Vorba submariniştilor – AUDACES FORTUNA JUVAT !

Prof. Stelian Marinescu ●

Concursul de ocupare a posturilor de director și director adjunct din învățământul preuniversitar a debutat furtunos, în data de 12 septembrie 2016. Printr-un comunicat sec, transmis prin ordin de ministru, am fost anunțați că, în perioada 12 septembrie-12 octombrie, 2016 se va desfășura respectiva „competiție”. Întreaga suflare managerială a intrat automat în delir. Dacă la început a existat o stare de confuzie generală, ulterior, s-a creat o stare de panică. Bibliografia propusă de minister cuprindea doi autori străini și unul român:

-Bush,T., 2015, Leadership și management educațional.

-Hattie,J.,  2014, Învățarea vizibilă.

-Apostu O., 2015,  Analiza sistemului de învățământ preuniversitar din Romania din perspectiva indicatorilor statistici. Politici educaționale bazate pe date.

Publicațiile respective nu există, însă, în fondul de carte al niciunei biblioteci constănțene. Încercând să comandăm cărțile la editurile specificate, ne-am trezit că nu existau pe stoc, ceea ce am comandat urmând să vină peste câteva zile. Și așa, s-a dus o săptămână din totalul celor patru. Concomitent, trebuia să adunăm o serie de documente personale ce trebuiau postate  pe platforma electronică a Ministerului (special creată pentru acest concurs). Printre documentele solicitate, se regăseau date de stare civilă, adeverință medicală tip (1 oră pierdută plus 100 lei), certificate de cazier judiciar (2 ore stat la coadă), documentele de studii însoțite de foile matricole, certificate de naștere, căsătorie, CV-ul, Planul de Dezvoltare Instituțională și peste alte 300 de documente, care să susțină Curriculum Vitae. Pentru încărcarea platformei create (de cine altcineva decât celebra SIVECO !) era nevoie de o persoană cu calificare înaltă în domeniul IT-ului (eu am fost ajutat cu succes de informaticianul colegiului). Concomitent cu încărcarea platformei, manoperă ce mi-a ocupat foarte mult timp, mai trebuia să-mi îndeplinesc atribuțiile de serviciu, care, în debutul anui școlar, nu sunt puține și ușoare: serbarea deschiderii de an școlar, distribuirea manualelor, stabilirea orarului, a serviciului pe școală al profesorilor și al elevilor, realizarea documentelor de planificare a activității didactice, asigurarea unei baze materiale corespunzătoare desfășurării în bune condiții a procesului didactic. Pentru învățat, mai rămâneau orele târzii din noapte sau, cum am ales eu, dimineața, de la ora patru și jumătate. Așa se face că am rămas cu un stereotip: și acum, indiferent cât de obosit sunt, de la ora patru nu mai pot să dorm. Despre viață personală, în această perioadă, nici nu a fost vorba.

Teama de eșec era așa de mare, încât mulți dintre profesorii care și-ar fi dorit să ocupe funcția de director au renunțat.

au

Ziua probei scrise, pentru mine, a început la ora patru dimineața. Mi-am propus să recapitulez toată bibliografia, pe un fond de stres cumplit. La ora 8, trebuia să fim prezenți la Liceul ,,Lucian Blaga”, situat la „Poarta șase a Portului Constanţa”. Încă de la intrarea în curtea liceului, eram așteptați de o armată de supraveghetori, care ne întâmpinau cu formulare de procese-verbale de predare a obiectelor personale, la camera de bagaje (formulare însoțite de saci negri din plastic, în care să „decartăm”). După ce am identificat sala în care eram repartizat, m-am îndreptat spre etajul întâi. Pe drum eram dirijați, ca oile la strungă, de nenumărații asistenţi. Ajuns în sală, am constatat că eram 14 candidați, 4 supraveghetori, proporția fiind deci ¼. Uitându-mă la fețele colegilor mei de concurs, am citit emoție și oboseală. Așteptarea subiectelor ne-a chinuit și mai mult, acestea parvenindu-ne cu o întârziere de 40 de minute, demnă de mersul trenurilor. În momentul în care am primit subiectul, toată lumea a rămas mută. Prima pagină, o “rafinată colecţie” cu 20 de itemi de cogniție arăta ca o reproducere a Tăbliţelor de la Tărtăria, date pentru citire şi interpretare, la prima vedere.

