Toamna Tricolorului Transatlantic

Narcis GAIDARGIU ●

Toamna anului 2017 a consemnat o efervescență nemaiîntâlnită în rândul navigatorilor cu vele români care s-au încumetat, relativ în aceeași perioadă calendaristică, să se lanseze în traversade transatlantice la bordul velierelor, în echipaje sau individual, cum este și cazul colegului nostru Dorel Nacou, care marchează dealtfel și premiera absolută de a fi primul yachtman român care a traversat Oceanul Atlantic într-o cursă oficială.

Curajul și performanțele lor sportive îi califică deopotrivă, drept ambasadori ai yachtingului românesc și purtători ai tricolorului național peste Oceanul Atlantic.

Pe locuri, fiți gata, ARC!

Duminică 19 noiembrie 2017, la ora locală 12:30, în Las Palmas de Gran Canaria s-a dat startul regatei Atlantic Rally for Cruisers (ARC) 2017.

Competiția transatlantică ARC 2017 se desfășoară anual, începând din 1986, pe distanța teoretică de 2.700 mile marine, între Las Palmas și Rodney Bay, insula Santa Lucia, din Antilele Mici, aliniind la start trei categorii de veliere, Multihull (multicocă – trimarane, catamarane), Racing și Cruising.

Așa cum ne-a obișnuit, ajunul fiecărei regate cu plecare din Las Palmas este o mare sărbătoare, atât în portul turistic, cât și pe străzile orașului:

 

 

Cele 40 de țări prezente în regata din acest an au fluturat drapelele țărilor lor și și-au prezentat echipele. Ceremonia de deschidere a ARC 2017 s-a încheiat seara cu un extravagant foc de artificii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ionuț Iancu, ambasador sportiv al Clubului Nautic Român, fiind pe continent, l-a delegat pe fiul său Matei, care s-a întâlnit cu cele două echipaje românești, de pe yachturile Andrew și Cassiopeia, fiind prezent la startul competiției.

 

 

 

Consulul onorific al României în Gran Canaria s-a întâlnit cu fetele și băieții noștri, participanți la ARC 2017.

 

La ora 12:30 au pornit în cursă velierele multicocă, la 12:45 divizia de racing, iar la 13:00 cruiserele monococă.

 

Competiția ARC a fost creată de unul dintre cei mai importanți yachtmeni ai lumii, Dragoș Corneliu Cișmașu, născut în 1940 la Brașov, cunoscut drept Jimmy Cornell, în yachtingul mondial. A emigrat în 1969, stabilindu-se la Londra, unde, în timp ce lucra ca reporter al BBC World Service a început să practice yachtingul de loisir.

În 1975, împreună cu soția și cei doi copii în vârstă de cinci și şapte ani, au plecat în primul voiaj circumterestru, navigând 68.000 mile nautice cu escale în 70 de țări, pe parcursul a şase ani şi transmiţând în permanent materiale emisiunilor BBC, unde era angajat pe post de corespondent de presă itinerant, având biroul la bordul velierului său.

 

 

 

În 1986 a fondat competiția Atlantic Rally for Cruisers (ARC).

După călătoria pe ape în jurul lumii, au urmat alte două, totalizând 200.000 mile marine. Este autorul a 16 cărți, cuprinzând atât impresii și sfaturi pentru yachtingul offshore și transoceanic, cât și atlase de navigație, puse la dispoziția pasionaților într-o manieră pragmatică, foarte bine organizată.

 

 

 

 

 

 

Jimmy Cornell este și în prezent cel mai influent scriitor de croazieră maritimă și organizator al mai multor competiții și curse, printre care „Millennium Odyssey”, cursă în jurul lumii, organizată cu ocazia trecerii în noul mileniu sau recent încheiata cursă „Blue Planet Odyssey”, desfășurată între 2014-2017, în scopul de a conștientiza comunitatea internațională în privința efectelor globale ale schimbărilor climatice, ce au ca rezultat creșterea nivelului ocenelor și amenință cu dispariția comunități insulare precum Tuvalu, Oceania.

