Regata „Cupa Bricul Mircea” 2011
Am luat locul III la o Regată, care nu a avut loc
încă !
de Stelian Marinescu
Acum mulţi ani, prin 1975, am participat la Cupa ,,Bricul Mircea’’ , în calitate de sportiv. În acea vreme, exista un calendar competiţional coordonat de Federaţia Română de Canotaj-Yachting. Participarea tuturor cluburilor de yachting din România era o obligaţie şi o onoare, la start luând parte toate clasele competiţionale şi toate grupele de sportivi de la copii până la seniori.
Zilele trecute, în perioada 7-9 august 2011 , a avut loc la Constanţa, etapa primului Campionat de Yachting Offshore al României, cu denumirea ,,Regata Cupa Bricul Mircea’’ (în noul format), organizată de catre Statul Major al Forţelor Navale Române, Liga Ofiţerilor din Marina Militară şi Clubul Sportiv Marina. La concurs s-au înscris echipajele a cinci yachturi, iar festivitatea de premiere a avut loc duminică, 9 august 2011, orele 18, pe Bricul ,,Mircea’’, în dana portului militar Constanţa.
A fost remarcabilă prezenţa la regată a yachtului ,,Tomis’’, ambarcaţiune care aparţine Academiei Navale Române, cu o istorie de peste 60 de ani, dar şi a velierului ,,Adornate “.
Eu am participat în calitate de membru al echipajului yachtului ,,Cozia “, alături de Bebe Anuţă (proprietar), Matei Stănei şi Horia Gheorghe şi am ocupat locul al III – lea.
Numai că, exact după ce diseminasem experienţele trăite la regata sus menţionată, mă pomenesc miercuri 10 august, a. c., cu un comunicat de presă al Yacht Clubului Regal Român, scris evident fără diacritice, ca tot românul modern care se respectă şi care ne anunţa: “Cea mai spectaculoasa regata din 2011, organizata de Yacht Club Regal Roman, de Ziua Marinei Romane. Cel mai prestigios club de yachting din Romania, Yacht Club Regal Roman, sarbatoreste si in acest an Ziua Marinei Romane in parteneriat cu Comandamentul Flotei Maritime, prin organizarea celei mai spectaculoase regate. Regata “Cupa BRICUL MIRCEA”, cea mai spectaculoasa regata de acest fel organizata in Romania pe data de 15 August, la care se asteapta sa participe cele mai bune 12 echipaje si ambarcatiuni” …
Mă declar de-a dreptul consternat în faţa colegilor. Nu ştiu ce să mai cred ? ! Care va să zică am urcat pe podium la o regată care nu a avut loc încă … Sau cum ? Sunt bulversat, ce mai ! Un alt prieten mai amabil dă să mă consoleze: Amice o fi fost promoţie doi într-unul, Regata asta a voastră ! Altul mai hâtru intervine: Nu măi, dacă zici că-i noul format, ăsta o fi fost concursul de old boys şi acuma poate vine întrecerea de juniori. Cine ştie ? Corect, cine ştie ce-o mai fi fost ? Zic şi eu.
Surprinzător şi totuşi îmbucurător, este faptul că tot mai multe cluburi au ajuns să-şi dispute organizarea de concursuri de yachting cu denumirea navei şcoală Mircea şi totodată, felicităm Marina Militară că nu refuză pe nimeni în astfel de demersuri.
Dar acum, după anunţul de cursă transmis de YCRR, mă aflu într-o mare dilemă; vreau să particip şi la a doua Cupă Bricul Mircea, de anul acesta, poate-mi îmbunătăţesc şi performanţa, dar cum o fac eu pe soţie să mă creadă că în decurs de o săptămână merg de două ori la aceiaşi competiţie, mai ales că am adus acasă diploma de la concursul trecut şi cupa, ca justificare pentru două zile de absenţă de la domiciliu?
Înţelegând penibilul situaţiei, aş face totuşi două propuneri :
-,,Bricul Mircea’’ să fie marcă înregistrată numai a Marinei Militare Române ;
– Regatele organizate sub auspiciile Bricului Mircea, nava şcoală a Marinei Militare Române, să fie deschise cât mai multor clase de veliere sportive, pentru a participa şi copiii, începând cu optimiştii, pentru că de fapt, ei reprezintă viitorul şi garanţia păstrării tradiţiei sportului cu vele.