Foto 1Următoarele 20 de întrebări cognitive au fost de genul:

■ Măgarul întotdeauna are…?

  1. grajd
  2. potcoave
  3. harnașament
  4. coamă

■ Cuvântul ,,lapte” este, pentru volum așa cum este ,,sare” pentru…?

  1. mineral
  2. condiment
  3. bucătărie
  4. cristal
  5. greutate

Ultimele 20 de întrebări au fost din bibliografie și consider că au fost ușoare. Spre finalul probei, am început transcrierea rezultatelor pe foaia grilă. Această operație a fost dificilă, deoarece timpul era scurt și exista o mare posibilitate să greșesc, ceea ce cred că s-a și întâmplat. Evaluarea rezultatelor s-a făcut pe loc, prin aplicarea șabloanelor, de față cu candidații și comisia, rezultatele fiind aduse la cunoștință imediat. După anunțarea rezultatului, nici nu am putut să mă bucur. Următoarele două nopți nu am reușit să dorm. Oboseala psihică și-a spus cuvântul. O durere de cap surdă persista, semn că scoarța cerebrală a fost puternic pusă la încercare. Sindrom post traumatic. Urma o nouă probă în luna următoare: analiza CV-ului și interviul.

La analiza CV-ului, nimeni nu și-a amintit că sunt director adjunct de mai mult de opt ani. Interviul și analiza CV-ului au durat 70 de minute. Am reușit să-mi valorific cunoștințele acumulate prin parcurgerea bibliografiei, arătând comisiei că noi suntem o unitate școlară cu autonomie limitată (răspunzând, pe verticală, organelor ierarhice superioare și, pe orizontală în relaţie directă cu părinții, comunitatea locală, ONG-uri) și având, într-o oarecare măsură, libertatea de a lua decizii, în mod colegial.

Nu pot să nu menționez cât de mult au însemnat pentru mine încurajarea colegilor și sprijinul familiei.

Dar, totul este bine când se termină cu bine iar mottoul submariniştilor români ne învaţă că: Pe cei curajoși îi ajută norocul ! (AUDACES FORTUNA JUVAT).

■ Audentes fortuna juvat (lat,Vergiliu, Eneida, X, 284, Norocul surâde celor ce îndrăznesc)

 

 

 

 

 

 

4 comentarii la „Vorba submariniştilor – AUDACES FORTUNA JUVAT !

  • 10 noiembrie 2016 la 9:29
    Permalink

    Stimate Domnule Director,
    Nu am avut motive de dubiu ca nu vei promova examenul, avand in vedere ca esti un tip serios, sistematic si ambitios.Emotiile au fost normale, avand in vedere ca era un punct de referinta in carierta ta didactica si manageriala. Cred ca liceul tau este pe maini bune. Acum, la treaba!
    Felicitari si sanatate.

    Prof. Octavian Ţacu

    Răspunde
    • 11 noiembrie 2016 la 7:56
      Permalink

      Domnule Director,
      Sint onorat sa va cunosc, de asemenea ca sintem colegi! Unde?
      Cum unde? La”Clubul Nautic Roman!”Vint bun de pupa in noua functie, nu tocmai usoara!
      Cu prietenie,
      Temungin Ismail

      Răspunde
      • 11 noiembrie 2016 la 8:47
        Permalink

        Temule, Cel mai periculos si greu de navigat este „vantul de pupa”. Nu cred ca asta I-ai dorit.

        Răspunde
  • 11 noiembrie 2016 la 8:44
    Permalink

    Mult stimate Domn Director,
    Ma bucur de greutatile prin care a trebuit sa treceti pentru a putea participa la acest concurs/examen dar ma bucur si mai mult ca a fost cu success.
    Va felicit din toata simtirea mea.
    Abia astept sa particip si eu la o marcare a evenimentului fericit.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Emilian Gressianu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.