 

 

 

Competiția ARC 2017, aflată la a 32-a ediție reuneşte 186 de veliere cu lungimi între 9 și 30 metri și în jur de 1.200 de membri ai echipajelor. În flotă pot fi întâlniţi navigatori cu vârste între 3 și 80 de ani, din 40 de țări, printre aceștia aflându-se 11 skipperi cu vârsta sub 30 de ani.

Cel mai tânăr skipper aflat în cursă este britanicul Louie Neocleous, în vârstă de 18 ani, aflat la a doua sa participare în ARC.

 

 

El conduce o ambarcațiune de 16,5 metri, Beneteau Oceanis 55 aflată acum pe locul 6 în divizia Cruising A și pe 23 în clasamentul general, avându-i în echipaj pe tatăl său și alți doi prieteni în vârstă de 18 ani.

 

 

Skipperul Rebecca Tilly, în vârstă de 25 de ani este cea mai tânără prezență feminină din competiție, aflată la conducerea Talulah Ruby II, o ambarcațiune Jeanneau Sun Odissey, aflată în acest moment pe locul 10 în divizia Cruising E și pe locul 105 la general.

 

 

Treceți, Galioane Române, Oceanul Atlantic!

Andrew și Cassiopeia sunt două veliere cu echipaj românesc, care participă în Regata ARC 2017. Pentru a se înrola în aventura transatlantică, ambele ambarcațiuni au plecat la începutul verii din Marina Limanu (Mangalia), traversând Marea Neagră, Marmara, Egee, Ionică, Mediterană și Oceanul Atlantic până în Las Palmas.

Andrew este o ambarcațiune Elan 434 Impression, de 13,5 metri lungime, avându-i la bord pe proprietarul său Aurelian Bazgu, skipperul Adrian Adi Vîrlan, și echipajul completat de Daniel Durigo, Daniela Bololoi, Sorin Sanda, Răzvan Neagu, Eugen Rădan și Tiberiu Duma.

 

 

 

Cassiopeia, un Beneteau Oceanis 38 de 11,5 metri, aflat sub pavilion românesc, condusă de proprietarul acesteia, skipperul Liviu Chiric, îi are în componența echipei pe Ovidiu Drugan, Cătălin Corduneanu, Alex Chiric, Andreea și Laurențiu Matache.

 

 

La mulți ani, Loredana!

În preziua startului cursei, intr-o convorbire telefonică cu Ovidiu Drugan, am aflat că planul echipajului Cassiopeia este să realizeze un parcurs mediu de 200 mile marine în 24 de ore. Din păcate, opinează Ovidiu, din cauza furtunilor tropicale devastatoare care au fost anul acesta, se pare că energia cinetică a vânturilor din zonă s-a cam consumat, de aceea vântul este acum mai slab decât în aceeași perioadă a anilor trecuți. Vor face analize ale parcursului la fiecare 24 ore, săptămânale ori la mijlocul distanței, fiecare dintre acestea fiind și câte un prilej de sărbătoare și destindere a atmosferei de la bord, vor sărbători în echipă fiecare zi specială a membrilor echipajului, a familiilor rămase acasă, de aceea, de pe acum, Ovidiu transmite „La mulți ani!” soției sale Paula Loredana, care pe 8 decembrie va sărbători ziua sa de naștere. La mulți ani, Paula!, îți urăm și noi, echipa Magazin Nautic, din partea Clubului Nautic Român.

„Suntem șase navigatori cu experiență și pasionați, ne spune Ovidiu Drugan, care facem traversarea Atlanticului pentru prima dată, fiind deci o premieră pentru întreg echipajul Cassiopeia, dar care așteptăm de mulți ani să facem asta. Traversarea Atlanticului este o referință pentru orice pasionat de navigație, este încununarea carierei noastre de până acum. Vrem să dăm un exemplu și să-i încurajăm pe pasionații români de yachting, să promovăm acest nobil sport în România și să dovedim că traversarea Atlanticului, deși dificilă, nu este o treabă imposibilă”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adi Vîrlan se face primar, dar nu de Focșani!

