Raport UNESCO privind patrimonial cultural subacvatic din România

cercetător ştiinţific, dr. Constantin Chera


 

Situată la graniţa de est a Uniunii Europene, cu o linie de coastă la Marea Neagră în lungime de 245 km şi cu 1.075 km al cursului Dunării de la Porţile de Fier până în Deltă, România dispune de asemenea de numeroase alte râuri interioare şi de frontieră.

Marea Neagră a fost dintotdeuna un ambient favorabil pentru aşezările umane şi pentru relaţii comerciale între populaţia locală şi negustorii pe mare. Printre cele mai timpurii dovezi privind aşezările umane de la malul mării, pot fi menţionate acelea localizate de-a lungul actualelor lacuri litorale. Cercetări arheologice recente au identificat astfel de obiective în vechi golfuri înnisipate, precum cele de la Taşaul sau Techirghiol.Locuinţe pe piloni de lemn au fost localizate, în urma unor campanii arheologice subacvatice, împrejurul Mării Negre, pe amplasamente unde condiţiile erau favorabile aşezărilor umane. Încă din secolul VII a.Chr. procesul colonizării greceşti a adus în Marea Negră numeroase grupuri de colonişti din Mediterana Orientală, care au fondat aici oraşe importante.

 

Tyras, Olbia, Histria, Tomis, Callatis, Odessos, Sinope sunt numai câteva dintre ele. Datorită faptului că navigaţia poate fi câteodată foarte periculoasă în aceste ape, de-a lungul platoului continental se găsesc numeroase epave antice. În afara informaţiilor dobândite până acum, întâmplător, despre încărcăturile lor, cercetările ştiinţifice pentru punerea în valoare a acestui patrimoniu cultural submarin sunt deocamdată limitate la câteva observaţii şi înregistrări.

 

De aceea România a semnat Convenţia privind protecţia patrimoniului Cultural Subacvatic de la Paris în cadrul UNESCO, care încearcă printre altele să coordoneze eforturile internaţionale comune pentru cercetări specifice. În ultimii ani au foste semnate de asemenea câteva memorandumuri de cooperare între diferiţi parteneri români, bulgari, greci şi italieni, menite să promoveze proiecte comune privind acest subiect. Autorităţi române centrale şi locale au aplicat de asemenea pentru fonduri de la Uniunea Europeană pentru proiecte de studiu comune, nu numai pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural, ci şi a evoluţiei geologice şi biologice din bazinul Mării Negre.

 

Aşezări preistorice.

 

Mai mult decât oricare altele, zonele litorale au înregistrat cel mai exact schimbările geomorfologice şi de climat ce au avut loc de-a lungul mileniilor. Cercetările arheologice şi geomorfologice în bazinul Mării Negre din ultimele decade arată că locuirile preistorice ale litoralului vestic al Mării Negre au fost mult mai sensibile la schimbările climatului (temperatură, precipitaţii) decât zona continentală.

Situate în prezent în zone de lacuri şi lagune marine, pe insule sau în delta Dunării, aşezările neo-eneolitice s-au bucurat în mileniul V a.Chr. de un ambient mai generos. Analiza geomorfologică demonstrează că în timpul glaciaţiunilor cuaternare nivelul Mării Negre era cu 150 m mai scăzut decât astăzi, fiind alimentat cu apă dulce de râurile din acest spaţiu. Legătura cu Marea Marmara şi indirect cu Marea Egee s-a creat în holocenul timpuriu. Momentul şi cauzele acestui fenomen, precum şi formarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele încă rămân controversate în lumea ştiinţifică. Ipotezele variază de la un scenariu de dezastru natural, precum potopul biblic, până la cea a unui proces gradual, desfăşurat de-a lungul mai multor secole. Schimbările în nivelul marin sunt coroborate cu mişcări tectonice, observabile în unele zone ale coastei de SV a Mării Negre. Primele datări ale unor moluşte eurihaline (specifice pentru apă sărată), care au existat în zonele inundate ale Mării Negre, oferă indicaţii importante asupra creşterii salinităţii, atunci când în Pontul Euxin a pătruns apă cu salinitate substanţial sporită din Marea Mediterană. S-au format de asemenea depozite de sedimente în perioada de la 10.000 la 6.500 a.Chr. (informaţii G. Caraivan, V. Voinea).

 

Perioadele greacă, romană şi bizantină

 

Colonizarea greacă a început în bazinul Mării Negre în secolul VII a.Chr. Histria este una dintre coloniile milesiene unde o mare suprafaţă a oraşului antic este inundată de apele lacului Sinoie. Aici au avut loc cercetări pentru cartarea străzilor si ruinelor antice. Dezvoltarea relaţiilor comerciale cu şi dintre coloniile pontice au rezultat în existenţa unui număr relativ mare de epave, numai parţial identificate, de-a lungul coastei, pe platoul continental. Acestea trebuie să beneficieze cel mai urgent  de o protecţie legală adecvată.

