Sărbători de Iarnă la Clubul Marinarilor
de Andreea Mihăescu
După obicei, și în acest sfârșit de an, Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN), a organizat serbarea pomului de Craciun, la sediul Clubului Marinarilor (Seaman’s Club) eveniment în cadrul căruia , copiii navigatori români din marina comercială l-au primit pe Moș Crăciun intonând colinde.
Festivitatea a debutat printr-un gest reprezentativ pentru oamenii mării, sosirea Crăciunului fiind anunţată solemn cu clopotul de bord. Colindele copiilor, urăturile şi împărţirea darurilor şi dulciurilor din desaga Moşului motivând întărind parcă şi mai mult valoarea datelor şi cifrelor din Retrospectiva anului 2012 pe mare, în porturi şi la bordul navelor, prezentată de Adrian Mihălcioiu în numele Comitetul executiv al SLN şi al navigatorilor pe care-i reprezintă.
Potrivit liderului SLN, reprezentant pentru România al Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF), Adrian Mihălcioiu, în anul 2012 sindicatul a intervenit şi a rezolvat 112 cazuri individuale ale navigatorilor români dar şi 132 de incidente ale acestora, la bordul navelor, 14 cazuri speciale fiind încă în derulare spre soluţionare. “Pot de asemenea să vă spun că trei nave pe care au fost îmbarcaţi navigatori români sunt încă monitorizate pe plan internaţional de către SLN, pentru neplata salariilor şi că pe parcursul anului 2012 am recuperat de la armatori o sumă record de 980. 000 USD, reprezentând drepturi cuvenite marinarilor români şi neplătite în timpul voiajelor. Din păcate avem şi o nereuşită, încă, un navigator român va încheia anul ca ostatic în mâna piraţior somalezi, la bordul tancului petrolier Smirny” – a precizat Adrian Mihălcioiu.
În cadrul acţiunilor derulate sub auspiciile Federației Internaționale a Transportatorilor( ITF ), în porturile româneşti, bilanţul indică: finalizarea inspecţiilor la bordul a 102 nave sub pavilioane naţionale sau de complezenţă, identificarea a 82 nave cu probleme privind contractele de muncă și neplata salariilor, a 11 nave cu probleme legate de condițiile de muncă și viață la bord, 32 de cazuri în care navigatorii au declanșat grevă la bord, din acestea 82 % fiind nave sub pavilion de complezență și 18 % sub pavilion naţional, majoritatea înregistrate în Turcia dar şi 1,15 milioane USD recuperate de la armatori răi-platnici, pentru navigatori, potrivit reprezentanţilor marinarilor.
Cifrele arată, că numărul personalului navigant a rămas în 2012 aproapre nemodificat față de cel din anul anterior, adică 26.100 navigatori activi în piaţă din care 7.900 brevetaţi şi 4.000 nebrevetați și 14. 200 – personal auxiliar.
“La capitolul realizărilor pe plan internaţional în anul 2012, ne putem lăuda cu traducerea, corectarea și punerea în text cu cratime a documentului internaţional, pe care noi îl percepem drept o veritabilă biblie a marinarilor Convenţia Muncii pe Mare Maritime Labour Convention (MLC). Convenţia este elaborată de secţiunea specializată a Organizaţiei Mondiale a Muncii şi ratificată până în august 2012 de 30 de state cu o pondere de 60 % din piaţa globală a transportului maritim. În acelaşi timp am trimis şi scrisoarea de susținere a documentului către Organizaţia internaţională care o gestionează, MLC” – a subliniat Adrian Mihălcioiu.
Liderul sindical a mai spus că organizaţia pe care o reprezintă a finalizat în anul 2012 Codul Personalului Navigant, care este un proiect mai vechi și care va fi publicat şi pus în dezbatere publică pe site-ul SLN, în ianuarie 2013 şi a participat la Bruxeles la lucrările Comisiei de dialog social din cadrul Transporturilor Maritime și la Campania Marea Neagră, sub auspiciile ITF, pentru combaterea muncii la negru şi a navelor sub-standard. “În ceea ce privește pirateria, suntem bucuroși să anunțăm că incidentele au scăzut cu peste 50 %, în momentul de față fiind 55 de nave care au trecut prin mâinile piraților. Anul acesta a avut şi România o prezenţă consistentă în zona de piraterie din Marea Roşie, cu fregata Regele Ferdinand, care a şi avut o intervenție remarcabilă şi asta nu poate decât să ne bucure şi să dea încredere navigatorilor români de la bordul navelor comerciale. Un alt proiect internaţional în care România este implicate alătrui de Belgia, Franța și Norvegia este studiul european privind cariera de navigator, însemnând o analiză academică privind angajarea tinerilor și identificarea legilor, partea financiară, profesională sau oricare barieră în ceea ce privește mobilitatea pe mare“, a încheiat Adrian Mihălcioiu.