Pe Adi Vîrlan, skipperul lui Andrew, l-am prins după aterizare, între două avioane. Lăsase nava și echipajul în Arrecife, Insulele Canare. Revenise în România pentru câteva zile, să clarifice câteva chestiuni urgente acasă, la Focșani, urmând să-și reîntâlnească în Las Palmas tovarășii de pe Andrew, cu o săptămână înainte de plecarea în traversada Atlantică. Era la curent, urmărise evoluția lui Dorel Nacou în Mini-Transat și știa că i se rupsese catargul, ajungând cu greu în Boujdour, pe coasta Africii, în Sahara Occidentală. Voia să cunoască amănunte. I-am spus tot ce știam și, la nevoie, să îi folosească.

„Îi doresc mult noroc lui Dorel, să ajungă cu bine în Le Marin! Cu cât mai mulți români, cu atât mai bine. Avem în toamna asta patru, chiar cinci premiere românești, Dorel Nacou în Mini-Transat, noi cu Andrew și Cassiopeia în ARC, Sorin Drugan care traversează Atlanticul în solitar, cu Aiax, singur, neatașat unei regate și Marius Albu cu Phoenix, proaspăt revenit din Țara de Foc, cu care ne-am întâlnit prin Marea Ionică, într-o marină din Insula Lefkada. Era cu Phoenix, velierul său de 7,5 metri, cu care a făcut Pacificul, iar Atlanticul de nu știu câte ori… Omul e o enciclopedie. Cu Marius Albu am avut un schimb de experiență de mare importanță pentru noi, echipajul lui Andrew, Marius fiind un mare, mare navigator român. Fiecare dintre ele reprezintă premiere pentru yachtingul românesc”.

A doua zi, când m-a sunat Adi Vîrlan, prima întrebare după salut, a fost „Ce face Dorel, ce face navigatorul nostru?” I-am spus că plecase din Boujdour în urmă cu o oră, ultima dată când vorbisem cu Dorel fiind chiar la plecare, când venise o barcă de pescari să îl tragă afară din port, velierul său, iXblue Vamonos, neavând motor.

Adi avea de rezolvat o mare problemă: costumul de skipper, adică sacou, cămașă cu epoleți, cravată, trese și galoane. L-am întrebat dacă urmează să fie ales și primar pe Andrew. Nu, problema era cu mult mai serioasă, am înțeles și-am promis să păstrez tăcerea până la sosirea lor în Santa Lucia.

Cu o zi în urmă îi dădusem un contact de la o firmă din Constanța, care se ocupă cu vânzarea uniformelor de ofițeri de marină civilă. Vorbiseră, dar de aici până la materializarea discuției lor, mai era un pas, ca de la Constanța la Focșani … și repede, fiind deja miercuri, iar duminică avea avion de Las Palmas. Nici nu a constituit o problemă faptul că nu ne văzuserăm vreodată. Și acum a funcționat o lege nescrisă între doi oameni despre care se poate spune că „au băut apă de mare”. De tanc, de mare, mi-era totuna.

În scenă urmau să intre doamna cu care vorbise, care fiind în concediu, a doua zi se oferise să vină special la atelier, eu în calitate de manechin, intermediar, fotograf elocvent și contractant de Fan Courier, un croitor din Focșani care să coasă corect tresele și galoanele pe mâneci și epoleți și, bineînțeles banca mea și-a lui Adi, care să golească contul lui și să-l reumple pe-al meu.

Am mai făcut ceva valuri pe la Căpitănia Constanța, de unde am primit normele și procedurile legislative de care era interesat, cum trebuie să acționeze skipperul ca autoritate supremă și reprezentant al statului român la bordul ambarcațiunii, considerate petic de tărâm românesc, cum să menționeze în registrul de bord diversele situații ale activității pe mare, amănunte, chestiuni de rutină.

Echipajul Andrew se află într-un parteneriat cu Asociația Help Autism (https://www.helpautism.ro/), manageriată de Daniela Bololoi, membru al echipajului.

Sub devizele „ARC peste Atlantic pentru autism!” și „Andrew, 2.700 de mile pentru 2.700 de ore de terapie” au lansat o campanie de sensibilizare a publicului în privința copiilor cu probleme de autism.

