România, mon amour!

de Claude Aube

 

 

Încă din tinereţea mea, în Franţa, am avut ocazia să particip, întotdeauna cu pasiune şi entuziasm, la numeroase tabere de vară din diferite domenii. De când m-am instalat în România, singura tabără la care am participat, în calitate de fotograf, a fost tabăra de artă de la Dubova.


Anul acesta, în calitate de membru al filialei SOR din Braşov, fiind un iubitor al Deltei, am fost atras de tabăra ornitologică de vară organizată sub direcţia lui Eugen Petrescu, (responsabil de filiala SOR din Tulcea) mai întâi la Maliuc, pe malul lacului Furtuna şi apoi de-a lungul minunatei şi sălbaticei plaje de la Vadu…

În urma unei propuneri făcute lui Eugen de a veni încă de la începutul instalării, am ajuns la Maliuc cu câteva zile înainte de sosirea marelui grup, unde am întâlnit o echipă simpatică venită de la Iaşi pentru a pregăti locaţia. Am încercuit o limbă de pământ năpădită de stuf şi de buruieni şi în scurt timp am delimitat suprafaţa taberei.

Păstrez o amintire frumoasă dintr-o primă seară când, regăsindu-ne singuri într-un ţinut de  nicăieri, am schimbat păreri, ne-am povestit unii altora de unde veneam, şi toţi erau interesaţi să descopere motivele pentru care un francez se afla în România, o ţară fără atracţii pentru un străin, în opinia lor…

Vineri, toţi participanţii au sosit şi tabăra a început să prindă contur. În cursul săptămânii am numărat 65 de corturi şi 103 participanţi. Un veritabil sătuc cu fel de fel de participanţi, de toate vârstele, unii mai activi, alţii solitari, unii care te salutau dimineaţa şi alţii care treceau pe lângă tine fără să scoată un cuvânt ! Dar asta nu se pune la socoteală pe lângă ambianţa generală dirijată cu măiestrie de Eugen, guru-ul nostru.

Începe şi partea pentru care ne aflam acolo : descoperirea mediului, a păsărilor, a peisajelor sublime, a zorilor scăldate în nuanţe trandafirii şi în ceaţă. Existau, bineînţeles, grupuri diferite : copiii, ornitologii, fotografii, dar fiecare dintre ei aveau motive de mulţumire în activităţile lor.

Aşa a trecut aproape o săptămână în inima Deltei, unde fiecare putea găsi ceea ce venise să caute în această natură minunată. Mie mi-au plăcut mai puţin ţânţarii care, în schimb, mă adoră ! Şi după această săptămână intensă, a venit deja timpul să strângem tot pentru a pleca spre plaja sălbatică de la Vadu.

Totul este perfect programat de către organizatorul nostru şi plecăm de-a lungul Dunării până la Tulcea şi apoi la Vadu. Pe plajă, în scurt timp, cu o organizare impecabilă, tabăra este reinstalată. Peisajul este complet diferit : tabăra este instalată pe ţărm, între dune, cu marea aproape care ne leagănă la culcare… O mică neplăcere, vântul suflă practic pe tot parcursul sejurului nostru, dar asta înlătură ţânţarii, ceea ce mă bucură!

Dimineaţa şi seara mergem spre zonele unde se găsesc păsările, descopăr existenţa popândăilor, despre care nu ştiam că se găsesc pe continentul nostru. Mă plimb cu aparatul foto în mână pe această plajă imensă care se întinde până la Gura Portiţei… Un răsărit la Vadu este o splendoare de neuitat…

Iată câteva impresii despre cele trăite de un francez îndrăgostit de România într-atât încât îşi doreşte să trăiască aici definitiv. Cu adevărat, această ţară are nişte peisaje minunate, oameni minunaţi, şi asta voi reţine încă o dată din această tabără de vară în care am trăit un moment foarte intens din viaţa mea deja atât de lungă.

Închei prin a spune încă o dată cât de mult am apreciat calităţile lui Eugen Petrescu, ale soţiei sale Matea, ale Laurei, bucătăreasa noastră şi ale tuturor tinerilor, bărbaţi şi femei pasionaţi de natură şi de viaţă pur şi simplu.

Foto: Claude Aube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.