PREZENT LA INVESTITURĂ

(relatare de la Casa Albă)

  Ananie  GAGNIUC, viitor cetăţean american! ●     

După un zbor de câteva ore spre America, evident cu Taromul, (timp în care am ascultat de sfatul soacră-mi şi nu m-am cerut afară!), iată că am aterizat cu bine pe „Washington Dulles International Airport”, un fel de Otopeni al nostru, dar de 44 de ori mai mare şi cu 88 de ani mai modern.

Am fost întâmpinat, cum altfel, de minunata Melanie Trump, într-o ţinută bine întreţinută, prin care se întrezărea un corp… diplomatic şi nişte forme… conforme protocolului. Nici să se vadă, nici să nu fie scăpate din vedere. Îmbrăţişări, sărutări, „Well come, Noni Gagu!”, strângeri de mâini cu alaiul însoţitor, formalităţi şi cordiale salutări. Televiziuni, microfoane, camere, flashuri, reporteri, fotografi, gură cască, public numeros şi întrebări… care mai de care: „Ce mai face Ceauşescu?”; „Aţi renunţat la comunism?”; „România e teritoriu rusesc?”; „Iohannis de ce nu vine?”; „E-adevărat că românii… fuck you?” Ajuns la Casa Albă, nici un preşedinte negru, mă aştepta în faţă, cu-a sa zburlită faţă portocalie, chiar Donald Trump! „Hai, Noni, cămon, dragul meu companion, că fără tine nu mă puteau investi ăştia!” După ceremonialul militar şi musical, i-am lăudat succesul, ascensiunea în carieră, în politică, felul rebel de-a fi şi, binenţeles, nevasta, că la americani nu se manifestă gelozii, bănuieli şi alte nerozii, ca la noi („D’zeii mă-tii, de te mai iei de muierea mea!”). Apoi am fost invitat la un dineu, special oferit, pentru un aşa musafir din România. Toastul lui Trump, în onoarea mea, a sunat cam aşa: „Dear roumanian, my friend Noni! Îţi mulţumesc c-ai acceptat invitaţia noastră! Ne bucură că ne acordaţi vize de intrare în ţara voastră. Când zic voastră, fac un fel de glumă, e de fapt a noastră, a tuturor capitaliştilor, asta şi datorită conducătorilor, politicienilor de la voi, ăia postrevoluţionari.” Un murmur şi-un freamăt au străbătut asistenţa, s-a scandat „Stima voastră şi mândria / Vai de voi şi România!”

După un pahar închinat, am prezentat şi eu salutul meu şi-am toastat: „Yanchei, cowboys, sudişti, nordişti şi putrezi capitalişti, aveţi un scurt mesaj de la preşedintele nostru, de felul lui, tăcut: „Ich grüße Sie mit Respekt!“ Bănuiesc ce înseamnă, dar… mai contează? Am venit aici, cu româneasca speranţă că-mi veţi acorda azil politic, în ţară nu mă mai întorc, că traiul e de porc, corupţia-n floare şi pe politicieni, uitaţi unde-i doare!“ Apoi am arătat, pe rând,  cotul şi fundul, după care, împreună cu delegaţia de românaşi care mă însoţea, am ridicat paharele şi-am intonat-cântat „Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă / Trump, după investitură, în New York ne lasă!“

Aşa că, „Good by, România, oriunde te-ai afla!