 

 

 

 

 

 

 

 

Din mijlocul Oceanului Atlantic au trimis copiilor o bucurie, un delfin jucăuș, care i-a însoțit pentru o parte din drum.

Strâng fonduri din donații, însă ceea ce este remarcabil, cererea lor este totodată și o ofertă de aventură pentru donatori, oferind practic, pentru donația primită, zile și weekenduri de aventură pe mare, călătorii și cursuri de yachting, oferindu-și prietenia, priceperea și entuziasmul, dând plusvaloare ajutorului primit.

Mesajul lor este simplu și direct: „am decis să ne depășim propriile temeri şi să dăruim prin propriul efort alte şi alte şanse la copilărie”.

http://helpautism.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=5036  poate fi începutul unei relații win-win.

 

 

Skipperul Sorin Drugan, EMBA

Stânca lui Hercule, Jebel-al-Tariq sau Gibraltar era nemișcată din locul în care o lăsase trecând pe acolo, după ultima traversadă. Fusese chiar a doua transatlantică.

Acum, aproape totul era diferit. Nu avea echipaj, trebuia să ia singur decizii, nu făcea parte dintr-un convoi sau flotă a vreunei regate, nu avea nave de asistență, nu erau pregătite elicoptere de intervenție, nu primea informații de la vreun centru de asistență. Beneficia doar de anii, nu puțini, de experiență, de prudența pe care i-o aduseseră tot … anii de experiență, de zecile de mii de mile pe care le parcursese și mai beneficia de aparatele care, pe unele dintre ele le achiziționase de prin porturile prin care acostase, în funcție de necesitățile apărute. Se mai defecta câte unul, căruia anii mulți de funcționare îi ceruseră pensionarea sau, nu mai puțin, „Gigel”, motorul care cerea periodic atenție, altfel se supăra și…„scotea piciorul”, claca. Acum aștepta un router Iridium Go prin care comunica și putea fi urmărit pe timpul traversadei.

Ne urmăream reciproc postările pe Facebook, așa încât, nu ne eram chiar necunoscuți, am intrat repede în dialog.

Până aici vi s-a defectat, s-a rupt ceva?

„Eeei, continuu, de toate, de toate!” … se amuză, făcând haz de necaz … „… începând din Marea Neagră și până aici, unde mă aflu. De la Malaga până aici, nu am mai avut vânt, am prăjit motorul ca să pot ajunge, mi-a mai făcut figuri la intrarea în port, nu pornea, se oprea … Mai înainte am avut vânt puternic, valuri de 2-3 metri, o velă sfâșiată, o crucetă plesnită, noroc că nu s-a rupt, … de-astea. În rest, cu oboseala, c-am ținut la mână mai bine de două mii de mile pe lângă coastă, pilot automat mi-am luat abia acum o săptămână.”

„Sunt o cunoștință a lui Octavian Țacu, continuă Sorin, am văzut că și el scrie în Magazin Nautic, transmite-i salutări din partea mea, a făcut un articol superb despre românul nostru, Dorel Nacou, care se află în traversadă”.

Sorin îmi spune că știe și despre pățania lui Dorel Nacou, știe de ruperea catargului și de mobilizarea de forțe de la Boujdour, centrată pe rezolvarea momentului de criză prin care trecea Dorel, știe de oamenii din port care dăduseră o nesperată mână de ajutor. E normal să cunoască. Pe mare, nu se știe când îți poate folosi informația.

”Vreau să merg în Gibraltar să-mi iau un router de satelit, să-mi dea din când în când poziția pe ocean, știi că până-acum n-am avut. Miercuri sau joi, pe 22-23 noiembrie, urmează să ies în Atlantic. Vântul e cam slab și urmăresc o fereastră de vânt! Sper să fac traversada în maxim cincizeci de zile, aș vrea în treizeci, dar cu vânturile astea de acum, nu cred.”

Umătoarea escală?

