O POVESTE MICĂ, MICĂ…DE LA MARE

de Ananie Gagniuc

 

Anul trecut, când am făcut prima plajă la mare, la Mamaia, la un moment dat mi-a intrat un corp străin în ochi: un superb trup de fată, că la soare te puteai uita, dar la dânsa ba, că mă vedea nevastă-mea! Era o…fată dragă, deloc tristă, ceva ce…nu se există!  Pur şi simplu m-am pierdut. M-am pierdut de soţie, de-a ajuns să dea anunţ la Radio Vacanţa:

„S-a pierdut copilul Noni, în greutate de peste 100 de kg, poartă pe el un slip cât un cort de două persoane şi , pe cap, un început de chelie.”

O vecină, care venise cu noi la plajă, i-a spus soţiei: „Dragă, l-am văzut pe soţul tău, acum jumătate de oră pe nisip, cu o blondă superbă!” „Şi ce-ai vrea, dragă, nu se lasă mai prejos mândra mea jupâneasă. La 50 de ani voiai să fie cu o găletuşă şi-o lopăţică?”

Disputa s-a întrerupt în momentul în care am apărut în radarul ochilor nevestei, care are o privire aşa de pătrunzătoare încât, când vin acasă băut, vede şi câte beri am îngurgitat!

A venit la mine fulger şi-a început…să tune:

„Pe unde umbli, măgar bătrân?! Şi cine-i fufa asta ?” M-a tras de urechi, mai să mi le facă chiar de măgar. De păr a tras-o numai pe blondă, pentru că eu, v-am spus, am chelie…

Când am simţit ce palmă mi-a tras blonda, am jurat că n-o să mai cer niciodată mâna unei femei, aşa de tare mi-a răsunat în ureche, odată cu reproşul: “Ai zis că eşti necăsătorit, nemernicule! Doamnă, luaţi-l de-aici şi lăsaţi-mi părul în pace!”

Aici se încheie mica mea poveste de la mare… Şi-am mers drum de vară până-n seară, acasă. Trei zile şi trei nopţi…nevestei nu i-a tăcut gura!

Şi-am încălecat pe-un cotor de măr / Dar v-am spus un adevăr / Fie el şi…tras de păr!