joi, ianuarie 23, 2025
Navigator

Veşti ‘suuuper’ de la cadeţii Clubului Nautic Român îmbarcaţi pe barquetina Pogoria

Ing. Aura Lavru ●

 

14322767_1087970441296074_5874255120730470432_nAşa cum poate ştiţi, pe velierul STS Pogoria, care a luat startul pe data de 11 septembrie 2016, din Portul Constaţa în Regata Marilor Veliere din Marea Neagră, au fost incluse în echipaj şi două sportive ale Clubului Nautic Român, Lucia şi Theordora Lavru alături de alţi trei adolescenţi români, recrutaţi pentru un program de cadeţie cu durată de 24 de zile. Velierul, construit în anul 1980 a fost proiectat în scopul explicit al formării și al educării tinerilor cu vârste între 15 şi 18 ani. Aşa că înţelegeţi că cei 38 de cadeţi îndeplinesc toate sarcinile necesare derulării competiţiei. Dintre cei 14 marinari, membri ai echipajului, şase sunt şi profesori pentru cadeţii polonezi, având în vedere că aceştia petrec un întreg semestru pe mare. Ca o componentă a educaţiei, a formării interumane, partea poloneză a oferit, prin Navigator Yacht Club, organizatorul român al etapei din  Portul Constanţa a celei de-a doua ediţii a Regatei Marilor Veliere din Marea Neagră, cinci locuri pentru adolescenţii români în cadrul programului de cadeţie de la bordul navei. Pentru depăşirea barierei de relaţionare, încă din primele două zile, după ce Pogoria a părărsit Portul Constanţa, una dintre sarcinile obligatorii trasată de comandantul Grubecki Krzysztof, la bord, este învăţarea, deoparte şi de alta, a câtorva elemente uzuale de vocabular din limbile poloneză şi română … şi astfel a început schimbul de experienţă, bilateral.

Cât despre cei  cinci români vă pot spune că sunt împărţiţi în grupe diferite, au sarcini diferite la bord, fac şi carturi noaptea, au avut toţi rău de mare timp de vreo două zile şi în corespondenţa trimisă frecvent acasă, la fiecare expresie scrisă sau transisă verbal, fiecare al doilea cuvânt este urmat de apreciativul ….suuuper !!!

Pogoria este, conform Wikipedia, un mare velier de Tip A, o barquentină cu trei catarge, propulsată de o velatură de desfăşurată pe 945 mp şi adiţional de un motor diesel Wola Warszawa de 310 Cp, având  lungime de 49,52m şi greutatea specifică de 498 TDW. Construcţia navei-şcoală Pogoria a început în 1979 la Șantierul Naval Gdańsk, fiind lansată la apă pe 23 ianuarie în 1980. Nava, ce aparţine Guvernului Poloniei, a fost proiectată de arhitectul naval Zygmunt Choreń, fiind cap de serie într-un program guvernamental de 18 veliere contemporane de capacitate medie şi mare.

20160911_100635

Velierul a fost conceput ca navă-şcoală şi destinat educaţiei şi formării profesionale la bord a tinerilor, în mediul nautic, începând de la vârsta de 14 ani. Dispune de facilități de clasă, didactico-eductive iar operaţiunile de navigaţie, atât ce le de manevrare a velelor cât şi serviciile de la bord, sunt îndeplinite manual, în fiecare voiaj, de un echipaj mixt, alcătuit din liceeni, fete şi băieţieu. De la lansarea la apă, nava a efectuat voiaje în toate condiţiile meteorologice, inclusiv în Antarctica, şi s-a deovedit extreme de competitivă în curse, unde s-a clasat permanent pe primele locuri.

La bordul Pogoriei, echipajele de cadeţi efectuează voiaje de până la opt săptămâni şi de regulă sunt ambarcaţi şase ofițeri profesioniști și 40 de elevi și profesori voluntari. Costul voajelor este suportat în integralitate de guvernul polonez în colaborare cu o fundaţie caritabilă. Pe 7 iulie 2009, două dintre catagergele velierului Pogoria s-au rupt la îmbinările sudate, în timp ce nava se afla în marş spre Skt. Petersburg, Rusia. Cei 37 de tineri cadeţi au fost preluaţi de la bord pe cale aeriană, cu două elicoptere de la o unitate de aviație a Gărzii de Coastă din Finlanda iar nava a fost remorcat în Portul Hanko.

În cadrul şcolii de pe mare, tinerii deprind lucrul în echipă, respectul faţă de un superior, punctualitatea, responsabilitatea, cunoştinţe de navigaţie şi marinărie şi spiritual competiţional, atunci când participă la regate. Şi, cum este cazul acestei regate, deprind spiritul competiţiilor pe mare. Selecţia pentru alcătuirea echipajului de cadeţi se face atât pe baza rezultatelor şcolare cât şi prin consultarea cv-urilor, de unde rezultă nivelul implicării individuale a candidaţilor în proiecte de voluntariat, cu predilecţie a celor care au ca ţintă  ajutorarea semenilor ori a comunităţilor umane.

Sâmbătă, 17 septembrie, a fost publicat clasamentul după prima cursă, între porturile Constanţa şi Novorossiisk.

rezultate

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.