„Direct Santa Lucia sau Guadeloupa, depinde unde ajung mai repede! O iau mai întâi spre sud, ca să prind vânturile, dar nu am de ce să opresc, nu fac escală, sunt solitar, nu am echipă, nu-mi convine să opresc, nu am de ce să alimentez, am 250 litri de apă, iar combustibilul vine de sus la mine, nu vine din altă parte, am sigilat motorul. Aici profit de staționare să-mi mai pun la punct barca, mai am niște chestii de făcut, că înainte nu am avut cum și acum le mai așez. Niște balustrade de inox, mai am o crucetă care la o furtună mi s-a desfăcut, am prins- eu, dar acum vreau s-o bag mai bine… În traversadă, dacă e cazul”, … râde … „voi mai coase velele la mașina de cusut pe care nu am folosit-o până acum, e nouă, sper să nu fie nevoie, am două-trei rânduri de vele”.

”Știi, nu sunt la prima abatere cu traversada, am mai făcut-o de două ori, dar niciodată singur. Acum navig solitar, asta este o adevărată premieră pentru mine, singur, fără asistență, sub pavilion românesc, plecat din Marina Limanu, Mangalia”. Se simte mândria din vorbele lui când apasă accentul pe „românesc”.

 

„Aștept aici, în La Línea de la Concepción, nu mă grăbesc, aștept vântul bun care să mă scoată din Mediterana prin Gibraltar, să mă ducă în sud până la „trade winds”, nu mă duc ca-n găleată, fără vânt. Merg în sud și, pe la 12-13 grade latitudine nordică, încep traversada, acolo unde se-ntretaie vânturile. Dacă am zece noduri de vânt, sunt fericit. Acum mă uit la evoluția lui Dorel Nacou, care cam băltește fără vânt de câteva zile bune. Dacă fii-miu, Ovidiu, pleacă duminică cu Cassiopeia, mă tot uit să văd prognozele de vânt. Acum doi ani m-am întors și eu cu ARC, din Caraibe în Europa, pe 40 grade latitudine nordică. Centrul lor de comunicații o cam dădeau în bară cu prognozele de vânt. Acum, aș vrea să ajung în Santa Lucia să mă întâlnesc cu Ovidiu, dacă îi mai prind acolo, dacă nu, mai văd în care însulă mă opresc. Mai am un obiectiv la fel de important: în decembrie pleacă din România peste Atlantic un echipaj de vâslași, cu ambarcațiunea Maria, aceiași sportivi care au făcut traversada Mării Negre, cu ei o să mă întâlnesc în Nelson’s Dockyard Marina, în Antigua. Este un loc unde întotdeauna mi-a plăcut foarte mult să acostez. Cu băieții de pe Maria mă văd prin ianuarie, traversada lor va dura o lună, poate o lună și jumătate. În luna mai (n.n. 2018) mă întorc cu barca asta sau cu alta, dacă găsesc ceva convenabil. Deci, încă o traversadă de Atlantic, cu oprire în Insulele Azore.”

Aveți un vis mai vechi, Circumterra. Când urmează să vi-l împliniți?

„Pentru visul ăsta vreau să-mi iau o altă barcă. Călătoria circumterestră am vrut s-o fac în 2005, atunci poate că ar fi auzit vreo douăzeci de oameni prin România, acum, avem mai bine de o mie de cursanți la școala noastră de navigație, va avea impact, va fi urmată și de alții. Acum este o emulație de care vreau să profit, de aceea, cu barca nouă voi face mai întâi câteva traversade de Atlantic, voi roda echipajele, înainte de plecarea în jurul Pământului.”

Am văzut în biografia dumneavoastră că sunteți absolvent ASEBUSS, aveți un titlu EMBA (n.n. Executive Master in Business Administration). Cum vă ajută asta în activitatea dumneavostră?

„Sunt absolvent al primei promoții, 1993-’95, m-a ajutat să îmi înțeleg mai bine afacerea și clienții, să le înțeleg nevoile și să administrez optim multitudinea de resurse pe care le are la îndemână un manager. Am reușit să-mi transform un hobby într-o activitate care îmi aduce satisfacții pe toate planurile. Am o diplomă de executive master în administrarea afacerilor de la o universitate americană, cu care a fost înființat ASEBUSS, cea mai importantă școală româno-americană de afaceri din România.”

Aveți o diplomă a University of Washington, Seattle?

