Portul Constanţa atrage interesul oamenilor de afaceri unguri

de Andreea Mihăescu

 

Foto – Aurelian Andrei Popa, director general APMC

„Ziua Portului Constanţa” la Budapesta, a reunit joi, 3 martie 2011, oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai companilor private şi de stat, ai asociaţiilor profesionale din România şi Ungaria, într-un efort comun de a dezvolta afacerile dintre cele două ţări, având ca principal punct de legătură Portul Constanţa.

 

Ajuns la a cincea ediţie, evenimentul a captat şi în acest an interesul mediului de afaceri ungar, circa 140 de delegaţi venind la întâlnirea cu reprezentanţii portului Constanţa, unii dintre ei devenind, în ultimii ani, parteneri stabili ai portului.

 

 

Referitor la eveniment, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), Monica Velicu, a declarat telefonic, pentru MAGAZIN NAUTIC, că directorul general al companiei, Aurelian Andrei Popa, a afirmat în deschiderea reuniunii că Ungaria nu este doar un prieten şi o ţară vecină, ci şi un partener important al Portului Constanţa în regiunea Dunării.

 

“Acest fapt este demonstrat şi de evoluţia schimbului de mărfuri între portul Constanţa şi porturile ungare la Dunăre, în creştere continuă în ultimii 4 ani. Dacă în 2007 schimbul de mărfuri era de 2,3 milioane tone, anul trecut acesta a totalizat aproape 4 milioane tone, pe fondul crizei mondiale” – a afirmat Popa.

 

Modernizarea şi dezvoltarea transportului naval, asigurarea siguranţei traficului, consolidarea portului Constanţa, ca centru logistic intermodal şi realizarea unor servicii de transport naval mai sigure şi mai prietenoase faţă de mediul înconjurător, reprezintă priorităţile din domeniul transportului naval susţinute de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin ministrul secretar de stat Eusebiu Pistru prezent la evenimentul de la Budapesta.

Foto-Silozuri Saligny

 

„Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii susţine revizuirea infrastructurii de transport TEN-T, fiind importantă pentru România din punctul de vedere al decalajelor dintre estul şi vestul Europei, dar şi pentru conectarea operatorilor economici la piaţa comună şi vecinătatea vestică non-UE. Fondurile Uniunii Europene pentru următorii 20 de ani se vor direcţiona în baza hărţii TEN-T revizuite, o decizie în acest sens luându-se în luna iulie a acestui an”, a apreciat secretarul de stat Eusebiu Pistru.

 

În cadrul seminarului dedicat oportunităţilor de afaceri, directorul general al CNAPM, Aurelian Andrei Popa, a prezentat oportunităţile pe  care le oferă portul Constanţa, investiţiile majore care se fac în infrastructură, planurile de dezvoltare ale portului dar şi ale partenerilor săi privaţi.

 

A fost, de asemenea, subliniat rolul important pe care îl are Portul Constanţa în Strategia Dunării, accentuându-se beneficiile transportului pe fluviu, atât din punct de vedere economic cât şi al protecţiei mediului. „Portul Constanţa, cu capacitatea sa şi facilităţile pe care le oferă, este pregătit să servească intereselor de afaceri româno-ungare. Vă asigur de sprijinul nostru sincer şi vă aşteptăm să veniţi cu propuneri sau sugestii care să eficientizeze cooperarea dintre dumneavoastră şi portul Constanţa”, a mai spus Aurelian Andrei Popa.

 

Iată în continuare câteva opinii ale oamenilor de afaceri unguri:

 

• Reprezentantul Rail Cargo Ungaria, Monika Kurdi, a subliniat importanţa investiţiei privind dezvoltarea capacităţii feroviare a portului Constanţa, fiind important ca marfa să ajungă cât mai eficient în interiorul portului. „Este însă necesară dezvoltarea reţelei de cale ferată în ambele ţări, pentru a avea legături directe. Credem că Ungaria poate deveni un centru de distribuţie pentru portul Constanţa în Europa Centrală şi de Vest” a declarat Monika Kurdi.

Foto-Gara-Maritimă-Constanța-Sediul-A.P.C.

• Szalma Botond, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Transportatorilor Navali din Ungaria, a amintit că sunt numeroase proiecte europene în care se pot implica, împreună, ca parteneri, instituţii şi firme din România şi Ungaria.

 

Reprezentanţii firmelor ungare au subliniat faptul că dezvoltarea viitoare va avea garanţii mai ales dacă organismele guvernamentale şi întreprinzătorii vor face front comun în toate proiectele. Astfel, este necesară îmbunătăţirea procesului de schimb reciproc de informaţii şi experienţă în interesul comunităţii de afaceri române şi ungare.

 

Miercuri, 2 martie 2011, directorul general al CN “APM” SA Constanţa a vizitat cel mai important centru logistic din Ungaria, Budapest Intermodal Logistik Center – BILK.

Centrul logistic, amplasat strategic în apropierea căii ferate şi a autostrăzii, are o suprafaţă de 100 ha şi găzduieşte, pe 22 hectare, cel mai mare terminal de containere din zonă. Acesta are o capacitate de 220.000 TEU şi operează circa 140.000 TEU anual, reprezentând circa 70% din volumul de containere al Ungariei. Terminalul de containere din Budapesta deserveşte rutele feroviare către Hamburg, Koper, Arad, Trieste, Viena, Munchen, Duisburg, Wels. Peste 70 hectare din Budapest Intermodal Logistik Cente sunt destinate unei baze de depozite moderne, acestea având un grad de ocupare de 100%. Marjan Miklos, managerul BILK, a declarat că în planurile de extindere ale afacerilor centrului există un interes major pentru România.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.