Windsurful, clasa olimpică

Prof. Octavian Țacu

(Fost windsurfer)

Windsurf, planche a voile, placă cu vela,toate denumesc aceeași “jucărie”, creaţia a doi americani din California ,  Jim Drake şi Hoyle Schweizer. Patentul acestei  jucării  este  datat în 1968. În 1973 se organizează  şi  primul campionat mondial. Hoyle  Schweizer devine şi renumitul fabricant al planşelor marca “Windsurfing Internaţional”

Primul mare campion al acestui sport este Robby Naish din California, care domină autoritar toate competiţiile anilor 70 ,80 ca amator şi apoi ca profesionist. Ulterior numele lui este  marca mai multor echipamente  sportive legate de wind surf şi apoi de kite.

Ideea unei ambarcaţiuni cu grementul ţinut cu mâinile a fost realizată mai înaintea  celor doi californieni care au patenta-o însă,  fără o  expansiune notabilă.

În  1984 windsurfingul  devine  clasa olimpică la Los Angeles, ca  rezultat al dorinţei organizatorilor americani,competiţia  fiind  adresată  băieţilor,  iar în 1992 la Barcelona este deschisă şi fetelor.

În mare, așa arată cronologia acestei clase olimpice  din yachting. În paralel  au loc multe  modificări în privinţa echipamentelor. Modificăricare reprezintă de multe ori rezultatul unor “jocuri de interese” a marilor fabricanţi de planşe  şi vele,ştiind că alegerea  unui tip de echipament  pentru  Jocurile  Olimpice  este un motor de marketing  foarte puternic.

În 1984, la prima apariţie a planșei cu velă  în cadrul regatelor de yachting a Jocurilor Olimpice, a fost Windglider, planşă  impusă de organizatorii americani şi de ISAF( Federaţia Internaţională de Yachting)

Velele  purtau marca North Sails (made în USA)şi erau fabricate din dacron având suprafaţă de 6,5 metri pătraţi cu 3 balene. Catargele urmând tehnologia zilei, erau din fibră de sticlă cu secţiune variabilă.De remarcat că sportivii nu aveau  voie să folosească  centuri de trapez  şi automat, nici “trapeze” ataşate pe ghiu.

Olimpiada de la Seul avea să  consfințescă  un nou model de planşe, cunoscute  sub numele de “divizia 2” sau  Davidson, catargul, vela şi ghiul erau fabricate de Neil Pryde(mare fabricant de vele şi echipamente de yachting  cu  sediul în Hong Kong). Alegerea planșei de divizia 2 că și clasă  olimpică a fost făcută în urma performanţelor superioare din regatele “open” în faţă altor tipuri de planşe. Suprafaţă velica  creşte la 6,7 metri pătraţi. Planşă Davidson  necesită un bun echilibru pe  vânt de ”pupă curat” și se cantează  foarte tare pe “vânt strâns”. În plus ” urcă foarte bine în vânt”. Pe scurt a fost o planşă superioară din punct de vedere tehnic şi sportiv. Multe din planşele de divizia  2 încep să fie realizate din materiale compozite, polietilena şi  fibra de sticlă fiind înlocuite de materiale mai uşoare şi mai rezistente , fibra de carbon devenind materialul standard pentru catarge. Poziţia catargului pe o şină cu reglaje şi a diferitelor reglaje ale velei pe catarg şi pe ghiu cât şi a derivorului, fac  din această planşă un mijloc  foarte sofisticat.

1985, consfinţeşte  conlucrarea în perfecţionarea planșei de divizia  2 de către un surfer austriac George Lechner şi  North Sails. Rezultatul, sub numele de” Lechner A-390” devine  planşa  Olimpiadei de la Seul cu trei ani înainte, astfel că toţi competitorii să se poată obişnui cu echipamentul până la dată începerii competiției.

La Jocurile Olimpice  de la Barcelona  se va concura tot pe planşa de tip  Lechner  A-390, doar că aceasta a suferit mici modificări. Velele  au balene  transversale  până în catarg, iar  suprafaţă velica şi înălţimea catargului cresc.

La această ediţie a Jocurilor Olimpice,  clasa windsurf înregistrează participarea fetelor, participare ce va rămâne o constantă de aici înainte.

Jocurile Olimpice  din 1996 care au avut loc în Atlanta, detronează  Lechner A-390 ca planşă olimpică şi apare planşa  “Mistral one design”, o  derivată a  ”Mistral Competition “, o clasă foarte răspândită în lume( 37000 de surferi la acea dată), având propriul campionat mondial.

Ca noutate este permis “pompingul” (pomparea cu vela). Această prevedere aduce în competiţii băieţi şi fete cu staturi atletice. Rezultatul pompingul  în sine,  fiind dat de o bună pregătire şi constituţie fizică.

Traseul olimpic de windsurf  de la Atena a fost realizat în radă portului Lavrio , pompingul fiind în floare pentru a suplini acţiunea  slabă a vântului.

Beijing 2008 aduce ca planşă olimpică  RS:X , planşa  şi vela fiind fabricate de Neyl Pride  din Hong Kong.

RS:X este în continuare planşa olimpică şi se cuvin câteva cuvinte despre ea. Măsoară 2,86 m lungime, 0,93 m lăţime. Cântărește 15,5 kg la un deplasament de 231 l. Suprafața velică este de  9,5 metri pătraţi pentru băieţi şi 8,5 pentru fete. Planşa este foarte lentă pe vânt slab şi “vioaie” pe vânt între 5 şi 35 noduri.Traseul de concurs are două lungimi de vânt strâns, două lungimi de vânt de pupă şi o lungime de mare larg pe care se și face sosire.În vânt sunt două balize la aceeași distantanță  faţă de start pentru a evita  “aglomeraţia” la dublarea acestor balize.

Federaţia Internaţională a luat hotărârea că această clasă să fie folosită până în 2020.În 2013 Campionatele Mondiale la clasa RS:X  din Australia au fost dominate copios  atât la fete cât şi la băieţi de soprtivii chinezi.

În paralel cu proba olimpică a windsurfingului au apărut planşe şi probe multiple ca  freestyle, sărituri, slalom şi viteză. Fiecare din cele enumerate, au echipamente adaptate, specifice probelor.

În România există practicanţi de windsurf  însă numărul acestora nu este unul foarte mare. Există şi o şcoală în Mamaia, la Piccadilly. Până în 1990 prezenţa la competiţiile naţionale a fost mai numeroasă în cadrul unor regate mai mult open.Lacul Siutghiol a fost scena principală a windsurfului românesc.Mulţi amatori sau pasionaţi de windsurf se duc  frecvent în Turcia în zona Ceşme unde după amiaza, vântul este puternic şi cu direcţie constantă,  condiţie  majoră pentru  winsurf.