„Exact, da, văd că știți, … de unde?”

Suntem colegi, domnule Drugan!

„Cum așa?”

Sunt absolvent al promoției ’96-’98.

„Aaa, se schimbă treaba, atunci pot să vă spun „colega”!

Cursa aceasta de traversare a Atlanticului o dedicați unui anume eveniment, unei persoane?

„Am două motive. Unul este să îmi încurajez elevii să iasă în curse la larg, în offshore și traversade. Altul este foarte personal. O dedic mentorului meu, celui care m-a inițiat și învățat în ale yachtingului, bunului meu prieten, Nicolae (Niuca) Maxim care, deși este cu numai zece ani mai în vârstă decât mine, de vreo trei ani are alzheimer. I-o dedic, pentru moralul lui. O cursă pe care și el și-ar fi dorit să o facă.”

Sorin Drugan cu velierul său Aiax, vin tot din Marina Limanu. Au navigat costier prin Marea Ionică și Mediterana, au acostat în porturi din Grecia, Peninsula Italică, Sicilia, Franța și Spania, ultimul adăpost fiind La Línea de la Concepción, în Spania, înainte de ieșirea în Atlantic.

În zilele ce au urmat, am mai vorbit cu Sorin, ba pe telefon, ba pe Messenger… Între timp, vântul se schimbase, bătea din sud și nu putea ieși din Gibraltar. Marți 28 noiembrie aștepta Iridium Go-ul, spera ca în zilele următoare să se schimbe vântul și să poată ieși printr-o fereastră favorabilă.

 

 

 

Ultimele noastre mesaje sunt de azi 30 noiembrie. Iridium Go a sosit, îl calibrează, iar plecarea este programată mâine, pe 1 decembrie, ziua Marii Uniri. Îmi scrie: „E ziua României, un velier cu pavilion românesc, cu acest prilej trebuie să ridice ancora.”

 

 

 

Tot în timpul ăsta, Dorel Nacou se lupta cu amețitoarea viteză de 1,7 noduri, într-un vânt foarte slab care, se deplasa împreună cu el către Le Marin, încet, foarte încet. După mai bine de șapte zile chinuitoare, traiectoria sa a fost intersectată de un front atmosferic dinspre nord-est, având viteza vântului între 14 la 16 noduri și rafale de 22 noduri. Chiar și în aceste condiții, evoluția sa este una foarte prudentă, știind că tot o rafală de 25 noduri de vânt, i-a rupt catargul la 92 mile după plecarea din Las Palmas, fapt ce practic, îl scosese din fruntea cursei, creîndu-i un handicap de mai bine de cinci zile. Așa cum vorbeam la plecarea lui din Boujdour, din acea zi, era într-o cursă numai cu el însuși.

Fără îndoială, istoria yachtingului urma să-l consemneze drept primul român, membru al Clubului Nautic Român, care a traversat solitar Oceanul Atlantic. Acum, mult mai important era să termine cursa de traversare a Atlanticului.

Prietenii noștri din ARC se deplasau aproape în bloc spre insulele Capului Verde, încă era aglomerație mare în zonă, pe trackerul cu care îi urmăream. Andrew și Cassiopeia adoptaseră o rută sudică până la 120-150 mile nord de Mindelo, de unde au schimbat cursul spre vest. Azi, 30 noiembrie, înfruntă un vânt de 14-15 noduri, cu rafale de 18-19 noduri din NE și valuri de 2,2 metri din NNW, după ce zilele trecute au avut un vânticel de 4-5 noduri, ce venea exact din direcția în care ar fi trebuit să se deplaseze, fiind nevoiți să deseneze sinusoide de mare amplitudine față de trasa optimă. Se situează bine în clasament, pe locul 33, respectiv 59 în clasamentul general al cursei. Andrew este pe locul 2 în Cruising E, iar Cassiopeia pe 3 în grupa Cruising F.

Sosirea în Santa Lucia va fi, ca în fiecare an, un nou prilej de sărbătoare.

