Radu CULEA, cel vestit !

Repere nautice

de Teodor Dumitru

 

Unul din cele mai pitoreşti personaje ale spaţiului nostru rural dobrogean a fost nonşalantul Radu Culea. Deşi locuia în satul Ştefan cel Mare, era omniprezent în toată comuna Anghel Saligny. Dezinvoltura sa era arhicunoscută şi captiva interesul tuturor celor ce se aflau în preajmă-i. La nunţi, petreceri organizate sau pur şi simplu, ad-hoc, în cârciumi, crea o stare de excelentă bună-dispoziţie, prin poveştile sale de-a dreptul incredibile, dincolo de limitele burlescului. Un om care venea parcă de undeva din vremuri îndepărtate, întrucât el era personajul principal al povestirilor sale, puternic ancorate în evenimente istorice importante, ce au marcat omenirea. Un om fără vârstă, sigur pe el, cu o prestanţă care îl ajuta să-şi domine semenii. A fost perceput însă ca cel mai mare mincinos din toate timpurile, un veritabil Baron Münchhausen al spaţiului dobrogean.

Arta naraţiunii, stilul retoric, şi un mare talent interpretativ l-au transformat într-o legendă vie, pe malul drept al Dunării, de la Ostrov şi  până la Hârşova. Generaţiile ulterioare au transmis oral povestioarele sale dar  demersul nostru, de a pune pe hârtie câteva din aceste memorabile perle epice, vine din reflexul de a nu se irosi, în timp, farmecul acestor povestioare.

 

SOMNUL


Eram pe Podul Mare, al lui Saligny… Mergeam la pescuit… Deodată, podul se cutremură cu mine… Ce să fie ?!… Mă uit în stânga, nimic!… Mă uit în dreapta, nimic !… Când mă uit mai bine, ce să vezi dumneata ?!…Un somn maaaare se scărpina de piciorul podului…

M-arunc în apă, aşa cum ştiu eu. Înot pân’ la el, aşa cum ştiu eu… Şi începem lupta…

Dăăă-i! – dă-i!, dăăă-i! – dă-i!… zi de vară până-n sară… Ne vârcoleam … de mustea toată Dunărea! … La un moment dat mă simţii privit în toiul luptei. Luai mustăţile somnului în mâna stângă, iar cu dreapta făcui streaşină ochilor, să văz mai bine. Când colo, ce să vezi dumneata?!… Dorobanţu’ … de pe pod, se uita chiorâş la mine.

– Te-n cur pă măta de răcan! Să nu te dai la somnul meu că dracii te ia!… Auzişi?! Stai, dracu’ la postu’ tău colo… şi păzeşte podu’.

Bă, fraţilor, nu terminai bine de vorbit, că unde mi se răsuci odată somnul din mustăţi şi lovi cu coada aşa de tare piciorul podului, că-i sări baioneta prostului de dorobanţ din vârful puştii…

O smulg iute din apă, aşa cum ştiu eu. O înfig în beregata dihaniei, aşa cum ştiu eu. Răsucesc până la prăsele şi… aştept să-şi dea duhu’…

Îl trag la mal, aşa cum ştiu eu. Şi , când îl tăiai pe toată burta… ce să vezi dumneata?!…

O fată mare, cu cobiliţa de caldări în spinare, ieşi din burta somnului…

– Nea Culea, mulţumesc că m-ai salvat ! …

– A cui eşti măi, fată ?

– A lu’ cutare, din Rasova…

– Mergi sănătoasă , măi fată, în pacea ta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.