Tristan Jones- scriitorul cu şapcă de comandant

Cum m-am împrietenit cu cel mai mare navigator solitar

de Dan Mihăescu ●

 

Navigatorul solitar şi scriitorul Tristan Jones, pe numele său adevărat Arthur Jones, s-a născut în anul 1929 la Liverpool şi şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei prin orfelinate, de unde şi marea sa dăruire cauzei copiilor orfani. După 14 ani de serviciu în Marina Regală Britanică avea să-şi lege întregul destin de oceanul planetar, al cărui cetăţean mi-a declarat că se considera. Şi-a început pribegiile pe mare imediat după ce a părăsit Marina Regală, mai întâi hoinărind prin porturile mediteraneene, la bordul velierelor.  Pasul următor l-a făcut peste Atlantic, pe coastele Americii de Sud şi de aici tot globul i-a aparţinut…

L-am cunoscut la Constanţa, în Portul Tomis, în 1985, la doi ani după ce pornise într-o nouă călătorie în jurul lumii. De data aceasta de la est la vest, de pe coasta vestică a Americii Centrale, prin Canalul Panama, la bordul trimaranului de 36 de picioare – “Outword Leg”. De trei ani purta o proteză, după ce-i fusese amputat piciorul stâng şi atunci a simţit, mai mult decât oricând, nevoia să dovedească faptul că pe mare acest acident nu constituie nicidecum un handicap, însăşi denumirea velierului său putând fi tradusă ca: “Piciorul auxiliar”.

Insolita ambarcaţiune cu vele, un trimaran, ceva ce nu mai văzusem până atunci acostând în micuţul port turistic Tomis, în linie cu cele câteva veliere autohtone, scoase în fiecare primăvară din hibernare de către proprietarii lor, în majoritate bucureşteni şi care, în general, îşi continuau lâncezeala vegetativă la cheu tot restul verii, a stârnit imediat, tuturor celor prezenţi, vibraţii şi vise nerostite.

M-am încumetat până la marginea cheului de unde am strigat, mai cu jumătate de gură, ca să nu mă audă grănicerul de serviciu, din capătul digului: “Ahoy ! E cineva acolo?”. “Cutează şi o să descoperi singur!”, a tunat prin tambuchiul deschis o voce puternică, cam hârâită, de fumător. Curiozitatea îmi dirija singură paşii pe pasarela îngustă ce laga ambarcaţiunea de cheu; mai mult furişat, pentru a nu mă lua la întrebări grănicerul, ce caut să păşesc pe teritoriu american (velierul fiind sub pavilion SUA), fără viză şi paşaport? Clipele toate, devenite impresii, începeau să se ţeasă în dantelăria bogată a imaginaţiei… Apa clipocea odihnitor, parcă drămuind şi tensionând mai mult timpul, cadenţat cu paşii mei ce-i doream muţi. Soarele pripea domol pentru un început de iunie, iar eu fremătam gândindu-mă ce bătrân lup de mare, autentic, se-ncumetă la drum până în Portul Tomis? Previziunea n-a fost departe de adevăr. Pătrunzând prin chepengul îngust, în cabina de sub punte, am avut senzaţia că intru într-o bibliotecă. De la o masă, din faţa maşinii de scris, zâmbindu-mi, un om cu pielea lucioasă şi arsă de soare, întinsă neted peste umerii ascuţiţi ai obrajilor, mi-a întins prietenos o mână puternică cu pumnul noduros, ca o măciucă: ”Bine ai venit la bord bătrâne! … Eşti curajos faţă de ceilalţi care se mulţumesc să fie doar curioşi şi atât. Sunt scriitorul englez Tristan Jones”, s-a prezentat skipperul. Mai tîrziu, la o masă de la renumita terasă Palace, în faţa unei halbe de bere-blondă “Mamaia”, aveam să aflu că prenumele Tristan era pseudonimul de scriitor, provenit de la numele Insulei Tristan de Cunha, pe care o dădea drept loc al naşterii sale.

“Un scritor cu şapcă de comandant ?”, m-am dat eu mirat, intuind că-i face plăcere remarca şi astfel dezgheţăm atmosfera. Atât i-a trebuit. A început apoi să depene spunându-mi că este un navigator solitar care trăieşte din scris, împărtăşind experienţele sale în cele peste cincisprezece volume şi alte cincizeci de povestiri, publicate până atunci. “Pentru mine, fiecare voiaj este obiectul şi subiectul unei cărţi. Descriu întâmplări, locuri şi fapte spectaculoase. Şi tu, de exemplu, o să fii un personaj, dacă vei mai avea şi mâine curiozitatea şi curajul să mă vizitezi, să-mi ţii companie şi să mă ajuţi să-ţi cunosc ţara prin ochii şi imaginaţia ta. Aşa am procedat de fiecare dată în ultimii 40 de ani, de când trăiesc astfel şi am cutreierat nu mai puţin decât 127 de ţări, la bordul velierelor cu care am navigat”.

