Începe bătălia pentru adjudecarea trofeului „Cupa Dobrogei”

de Andreea Mihăescu

Clubul Nautic Român în parteneriat cu Morski Klub – Balcik, sprijinite de Municipalitatea Balcik și Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 13 -16 august cea de-a doua ediție a “Cupei Dobrogei”,  la clasele competiţionale: „470”, „420”, „Laser Standard”, „Laser Radial”, „Laser 4,7”, „Cadet” şi „Optimist”.

Anul acesta, la competiția  găzduită de municipiul Balcik, și-au anunțat participarea cinci cluburi din România și alte șase din Bulgaria. Organizatorii se așteaptă ca la start  să se alinieze cel puţin 60 de echipaje, doar la clasa Optimist, clasă destinată celor mai mici velişti (categoria de vârstă 9 -15 ani). Datorită interesului mare de care se bucură competiţie, Federaţia Bulgară de Yachting (BULSAF) a inclus competiţia în Rancking List-ul pentru calificarea în loturile naţionale, pe clase competiţionale.La finalul celor trei zile de competiție, în funcție de clasament, ocupanții primelor trei locuri la fiecare clasă competițională, vor fi premiați cu diplome și medalii. Clubul cu cele mai bune rezultate obținute în cadrul concursului, va primi  Trofeul transmisibil “ Cupa Dobrogei ”, o cupă înaltă de 98 de centimetri cântărind 5 kg, fabricată de meşteşugarii italieni din metal  galben, cu o muză înaripată ce decorează capacul.

La prima ediție a regatei, desfășurată pe Lacul Techirghiol,  în România, trofeul a fost câștigat de sportivii C.S. Știința Constanța, care, din pacate nu și-au anunțat participarea la această ediție, pentru a-și  putea apăra titlul de “Campioni ai Dobrogei”.

Regata internaţională „Cupa Dobrogei”, este  înregistrată atât în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Yachting (FRY) cât şi al Fdederaţiei Bulgare de Yachting (BULSAF), fiind singura competiţie transfrontalieră de yachting, din Europa, rezultată din colaborarea a două cluburi din două ţări vecine. Conform protocolului de asociere Regata Internaţională “Cupa Dobrogei” este organizată anual, alternativ, în România şi Bulgaria, de către cele două cluburi iniţiatoare.