miercuri, februarie 12, 2025
Eveniment

Publicistica Ligii Navale Române 1928-2012

dr. Carmen Atanasiu – expert Patrimoniu Naval

vicepreşedinte LNR-filiala Constanţa

 

De la începuturile existenţei sale, luptând cu numeroase greutăţi şi lovindu-se de indiferenţă, Liga Navală Română (LNR) a acţionat prin diverse mijloace de propagandă pentru stimularea gândirii cu specific naval în România, căutând să îmbrăţişeze cât mai multe probleme din domeniul maritim şi fluvial, cu scopul declarat de a orienta şi a strânge rândurile „celor care umblă pe ape, celor care au interese pe ape şi celor care iubesc apa”[1], atraşi de magia şi orizontul Mării.

Prin LNR, marinarii, de cele mai multe ori ei înşişi poeţi, scriitori, ziarişti, istorici sau inventatori, s-au străduit să propage în sufletul românesc cultul pentru Marea Noastră şi respectul pentru oamenii ei, acttivitate ce, în ultimă instanţă, îşi dorea să aibă drept rezultat atragerea tineretului către Şcolile Marinei, către îndeletnicirile legate de ape. Conferinţe, reviste, broşuri şi cărţi publicate sub egida Ligii, au fost tot atâtea mijloace puse în slujba acestui scop.

Nu putem debuta în această sumară prezentare a activităţii publicistice desfăşurată de L.N.R. fără a sublinia apariţia, în anul 1931, a uneia dintre cele mai valoroase reviste în domeniu:  1 „România Maritimă şi Fluvială”  devenită, în mai 1934, 2 „Marea Noastră”, titlu simbolic sub care va fiinţa până la încetarea apariţiei, în anul 1949. Adoptând ca deviză celebrele cuvinte ale lui Mihail Kogălniceanu „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre Marea largă”, o gamă extrem de bogată de informaţii se adresa marelui public, căutând să grupeze „toate ramurile de activitate românească pe apă: marina militară, comercială, navigaţia de plăcere, viaţa porturilor, pescărie, literatură marină, sport nautic şi turism pe apă”. Colectivul de redacţie al acestei reviste, editate sub egida Ligii Navale Române, s-a bucurat de la început de nume prestigioase: comandorul 3Eugeniu Botez (Jean Bart) director,  comandorul Aurel Negulescu (Moş Delamare) redactor, iar funcţia de secretar de redacţie a deţinut-o timp îndelungat locotenentul 4 Dimitrie Ştiubei, renumit astăzi pentru picturile sale marine.

Venind în întâmpinarea aceloraşi deziderate, în perioada aprilie 1938-august 1943, sub egida LNR a văzut lumina tiparului şi revista „Marea Noastră pentru Tineret”, care concentra informaţii ce se adresau, în special, acestei categorii de cititori.

Un rol deosebit în propaganda pentru marină l-au avut conferinţele publice, organizate de LNR, denumite, de la un moment dat, Iniţieri marinăreşti, susţinute de marimari dar şi de personalităţi din afara Marinei. Textul integral al celor mai multe expozeuri, obţinut de Ligă de la conferenţiari, a fost tipărit în broşuri aparte, „ pentru ca şi membrii din ţară, neparticipanţi, să se poată bucura de lecturi instructive şi, în acest fel, propaganda Ligii în dezvoltarea problemelor marinăreşti să se facă şi prin viul grai şi prin publicaţiuni, care se ocupă de chestiuni strâns legate de ape, sau de obiectul preocupărilor ei”. În aprilie 1940, numărul acestor conferinţe atinsese 57, dintre care 25 fuseseră deja publicate. Cităm numai câteva din aceste „Publicaţiuni ale Ligii Navale Române”, semnificative în încercarea noastră de a demonstra importanţa temelor abordate, importanţă conferită atât de tema aleasă, cât şi de profesionalismul şi prestigiul autorilor: Emil Oprişan – fiul, Vocabular  nautic; 5 Jean Bart, Cartea Dunării, Ziua Apelor, O corabie românească; comandor Nicolae Cristescu, Cântec de mare (versuri); 6 Mihail Negru, Viaţa României pe mare şi pe Dunăre, amiral Eustaţiu Sebastian, Marina de război sub domnia Regelui Carol I (1866-1916), Marinarul, călătoriile lui pe întinsul apelor; Radu Ciocârdel, Marea; Marina Regală, Comentariu asupra războiului submarin; 7 C-am C. Negru, Din Aspectele Mării şi din viaţa marinarilor pe întinsul apelor,   8 locotenent-comandor Dimitrie Ştiubei, Albumul navelor, Prof. univ. 9 N. Daşcovici, Marea Noastră şi Strâmtorile ş.a. În afara conferinţelor susţinute de oameni din Marină, au fost publicate şi prelegeri prezentate de mari istorici, geografi, jurişti, ingineri, cum au fost: 10 Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, Nicolae Daşcovici, I.Grigore Perieţeanu şi mulţi alţii.