 

  

Explorator la marginea lumii

Nu nimerisem bine momentul. Făcea aprovizionarea casei. Am stabilit să revin cu telefonul a doua zi la 8:30. Era sâmbătă, nu mi-a răspuns, am așteptat zece minute, am sunat din nou.

Însoțea un camion cu lemne, le ducea tot acasă.

Marius Albu a fost de acord să intrăm foarte repede în subiect.

Traseul corabiei Speranța din „Toate pânzele sus!” romanul lui Radu Tudoran, era un proiect pe care îl începuse în anul 2009. „Aproape l-am finalizat, îmi spune, la anul vin cu barca acasă la Sulina, să termin proiectul. Pe „Phoenix” l-am lăsat la conservare în Grecia, unde am ajuns târziu, în toamnă. Va fi un eveniment pe care îl așteaptă presa, sponsorii, prietenii, așa că trebuie organizat din timp.

Pacificul? L-a traversat de patru ori!

Ultima dată în 2015, îl traversase dinspre Australia și Noua Zeelandă, către Chile, pe la 50 grade latitudine sudică, zonă a vânturilor Roaring Forties, foarte aproape de Antarctica. Acolo este cea mai grea zonă de navigație, mă lămurește, în caz că nu știam sau aveam îndoieli asupra pericolelor din zonă. Din echipaj făcuse parte și fiul său Adrian, un foarte priceput navigator, în vârstă de 42 de ani, care locuiește în Australia.

După traversarea Pacificului, Phoenix coborâse pe coasta chiliană până în Țara de Foc, întrucât acțiunea cărții lui Radu Tudoran acolo se petrece. Acolo, Adrian s-a întors acasă, în Australia, iar Phoenix, Marius și Cătălina, soția sa, au rămas în zonă vreme de un an.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pasionați de munte, au vizitat ghețarii din Tierra del Fuego, așa cum îi spun localnicii, au urcat pe Aconcagua, cel mai înalt vârf din emisfera sudică, la 6.962 metri, pe Ojos del Salado, cel mai înalt vulcan activ din lume, la 6.893 metri, apoi pe McKinley la 6.190 metri, cel mai înalt vârf de pe continentul nord-american.

Cei 15 ani de alpinism dinainte îl urcaseră în Europa pe Matterhorn, Dufourspitze și Mont Blanc.

Discuția noastră reveni la ultima călătorie.

După traversarea Pacificului, coborâseră pe coasta vestică a Americii de Sud, iar după un an au urcat pe coasta estică a continentului. Așteptaseră vânturi prielnice, care acolo ajung la peste 70 de noduri, vânturi pe care le-au evitat adăpostindu-se prin porturi. Au navigat prin ferestre de vânt care, în Țara de Foc și Capul Horn nu țin mai mult de două, trei zile. După zile de așteptare, uneori și două săptămâni, mai făceau câte un mic pas către Atlantic și tot așa. Au trecut prin Ushuaia și Puerto Williams, cele mai sudice localități port ale planetei.

 

Proiectele următoare?  Cucerirea Everestului, un înconjur al lumii pe o rută neexplorată în voiajele precedente și călătoria pe Amazon sunt câteva din îndrăznețele sale visuri.

”Eh, și aș mai vrea să calc pe urmele expediției lui Emil Racoviță, cu nava Belgica, în Antarctica. Visul ăsta e unul din target-urile mele, greu să devină realitate, deocamdată este un vis.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când revine acasă după câțiva ani, o groază de probleme îl așteptă, cum ar fi acum renovarea casei, aprovizionarea pentru iarnă… „O călătorie trebuie pregătită în cele mai mici amănunte. Pentru asta îți trebuie liniște și mult timp, în afară de orice alte eforturi.”

Înconjurul lumii? Îl făcuse de două ori, tot cu Phoenix.

Prima dată în 1994-’95, fiind primul velier ce făcuse înconjurul Pământului, cu echipaj românesc la bord.

Acum, în ultima expediție parcurseseră mai bine de 40.000 mile, adică mai mult decât o călătorie circumterestră.

Ce poate spune despre Dorel Nacou?

”E un navigator deosebit, face o treabă serioasă, traversând solitar Atlanticul.”

Ioan Cobzarenco?

