PRESA MARINEI ROMÂNE

de Ananie  GAGNIUC   •

 

Anual, la Muzeul Marinei Române…rămâne tradiţională întâlnirea factorilor de răspundere  din domeniul presei cu şi despre marina din ţărişoara noastră. De data aceasta a fost a 13-a reuniune de acest gen, desfăşurată cu noroc şi cu o largă participare. Fără a mai înşira toate publicaţiile care au această preocupare, nu putem să nu marcăm-remarcăm câteva: „Marea noastră”, iniţiatoarea acestui demers, „Marina Română”, „Timona”, „Buletinul Marinei Militare”, „Orizonturi marine”, revista de filatelie, cartofilie, anuare ale ministerului apărării naşionale, implicit ale Marinei Militare, publicaţii online, dar şi prezentul „Magazin Nautic”, la întrunire reprezentat de redactorul şef Andreea Mihăescu, contraamiral de flotilă (rez) dr. Jean Custură şi… subsemnatul.

Au fost prezenţi studenţi ai Academiei Navale, reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii în domeniul maritim, coordonatori ai presei de marină, angajaţi ai instituţiei muzeului, toţi abordând (că tot e termen cu conotaţii marinăreşti!) probleme ale presei, reuşite sau greutăţi ivite pentru marină şi marinari, evocări şi perspective. Altfel zis, bune–rele, pozitive–negative, optimism–pesimism, iar final, concluzii de ce-ar mai trebui făcut şi…o fotografie de grup.

Aş menţiona-remarca pe invitaţii – normal – de marcă: preşedintele Ligii Navale Române, domnul Laurenţiu Mironescu, c-dor dr. Marian Moşneagu – şeful Serviciului Istoric  al Armatei, col(r) dr. Valentin Ciorbea, …istorie a istoricului marinei, directorul muzeului Marinei Române, cpt.c-dor Marius Rohart etc.

Pentru că vor apărea multe relatări prin presă privind temele discutate, problemele ridicate şi concluziile desprinse, mă voi limita la a prezenta succint – spiritual – intervenţia mea, în care am şarjat faptul că unii din noi, vechi corifei ai scrisului – am putea fi opriţi, ca exponate la muzeu, faptul că – pe vremuri – exista la Constanţa ziarul „Dobrogea nouă”, iar după revoluţie, câţiva bulgari stăteau la coadă la chioşc, iar când au ajuns la rând, au zis „Daţi-n Dobrogea…nouă!” iar spre final le-am povestit cum am făcut eu prima baie-n mare…

 

 

                                                                                                                                       •••

 

    Aveam 20 şi ceva de ani, când am intrat pentru prima dată în mare.

Spre a-mi face un pic de curaj, am luat exemplul bătrânilor lupi de mare: 100 de rom!

  Mă apropii de apă, un val îmi udă picioarele şi-mi face părul măciucă (pe cap, nu pe picioare!). Fuga la bar, încă 100 de rom! Curaj! Am mai intrat eu la apă, dar nici aşa… Trag romul, brrr! Acum da! Îmi fac vânt de la 200 de rom, pardon, de metri şi bâldâbâc! Intru în apă până la doi metri. Doi metri de ţărm, evident. Apa, mai jos de genunchi. Genunchii tremură. Le-o fi frig. Să-i încălzesc. Încă 100 de rom şi gata!

   Pleosc în apă! Burta îmi atinge fundul mării, în timp ce spatele e acoperit, din când în când, de valuri. Trag şi 100-200 de apă sărată. Mai bun romul! Mă ridic în picioare, dau de câteva ori din mâini, stilul brass, apoi craul şi, final, voiniceasca, luând-o voiniceşte spre ţărm. Trebuie să reuşesc! De data asta, 150 de rom! Aşa energie am, de-o să fie nevoie să mă opresc din înot, să nu ies la turci! 150 rom! Om! Ei, acum da! Unde-i marea? Aha! La înot, înainte! Dar lungă mai este plaja asta…Mă scuzaţi duduie, n-am vrut să vă calc! 1,2,3, şi! Lasă-mă domnule, nu vezi că înot ? Cum, în nisip? Eu simt ud pe dedesubt…

     În sfârşit, sunt în mare! Ce delectare! Am înotat câteva secunde şi deja nu se mai vede ţărmul. Cum să se vadă ţărmul, cu capul sub apă ?  Ajutor, mă înec, ec, ec, îc, hâc…

     Printre înghiţituri şi sughiţuri, aud lângă mine doi salvamari: „Ce facem, îl scoatem sau îl lăsăm să se mai liniştească?” „Lasă-l dragă, te legi de toţi beţivii?”

     Cu greu m-au scos la mal, mi-au scos şi apa, apoi, pentru a-mi reveni, mi-au dat…

          …100 de rom!