Parteneriat tripartit
Comunicat de presă
Consilier de imagine, prof. Bianca Ibadula •
Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România– Filiala Dobrogea (UZPR), reprezentată de Președinte, Ioan Damaschin și Asociaţia Clubul Nautic Român© (CNR), reprezentată de Preşedinte, prof. Andreea Mihăescu vor marca marți, 02.04.2019, ora 11, la sala de festivități ,,Valentina Boteanu” a Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” semnarea parteneriatului de colaborare și demararea activităților, în care, pe parcursul anului 2019, liceenii pasionaţi de jurnalism vor beneficia de îndrumarea şi consilierea membrilor UZPR-Dobrogea, ce vor fi angrenaţi în activitatea de mentorat, în cadrul unor ateliere de jurnalism organizate şi găzduite de CNR, la baza sportivă din Techirghiol, cu ocazia unor competiţii oficiale înscrise în calendarul FRY şi FRSPT (31 mai – 2 iunie 2019 – Festivalul International al Sporturilor Nautice și pe Plaja Techirghiol; 10- 13 octombrie – Regata Internațională Cupa Dobrogei, Balcic; 26 – 17 octombrie – Regata Halloween, Techirghiol).
Parteneriatul are ca obiect dezvoltarea performanţei umane pe multiple planuri precum: iniţierea şi derularea proiectelor de stimulare creativă cu predilecţie pentru ramurile cu specific nautic (sporturi cu vele, nataţie, canotaj, caiac-canoe, etc.); practicarea sportului de performanţă şi de loasir; proiecte în domeniul jurnalismului sportiv, protecţiei mediului, ecologiei marine şi ornitologiei; marketingul şi managementul turismului sportiv şi nautic. De asemenea, se urmărește promovarea reciprocă a imaginii şi a colaborării celor trei parteneri, inclusiv prin asocierea ca parteneri la organizarea competiţiilor de nivel naţional şi internaţional, înscrise în calendarele federaţiilor sportive. Partenerii vor acorda premii pentru creaţie jurnalistică participanţilor la ateliere, care publică minim trei articole la fiecare eveniment.
Evenimentul este deschis presei.
Consilier de imagine, prof. Bianca Ibadula
Tel. 0722 772 983
E-mail: bianca_vanda@yahoo.com
Foto: Clubul Nautic Român© – drept de difuzare exclusiv