„O personalitate. A fost primul care a traversat Atlanticul în ARC. Un om care a navigat într-adevăr, are ce să spună.”

Fiul, Adrian?

”Într-un an a trecut de două ori Pacificul. Știe cineva asta? Nu!”

Nu-mi făcusem bine lecțiile, nu știam.

Speră ca „… în curând să ridicăm și noi capul, yachtingul românesc, să ne cunoască lumea, e păcat, doar avem ieșire la mare.”

Mă reconfortase discuția cu Marius, mă trezise asemenea cafelei pe care o băusem între timp. Avea numai vorbe bune despre înaintașii călători și exploratori români.

Mă visam navigator pe mări și pe oceane. Dar ce spun? Fusesem, doar!

Discuția cu Marius îmi lăsase un sentiment de împlinire. Am mai fi vorbit, dar omul chiar avea treabă.

Marius Albu, Jimmy Cornell, Dorel Nacou și încă alții, nu puțini, oare ce îi leagă, care este motorul dorinței lor de a-și depăși limitele, de a le depăși pe ale altora, ce îi determină – unii dintre ei aflându-se la vârsta când mai tot omul se așează pe acasă – să iasă din zona proprie de confort?

Cu toții se alătură savantului Emil Racoviță, primul român care între 1897-1899 a traversat Oceanul Atlantic dus-întors, cu nava Belgica, ajungând în Țara de Foc, Capul Horn și Antarctica, unde împreună cu exploratorul Roald Amunsen, alți cercetători și membri ai echipajului au fost captivi ghețurilor aproape un an.

Yachtingul românesc le datorează gratitudine deopotrivă temerarilor de pe trimaranul Dacia, care în 1990 au plecat din Portul Tomis, din Constanța, într-o călătorie în jurul lumii. Temerarii erau Emil Braharu, Vasile Antip, Horia Bolboceanu, Radu Daniel, Antim (Toni) Căpățână și George Romanca. Din păcate doar primii trei și un anume Saul, mecanic, cetățean israelian de origine română, venit la bord în ultimul moment, au traversat Atlanticul, ceilalți debarcându-se, doi la Palermo și încă unul în Las Palmas, din cauza neajunsurilor financiare. După ce s-au întâlnit cu Jimmy Cornell la Las Palmas, au bifat startul în competiția ARC, după care au traversat cu mare greutate Atlanticul și au ajuns în Brazilia. Tot din cauza banilor, au primit ordin să întrerupă cursa și să revină în țară.

În anul 2014, Ioan Cobzarenco, Oana Sima și Cosmin Andronic, au traversat Atlanticul pe Droeppelmina, un Hallberg Rassy 35R, în competiția ARC+, pe traseul Gran Canaria – Capul Verde – Santa Lucia.

Anul acesta în decembrie, opt vâslași români vor concura peste Atlantic la bordul micuței ambarcațiuni Maria.

Toți acești temerari români completează aspirațiile de călător închipuit ale scriitorului Radu Tudoran și a sa corabie Speranța, din romanul „Toate Pânzele Sus!” care, împreună cu ecranizarea pentru televiziune, au umplut de visuri și călătorii fantastice generații de copii și adolescenți, într-o perioadă în care în România, călătoriile de acest fel puteau avea loc doar imaginar.

 

Ultima oră

Trackerul Mini-Transat  http://minitransat.geovoile.com/2017/tracker/?leg=2  îl poziționează pe skipperul Dorel Nacou și ambarcațiunea sa iXblue Vamonos, azi 30 noiembrie 2017, orele 18:00 UTC la distanța de 31,3 mile marine de Le Marin, Insula Martinica.

Pe cheul din Le Marin îl așteaptă comitetul de cursă, colegii yachtmeni și … o surpriză de proporții pentru Dorel Nacou, iubita sa soție, Christel Arbat. Atașat fotografiei am găsit un mesaj: „Demain sera un grand jour, mon amour!

 

 

Foto & Video: Clubul Nautic Român©, ARC-2017©JamesMitchell, Sorin Drugan, Marius Albu, Christel Arbat, Jimmy Cornell, Matei Iancu, Beneteau, Elan.