copiii erau fericiți, într-o Europă a lor, în care nu au pătruns obscurantismul și demagogia. Încă…

Mâncăruri alese, spre bucuria marelui om de stat Mihail Kogălniceanu, priceput la mâncăruri fine și rețete curajoase, care a scris împreună cu Costache Negruzzi cartea de bucate „200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești”, Iași 1842, La Cantora Foiei Sătești. Originalul este scris în limba română, cu caractere chirilice. De la pagina 63 vă oferim rețeta No. 108:

N0. 108 BUDINCĂ DE VINU

Ingrediente:
205 dramuri unt (693 g)
4 franzele posmag (uscate)
100 dramuri vin alb (0.38 l)
7 ouă
coaja de la 1 lămâie
30 dramuri zahăr (101.5 g)

Instrucțiuni:
“5 dramuri unt pui într-o tigae să se înfierbinte și pui de la patru franzele posmag în trănsul ca să se umfle, apoi pui 100 dramuri vin albu să fearbă amestecăndu-l și apoi îl lasă să se răcească. Pui 200 dramuri unt și-l freci puhav și pui trei oue întregi și patru gălbănușuri unul după altul, de la o alămâe coaja, 30 dramuri zahar și cănd vor fi amestecate bine, ei de la patru albușuri omăt, amestecăndu-l binișor și ungănd calupul cu unt și cu posmag, îl torni înuntru și-l dai în cuptoriu.”

Fii Fun, Fii Hot, Fii Cool! E Pasiunea Ta!

sursa foto: www.istorie-pe-scurt.ro, Narcis Gaidargiu.