#Regata Halloween, #Pierdut cârmă, #Ajutor!
George BĂDILĂ•
Regata Halloween ediția 2018, deși a produs multe zâmbete pe buzele participanților mici și mari, s-a soldat cu pagube materiale pentru Clubul Nautic Român.
Așa cum știu cei ce au fost prezenți, regata a fost compromisă după ce o ambarcațiune s-a răsturnat, pierzându-și cu această ocazie cârma.
Dramaticul eveniment s-a produs după prima baliză; echipajul compus din Lucia Lavru, skipper, Eric Melinte Moraru, Iulian Tapalagă, Andrei Nemțeanu și George Badilă, a efectuat o ampanare pe vânt puternic.
Fie vina lui Eol sau a echipajului ce nu a stăpânit mânia acestuia, greu de spus, cert este că ambarcațiunea s-a întors cu chila în sus, iar derivorul, companion fidel al velierelor, nefiind asigurat, a intrat timid în locașul ce-i este dedicat, obligând-ui pe naufragiați la trista lor soartă și făcând imposibilă orice tentativă de a redresa barca.
Echipajul adversarilor, condus de Sorin Marcel Hurmuzache, a abandonat prompt cursa și s-a intors să dea asistență concurenților.
Însă, speranța a venit din partea Andreei Mihăescu, care în câteva clipe a sosit cu barca de asistență condusă de Ionuț Carsic, apoi coordonând activ operațiunea de salvare. Andreea, cu calm și curajul ei excepțional, a trimis la mal cu barca de asistență, pe cei mai vulnerabili dintre naufragiați și a rămas pe burta yolei în detresă. Cu mare efort, a reușit să ridice derivorul, pentru a-l folosi ca levier în acțiunea de redresare a yolei.
În timp ce echipajul se lupta cu derivorul în vântul rece și bătăile valurilor, sub privirile înghețate ale participanților, cârma velierului s-a desprins și s-a scufundat, lăsându-i cu un sentiment de neputință.
După mai bine de jumătate de ceas, ambarcațiunea a fost redresată. Lupta nu se opri aici. A urmat drumul de readucere la mal, ba la vâsle, ba tractată de caiacul lui Gulbin Amet, care nici ea nu stătuse deloc pe gânduri și sărise în prima ambarcațiune disponibilă, un caiac, cu care plecase spre a oferi ajutor colegilor naufragiați.
Toți membrii Clubului Nautic Român au ajuns teferi la mal și mândri de mobilizarea la care fuseseră părtași. Încă o dată, au dovedit că sunt uniți, angrenajul social ce îi animă, funcționând ca degetele de la o mână, la bine, dar mai ales la greutăți. Totuși, din cauza lipsei amintitei cârme, calendarul competițional al clubului va suferi modificări drastice. Una din cele două yole fiind inoperabilă, viitoarele regate pe aceste ambarcațiuni nu vor putea avea loc, așa cum este cazul celei din luna decembrie dedicate lui Moș Nicolae.
O operațiune de localizare și recuperare a cârmei pierdute a avut loc vineri 2 Noiembrie 2018, din păcate încheiată cu eșec, din cauza vizibilității scăzute a apei lacului. Scafandrii voluntari, Sorin și Mihai au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a reda clubului cârma pierdută, la a cărei valoare sentimentală se adaugă și o valoare pecuniară greu de asumat pentru un club sportiv non profit.
Operațiunile continuă, un sonar este așteptat pentru a facilita localizarea acesteia.
Dealtfel, orice sprijin acordat în acest sens clubului, fiind bine venit, cu mulțumiri, par avance.
Foto: Narcis GAIDARGIU
Toate drepturile rezervate: Clubul Nautic Român©