O susţinută activitate, în special publicistică, strâns legată de meseria de marinar, a desfăşurat comandorul Aurel Negulescu, cunoscut sub pseudonimul Moş Delamare. Scopul principal al scrierilor sale era acelea de a contribui la formarea spiritului patriotic al tinerei generaţii, de a trezi în rândul cititorilor săi interesul şi dragostea pentru marină, armă pe care o dorea la „înălţimea situaţiei şi nevoilor ţării”. Răspândită în diferite reviste şi publicaţii, precum „Publicaţiunea LNR”, pe care un timp a condus-o şi căreia i-a încredinţat spre publicare studiile Marina noastră, La răscruce, Între cer şi apă, creaţia sa a răspuns, în cea mai mare măsură, obiectivului general al publicisticii Ligii Navale Române. În tot ceea ce a scris, C-dorul Negulescu nu a încetat sa aduca în atenţie acele subiecte care puteau stimula dorinţa de a performa şi mândria de castă a ofiţerului de marină român. În acest sens, în 1934, în Marea noastră din ian.- feb. 1934, prezenta, el însuşi cu mândrie, o realitate concretă, cu valoare de îndemn pentru navigatorii noştri, chiar şi cei de astăzi, faptul că „Toţi căpitanii noştri – repet TOŢI, sunt trecuţi în Cartea Albă a Loydului englez”

Un alt exemplu, aleatoriu ales, menit să demonstreze contribuţia pe care ofiţerii de marină au adus-o la întreţinerea unui cult al „mării noastre” şi prin aceasta la îmbogăţirea spiritualităţii româneşti, este şi 11 viceamiralul Ioan Bălănescu, care a dus o susţinută activitate publicistică pe teme marinăreşti, concretizată în numeroase lucrări şi articole, publicate, mai ales, în revista „Marea Noastră” şi în seria de „Publicaţiuni LNR”. Dotat cu o inteligenţă care ieşea din comun şi talent literar dovedit – a publicat, de altfel, poezii şi proză sub pseudonimul Danubian[2] – a urcat toate treptele ierarhiei, fiind numit în anul 1934 comandant al Marinei Regale, funcţie pe care a deţinut-o până în momentul retragerii, în 1937. În anul 1933, într-o cuvântare rostită în prezenţa regelui, contraamiralul Ioan Bălănescu releva necesitatea întreţinerii unui „cult al mării” şi evidenţia rosturile Marinei: „Marina Regală naţională prin navele comerciale poartă rodul pământului în toate depărtările globului, ajutând la înflorirea ţării, iar prin navele de război străjuieşte şi apără hotarele de apă. Marea este un factor de prim ordin în viaţa Neamului Românesc, Marea este cea mai înaltă sursă de cultură şi energie, câmp de înfrăţire al tuturor neamurilor, cheia propăşiri”. Pe parcursul întregii sale cariere, Ioan Bălănescu a ţinut numeroase conferinţe pe teme de navigaţie şi istoria Marinei, o mare parte la Cazinoul Comunal din Constanţa, a publicat valoroase articole în revista „Marea Noastră”, unele constituindu-se în adevărate cicluri republicate în „Publicaţiunile” Ligii, cum au fost: Apele, Dunărea şi Marea Noastră, Puterea maritimă ca factor de civilizaţie şi de apărare naţională, Nava cu pânze în trecutul marinăresc. După înfiinţarea LNR, în anul 1927, Ioan Bălănescu a fost numit membru în comitetul de conducere, apoi preşedinte al secţiei din Constanţa şi vicepreşedintele de drept al Ligii. El a fost în anul 1932, iniţiatorul înfiinţării la Constanţa, în cadrul secţiei LNR, a Muzeului Marinei, donând şi primele obiecte din partea Diviziei de Mare[3].

Preocuparea de a menţine în vigoare tradiţia existenţei unei prese de marină s-a manifestat şu după cel de-Al Doilea Război Mondial. Din nefericire, desfiinţarea Ligii Navale Române şi interzicerea organului său de presă, revista „Marea noastră”,  au dus la întreruperea pentru aproape jumătate de secol a unei valoroase tradiţii în domeniu.

După evenimentele din Decembrie 1989 şi reînfiinţarea Ligii Navale Române, în aprilie 1990, ca urmare a strădaniilor unui grup de inimoşi ofiţeri de marină în rezervă, dar şi activi,  revista „Marea noastră”, îşi reia apariţia într-o serie nouă, editată şi tipărită la Constanţa. Călăuzită de aceeaşi celebră afirmaţie rostită de Mihail Kogălniceanu: „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre marea largă…”, aceasta îşi propune să fie vrednica urmaşă a revistei cu acelaşi nume fondată în anul 1931 de Jean Bart. După cum declară chiar realizatorii ei „Marea Noastră este un mijloc de popularizare a Marinei Române şi a tradiţiilor ei, ea nu are caracter tehnic, motiv pentru care nu este scrisă numai pentru marinari ci şi pentru toţi cei care iubesc apele ţării şi slujitorii lor”. Din vara anului 2010, revista 11 bis „Marea Noastră”, cunoaşte o transformare benefică, ce se concreatizează prin standardul tehnic performant, calitate grafică deosebită, conţinut ancorat din ce în ce mai mult în realitatea momentului.

