Peştișorul de aur

de Stelian  Marinescu

De ieri seară, sâmbătă, 25 ianuarie 2014, iarna şi-a intrat în drepturi. După o lungă perioadă neverosimil de caldă, iată că duminică dimineaţa, atunci când s-a luminat de ziuă, pe fereastră am zărit prima zăpadă de anul acesta. Momentul s-a suprapus cu o întâmplare notabilă. Cu o zi înainte, cumpărasem, pentru schimbarea dietei, peşte. Seara, a trebuit să fac acea operaţie greu de realizat, dar necesară: curăţarea peştilor de solzi şi măruntaie. La sângerosul eveniment, ca întotdeauna au participat, din curiozitate, cele două nepoate ale mele: Izabela și Emilia. Bineînţeles că Izabela, urmărind întreaga manoperă, a reacționat la un moment dat:

–          Ce scârbos, Stelu !

Deodată, din maldărul de peşti, unul mai mic a început să se zbată, semn că nu dorea să-și dea obştescul sfârşit. La insistențele nepoatelor, am adus o găleată cu apă şi l-am aruncat acolo. Imediat peştele a început să înoate voinicește, contra destinului, în apa de la robinet. Din acel moment, pentru Izabela și Emilia, peştele ce-și revendicase dreptul la viață a fost singura lor preocupare. Din când în când, IMG_1348micile mele nepoate mergeau în baie, unde era găleata, şi îi urmăreau mişcările unduitore. După un timp, au început să pună întrebări cu privire la viitorul lui destin. Că scăpase de cuțit văzuseră și ele dar mai departe ce urma ? Se va integra în familie, că doar aveam și noi un acvariu ? Ce mai, insinuau la modul naiv și suav cum doar copii iniocenți și politicienii de prim rang mai știu s-o facă, că doreau cu ardoare să-l păstrăm. Atunci mi-a venit o idee prin care să soluţionăm două probleme, devenite fundamentale: să scap de peştele din baie şi, totodată, să ţin cont şi de dorinţa nepoatelor mele de a nu sacrifica mica vietate. Am improvizat pe loc şi le-am spus că, având în vedere dorinţa nebună a peştelui de a supravieţui, nu poate fi o întâmplare, ci chiar se petrecea o minune. Acesta, negreşit, trebuie să fie peştele de aur. Nepoata mai mare, Izabela, care are cinci ani, m-a corectat imediat:

-Nu poate să fie, Stelu, peştele de aur, pentru că nu are solzi argintii și l-ai cumpărat ieftin din piață. Doar am fost cu tine !

goldfish_by_zsoltkosa-d391lu1

I-am dat dreptate imediat.

– Așa este. Dacă era un peşte de aur nu ar fi reuşit să înoate în găleata noastră din baie, nu ar fi fost viu acum şi în plus ar fi trebuit să ne poată îndeplinii cele trei dorinţe din poveste.

– Hai să ne trezim mâine dimineaţă şi, după ce luăm micul dejun, mergem să-l aruncăm în Lacul Tăbăcăriei, am spus eu.

IMG_1349 (1)Au fost de acord şi am uitat de subiect până în dimineaţa următoare. Când m-am trezit, am constatat că găleata cu peştele era în baie, peştele era și mai vioi şi-mi strica ergonomia spaţiului. Pe la ora nouă, au coborât şi nepoatele mele, bucuroase de splendoarea zăpezii care căzuse peste noapte. Eu încă mai credeam că pot să le păcălesc în privinţa destinului peştișorului și ulterior să completez porțiile deja pregătite, din tavă. Nu am avut scăpare, pentru că, imediat, fetele au poposit în baie să-şi privească mica creatură din găleată. Nu sunt fascinat de ihtiologie decât în farfurie, dar am hotărât să urmez planul de redare a libertaţii peştelui, în cel mai apropiat loc, adică pe malul Lacului Tăbăcăriei, în dreptul Bisericii din lemn ,,Sfântul Mina”. Pentru ca povestea să meargă până la capăt, le-am cerut nepoatelor mele să-şi pună câte o dorinţă, eu urmând să o pun pe ultima. Izabela şi-a pus pe loc dorinţa de a merge la antrenamentul de înot, zilnic. Emilia, având numai doi ani şi jumătate, am dedus că vrea o lume mai bună, iar eu doream cu ardoare să câştig marele premiu la Loto. Aşa se face că la ora zece dimineaţa, pe un frig de minus cinci grade, pe o ninsoare cu fulgi mici şi răi de la vântul de afară, parcam maşina lângă Biserica ,,Sf. Mina”. Izabela ar fi dorit să elibereze ea însăși vietatea, dar nu era cu putinţă. Micul lac era atât de supărat, încât valurile se spărgeau de digul din beton, împroşcând stropi și spumă gălbuie, până departe. Imediat, după această scurtă ceremonie de redare a libertăţii peştelui, am mers la biserică să ne închinăm şi să aprindem lumânări – pentru o lume mai bună, nu ? În ciuda vremii potrivnice, lăcaşul de cult era împresurat și înțesat de enoriși. Am încercat să pătrundem pe uşa din faţă, dar era închisă, din cauza vântului. Pe cea laterală se putea intra, dar era o mare înghesuială. Până la urmă, ne-am strecurat şi noi şi am reuşit să stăm la coadă pentru a cumpăra lumânări. Din cauza vântului puternic, a fost tare greu să le aprindem  şi să le ţinem măcar o secundă, până le pomeneam. Pe tot parcursul acestei operaţiuni, auzeam la difuzorul amplasat afară sfârşitul slujbei, după care preotul a început să le vorbească credincioşilor pe diverse teme. Mai întâi, a mulțumit enoriaşilor pentru contribuţia adusă la procurarea unei noi truse cult, din argint, pentru împărtăşanie (a făcut chiar precizarea că a achiziționat  de la ruşi  instrumentarul de cult meșterit, evident, nu din restul de la tezurul nostru păstrat la Moscova) după care a glisat discret către un alt subiect, adresând tuturor povața de a ,,lua parte la viaţa cetăţii”. În acest scop a adus la cunoştinţă, celor prezenţi, faptul că anul acesta vor avea loc scrutinuri electorale pentru Parlamentul European şi pentru alegerea preşedintelui republicii. Atunci am constatat că prima dorinţă se împlinise: dorinţa Emiliei pentru o lume mai bună. Cu vorbe meșteșugite, angelice, pe tonuri  dumnezeiești și în pilde biblice, părintele i-a luminat pe oameni cum să nu facă greşeala de a nu merge la vot. Ba din contra, să participe şi să ia o decizie bună, după consultarea CV-lui fiecărui candidat. Pe loc am simţit un fior, când am constatat că şi a doua dorinţă era împlinită. Izabela avea şansa să meargă în fiecare zi la înot. Hotărâsem de mult, dar nu-i spusesem. Mai rămânea cea de a treia, adică a mea. Ne-am urcat în maşină şi am plecat în grabă la o agenţie loto. Am tras un bilet. Este ora cinci după – amiază şi mai am de aşteptat două ore până la extragere. Dacă mâine auziţi că un constănţean a câştigat Premiul cel Mare, vă recomand să recitiți povestea peştişorului de aur, deghizat în caras.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.