Mi-a povestit cum în bestsellerul “Incredibilul voiaj” a relatat despre tentativa reuşită de a ajunge să navige la cea mai înaltă altitudine de pe glob – pe Lacul Titicaca, cu o ambarcaţiune cu vele – Sea Dart, tractată şi transportată până acolo chiar şi cu un convoi de catâri. Apoi cum a descris inimaginabila aventură şi recordul, consemnat de asemenea, de a naviga cu vele la cea mai joasă altitudine de pe glob, surprinsă în volumul “Marea Moartă”.

Cât despre aventura ce l-a determinat să acosteze în Portul Tomis, mi-a relatat sec: “Sunt chiar în mijlocul unei aventuri şi al unui nou record. Poţi să consemnezi chiar tu acest record, căci sunt primul skipper care a travesat Canalul Dunăre – Marea Neagră cu un velier ce vine direct de pe ocean. Consider chiar că acest canal va fi de o importanţă maximă pentru turismul nautic şi nu vor fi motive ca în viitor să nu tranziteze pe aici, anual, cam 300 de veliere, din nordul Europei, către Mediterana sau Egee. Mai este şi Delta Dunării care e senzaţională. Eu am văzut multe delte de fluvii celebre, pe glob. Dar asta este chiar aici, la marginea Europei, şi este virgină. Habar nu aveţi ce minune vă-nconjoară. Voi vorbi despre toate astea în viitorul volum, care se va numi precum barca mea -Piciorul auxiliar (Outword Leg)”.

Mi-a mai spus că se afla în cursul celui de-al patrulea voiaj complet circumterestru, iar ca tovarăş de călătorie îl avea pe tânărul Thomas Atteneuer, care se-mbarcase pe când naviga pe canalele din Germania. “Thomas îmi este un ajutor indispensabil deoarece, în urma unei vechi răni de război, de curând mi-a fost amputat un picior. Actualul voiaj precede cel de-al şaisprezecelea volum, în care voi demonstra, pentru o anumită categorie de oameni, că nu trebuie să se resemneze sau să accepte pasiv situaţia de infirm. Infirmitatea, după cum chiar eu demonstrez în acest voiaj, nu trebuie să fie un handicap. Eu spun că oamenii trebuie să se mişte, să circule, să acţioneze singuri, indiferent de infirmitatea care-i marchează. Să nu fie captivii acesteia”.

Mai mult, mi-a mărturisit că voiajul acela, asemeni cărţii pe care avea să o scrie, avea să poarte şi un mesaj pacifist. “Spuneam că mi-am pierdut piciorul din cauza unui şrapnel pe care l-am primit în picior în timpul războiului, pe când eram în Marina Regală Britanică. Am servit la bordul navelor de patrulare, în Oceanul Arctic, asigurând culoarele de navigaţie între Canada şi Uniunea Sovietică. Îmi făcusem din germani inamici şi acum singurul amic pe care mă bazez, călătorind alături de el şi ajutându-ne reciproc, aşa cum doar marinarii ştiu s-o facă, unicul membru al echipajului meu, Thomas, este un german din München”.

.

În anul 1991, la 71 de ani, prietenul meu Tristan Jones şi-a piedut  cel-al doilea picior, pe când se afla în Extremul Orient. Apoi pe 21 iunie 1995 a trecut în nefiinţă, sărac şi singur, în Thailanda, frământat să descopere tainele navigării pe Internet. Spaţiul virtual i-se părea o provocare la fel de mare ca şi  imensitatea oceanului şi un surogat acceptabil faţă de imposibilitatea evidentă de a-şi continua existenţa pe mare.

Pe parcursul exorbitantei sale existenţe căpitanul Tristan a  publicat,  în total,  13 volume de povestiri şi reportaje marinăreşti, deşi el se lăuda a fi autorul a 16 cărţi. Se mai lăuda că a navigat în total 450. 000 de mile marine, că ar fi traversat Atlanticul de 20 de ori ( de 9 ori solitar) şi că ar fi efectuat alte trei voiaje şi jumătate, circumterestre,  deşi există dovezi certe că ar fi navigat în total 75. 000 de mile nautice, însumând, ce-i drept, de trei ori înconjurul Pământului, pe la Ecuator.

Viaţa e frumoasă, nu-i aşa !?



One thought on “Tristan Jones- scriitorul cu şapcă de comandant

  • 20 noiembrie 2017 la 20:53
    Permalink

    Cand te inteapa microbul apei, marii, vantului si orice combinatie intre ele, esti marcat pe viata. Apoi imbatranim, dar intepatura nu se mai vindeca niciodata.

    Răspunde

Lasă un răspuns la Emilian Gressianu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.