Problematica abordată este la fel de variată, dacă nu şi mai mult şi, nu odată, tematica principală a unei reviste îşi propune atenţionarea forurilor de decizie şi a opiniei publice în legătură cu probleme stringente care se conturează chiar în interiorul Marinei Militare şi Comerciale cum sunt: 12 – 13 Învăţământul de marină, 14 – 15 Flota maritimă comercială şi 16 pavilionul naţional, situaţia 17 Navigaţiei Fluviale, 18 salvarea patrimoniului istoric naval ş.a.  De cele mai multe ori, semnatarii propun soluţii sau  chiar le pun în aplicare, cum a fost acel 19 S.O.S „Mircea”, care a determinat strângerea unor fonduri folosite la finalizarea reparaţiilor capitale ale Navei Şcoală „Mircea”, sau 20 S.O.S. „Stihi” acţiune care propune salvarea canonierei „Stihi”, prin includerea ei în patrimoniul naval national.

Un rol important în promovarea intereselor pe apă ale ţării îl au şi publicaţiile LNR 22 România Maritimă şi Fluvială. Magazin”, care a debutat imediat după Decembrie 1989 cu titlul 21 Marea Noastră pentru Tineret”, editată sub egida Filialei L.N.R. Bucureşti „Matelot”, supliment al acesteia şi, nu în ultimul rând, se cere remarcată, 23 Actualitatea pe Dunăre”, revistă patronată de Asociaţia Armatorilor şi Liga Navală Română, Galaţi .

Pornită din iniţiativa unor marinari entuziaşti cu 85 de ani în urmă,  Liga Navală Română şi-a asumat nobila sarcină de a fi „un organ de lămurire şi de propagandă maritimă românească în toate straturile sociale, pentru tineri ca şi pentru cei vâstnici”. Trezind interesul pentru Mare şi Marină, care în mare măsură lipsea, încurajând prin diverse metode, mai ales publicistice, acest interes, conştientă, aşa cum arăta regale Carol al II-lea, că „iubirea de mare şi spiritul de marinar este un factor de căpetenie în educaţia unei naţiuni”, Liga Navală Română a îndeplinit, de-a lungul întregii sale existenţe, o înaltă misiune naţională.

În memoria celui care a fost unul din artizanii seriei noi a revistei Marea Noastră şi în ultimii ani, până la dispariţia sa în feb. 2012, chiar sufletul publicaţiei, aş încheia cu un scurt fragment, dintr-un studiu mai amplu semnat de 25 contraamiralul Petre George în volumul 24 Flota Maritimă Comercială Română între tradiţii şi actualitate, coordonată de Carmen Atanasiu şi Andreea Atanasiu Croitoru, membre ale LNR, prima lucrare publicată sub egida LNR-filiala Constanţa, dedicată Marinei Comerciale.

Am selectat un fragment care se referă la învăţământ, din păcate, o latură a acestuia căzută în desuetudine, dar care, demonstrează, cred eu,  falsitatea acestei convingeri. În Marinele marilor puteri navale ale lumii atitudinea este complet opusă.

„În şcolile de marină, în cele superioare. nu se mai studiază trecutul Marinei. Nici la Universitatea de Apărare Naţională (U.Ap.N.), unde se formează stat majorişti (inclusiv marinarii care vor ocupa cele mai înalte trepte de comandă), nu se mai învaţă Istorie militară; la Şcoala de război (predecesoarea U.Ap.N.), foarte multe ore erau afectate studiului critic al războaielor trecute. Probabil că s-a trecut la o concepţie reformată. Să fabricăm roboţi ai tehnicii navale moderne! Ce atâta capacitate de analiză a situaţiilor încordate ale confruntărilor navale, ce atâta apel la conştiinţa datoriei ? De educaţie patriotică să nu pomenim nici în treacăt, că e prăpăd!

Într-un interviu recent, acordat la 4 ianuarie 2011, ziarului „Cotidianul”, academicianul Florin Constantiniu, unul dinte cei mai mari istorici români contemporani considera că diriguitorii învăţământului din ţara noastră au „o percepţie eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală a omului contemporan”, care nu trebuie să dobândească, şi prin studierea Istoriei, conştiinţă naţională piedică în calea realizării globalizării. Pregătirea viitorului ofiţer de marină nu poate fi ciungă şi slută, el, acel tânăr student, va trebui să posede mental şi sentimental credinţa că nu poate renunţa, pentru viitorul său, la aliura de intelectual cult”, urmând, aş adăuga eu, ceea ce atâţi ofiţeri de marină – militară şi comercială – au lăsat în spiritualitatea românească.

             


[1] „România Maritimă şi Fluvială”, I, 1 noiembrie 1931.

[2] Poezia Mărei. Antologie de C. Tonegaru, Editura „Minerva”, Bucureşti, f.a., p. 57-59.

[3] Expoziţia a fost organizată în încăperile secţiei L.N.R. din Constanţa din hotelul „Carol”, actualmente sediul Comandamentului Operaţional Naval