 

În perioada anilor 1962-1972 scafandrul militar Constantin Scarlat a cercetat portul antic Callatis. Deşi scopul iniţial a fost cercetarea ambientului submarin din punct de vedere topografic şi geografic, materialele arheologice au trezit un interes deosebit, mai ales acelea din bazinul portului. Singura hartă care încearcă o reconstituire a portului antic a fost întocmită de el. Constantin Scarlat era de părere că în zonă numai cca 15-20% din urmele arheologice existente sub apă au fost identificate.

 

Din anul 1994 până în 1998 Muzeul Callatis – Mangalia şi Asociaţia Metamauco din Padovaa, Italia, au întreprins cercetări arheologice submarine în ZONA ANTICULUI Port Callatis. Cu acest prilej au fost descoperite numeroase fragmente ceramice şi de arhitectură, Rezultatele acestei campanii arheologice fiind publicate în Italia.

Alte obiective importante de patrimoniu sunt ruinele podului peste Dunăre, construit la Drobeta-Turnu Severin de către arhitectul Apolodor din Damasc, la începutul secolului II p.Chr., înainte de cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Acestea au fost cercetate de către o echipă mixtă din România şi Serbia, o parte a podului fiind identificată în albia Dunării. Un proiect foarte costisitor de reconstruire a podului a fost prezentat de către un inginer român.

În vecinătatea anticului Durostorum (Silistra de astăzi), o fortificaţie folosită de bizantini ca bază navală în secolul X este în prezent acoperită în proporţie de cca 80% de apele Dunării, care şi-a schimbat cursul în timpul ultimului mileniu.

 

PROGRAME în derulare:

Programul Explorator, iniţiat de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa împreună cu Asociaţia Oceanic Club, are în vedere patru obiective principale:

–         Studiul epibiozei bentice litorale ca indicator polivalent pentru evoluţia calităţii mediului litoral marin;

–         Identificarea unor noi zone care necesită protecţie legală şi crearea unei reţele de schimburi de experienţă între manageri ai zonelor subacvatice protejate;

–         Stabilirea unor relaţii de cooperare între instituţii publice şi ONG-uri din ţările limitrofe Mediteranei şi Mării Negre;

–         Activităţi de educaţie privind patrimoniul subacvatic adresat segmentului de vârstă 15-25 de ani.

Arhe-Sub şi XmeTi sunt alte două programe destinate sprijinirii şi dezvoltării cercetării arheologice submarine în apele litorale şi promovarea obiectivelor arheologice din Dobrogea.

Programul B-Watch, este o iniţiativă cuprinzătoare de monitorizare a biodiversităţii în arealele protejate din Dobrogea şi a influenţelor ciclurilor naturale de schimbări climatice asupra ecosistemelor din regiune.

 

Acestora li se adaugă proiectele prezentate de instituţii culturale din România pentru a fi finanţate din fonduri europene:

– Patrimoniul Arheologic Submarin pe Platoul Continental al Mării Negre Vestice – Submarine Archaeological Heritage of the Western Black Sea Shelf (HERAS) şi

– Ambiente Culturale Inundate din Marea Neagră – Submerged Black Sea Cultural Landscapes.

Parteneri în cadrul acestor proiecte sunt: (Restoring Ancient Stabiae Foundation)– Fundaţia pentru Restaurarea Anticului Stabiae (Italia), Institutul Naţional de Geologie şi Geo-ecologie Marină – GeoEcoMar – Filiala Constanţa, “Oceanic-Club” – Constanta, Institutul Oceanografic – IO-BAS (Varna, Bulgaria), Muzeul de Istorie Kavarna, Bulgaria, Hellenic Centre for Marine Research – Centrul Elen de Cercetare Marină (Atena, Grecia), Centrul de Formare Profesională CE.FO.P. (Palermo, Italia).

 

Pe litoralul românesc al Mării Negre există câteva instituţii şi ONG-uri implicate în cercetarea şi protecţia patrimoniului subacvatic, nu numai arheologic, dar şi biologic: muzeele de istorie şi cel al marinei, din Constanţa şi Mangalia, Institutul GEOECOMAR şi ONG-uri  active în domeniul protecţiei mediului marin.

 

Alături de ratificarea în 2001 a Convenţiei de la Paris privind protecţia patrimoniului cultural subacvatic, autorităţile române sunt de asemenea interesate de aplicarea unor măsuri practice pentru protecţia acestuia: în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, precum şi în cadrul tuturor celorlaltor inspectorate judeţene, funcţionând  departamente de protecţie a patrimoniului. Printre atribuţiile acestora se regăsesc printre altele şi cele privind activităţi specifice de protecţie a tuturor obiectivelor patrimoniale, inclusiv prin cooperarea cu instituţiile menţionate anterior.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.