Un eveniment peren așteptat în Portul Tomis

Stelian MARINESCU ●

În ultima vreme, interesul românilor pentru ambarcațiunile cu vele și motor a crescut considerabil. Drept dovadă, pontoanele din portul turistic Tomis, dar și cele din sudul litoralului s-au umplut cu ambarcațiuni din ce în ce mai frumoase. Porturile noastre turistice au început să semene cu cele din porturile occidentale și datorită organizării la Constanța a unor manifestări expozitionale cu impact în rândul cunoscătorilor, atât al celor interesați, cât și al celor curioși. Desigur, cea mai importantă manifestare la început de sezon estival este Salonul Nautic și Auto – Tomis Yacht, care atrage în fiecare an un impotant număr de vizitatori.

Iată că joi, 21 iunie 2018, în Portul Tomis a avut loc deschiderea celei de-a XXI-a ediții  a  acestei ezpoziții, organizate de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța. Amfitrioni ai evenimentului, directorul executiv al CCINA, Dănuț Jugănaru și primarul Decebal Făgădău.

Din păcate, ora desfășurării ceremoniei, 12, nu a permis o partipare mai numeroasă, deoarece majoritatea constănțenilor, fie erau la serviciu, fie la masă. Au urmat discursurile celor doi oficiali, moment în care un fluture nu i-a dat pace primarului. Dacă la început s-a așezat pe mâneca dreaptă, apoi nu a plecat decât 10 centimetri mai sus. După câteva încercări nereușite de a-l alunga, fluturele, simțind că nu este dorit si-a luat zborul dându-i, asfel, pace primarului.

 




Acesta a felicitat organizatorii pentru hotărârea de continua acest eveniment anual și a promis sprijin, prin dezvoltarea infrastructurii din zona litoralului, de la sud la nord. Am remarcat, în cadrul expoziției, prezența unor ambarcațiuni cu motor, începând de la prețul de 19.875 la 24.975 euro (fără TVA). Toate ambarcațiunile erau dotate cu motoare ,,Mercury”.

Am  observat, printre noutăți, barca – ponton pe care producătorul o propune în  două modele,  Careta și Shark. Cu toate că în poze era prezentată drept o ambarcațiune care se poate folosi pe ape de interior, dar și pe mare, eu am rămas sceptic că o să poată face față pe mare, chiar dacă valurile și vântul ar fi de intensitate mică. Nici măcar nu am pomenit de valul de resacă. A fost prezentă și Direcția Hidrografică Maritimă cu un stand în care a expus Cartea pilot a Mării Negre, Catalogul de produse cartografice și, de asemeni, multe alte produse de specialitate.  Cât despre automobile, sunt frumoase, scumpe, dar nu merg pe apă. Prețurile au început de la 17.833 la 36.204 (fără TVA).

Una peste alta, expoziția și-a atins scopul, aducând niște produse necesare unui segment al celor interesaţi de loasirul nautic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.