Moș Nicolae și-a făcut din nou datoria
Stelian MARINESCU ●
Simbolizând generozitatea adulților față de copii, Moș Nicolae a sosit, anul acesta, purtat de un velier (cum se putea altfel?), la sportivii ,,Clubului Nautic Român’’. Așteptat cu sufletul la gură de către zecile de prichindei, Moșul a acostat cu măiestrie la debarcaderul central din Techirghiol, îmbrăcat în mantia albastră cu care s-a făcut remarcat în tradiția creștină, ducând în spate, povara plăcută a unui uriaş sac, plin cu daruri.
După un an, copleșit de grija marinarilor, sâmbătă, 6 decembrie 2014, patronul marinarilor, pescarilor şi copiilor, şi-a luat liber o zi pentru a oferi daruri celor mici (sau mari, indiferent de vârstă) și pentru a-i recompensa cu Festivalul Moş Nicolae, organizat de ,,Clubul Nautic Român’’ la Baza Nautică din orașul Techirghiol.
A fost o lungă perioadă diluviană şi iată că pentru întâlnirea cu atleţii mânuitori ai velelor Sfântul Nicolae a mai făcut o minune cu toiagul său de acadea și ploaia s-a oprit miraculos. Așa se face că întreaga onorabilă adunare, venită cu mic cu mare pe malul lacului, la Techirghiol, a avut parte de o zi adecvată meteorologic, pentru distracţia planificată cu mult dichis de organizatori.
De la ponton, alaiul Moșului s-a mutat la locul special ales pentru desfășurarea evenimentului, restaurantul-partener al Clubului Nautic Român, ,,Droma’s’’. Moș Nicolae avea asupra sa un ditamai catalogul, ca la şcoală, numit “Cartea Faptelor”, cu toate cele bune şi rele, strânse pe răboj pentru fiecare sportiv de-a lungul primului an de activitate la club. Odată stabilit cadrul organizatoric, Moșul i-a invitat pe fiecare să-l măgulească cu versuri alese, special dedicate praznicului Sfântului Nicolae, cel bun. Cum poeziile au fost frumos declamate, stârnind admirația părinților și bunicilor prezenți la ineditul festival, darurile au fost cu mult peste aşteptări.
Curios din fire, Moșul, ca orice moş, a cerut să vadă şi destoinicia celor 26 de sportivi prezenţi invitându-i să dea niscaiva probe marinarești. Sub atenta supraveghere a Moșului au urmat jocurile marinărești conduse cu cel mai înalt simţ de răspundere, după regulamente riguros întocmite, chiar de un coleg mai mare, contraamiralul (rez) Ion Custură. Nebănuit, amiralul Jean, a reușit să inducă participanților dragoastea pentru marinărie și respectul față de ceilalți competitori, chiar şi la stoica probă de tras-la-parâmă. Şi dacă unii au pierdut și au fost foarte supărați, în final au recunoscut valoarea de moment a învingătorilor și au rămas încrezători în şansele lor la ediţia de anul viitor a festivalului. A urmat o masă pe cinste oferită de club, locul de onoare în serbarea culinară fiind rezervat, cum era şi normal, Marelui Tort creat şi personalizat de maestrul internațional chocolatier Silvian Miron, ornat cu o compoziţie plastică cel avea în centru pe Sf. Nicolae – corăbier, înconjurat de copii, dulciuri şi jucării, navigând pe o mare a speranţei.
Momente distincte ale distracţiei, le-au constituit, reprizele spumoase de dans, jocuri de societate şi multă interacţiune, între tinerii sportivi ai clubului şi în egală măsură între părinţii lor.
Am remarcat cu bucurie prezența numeroasă a presei printre care: Realitatea TV, Digi 24, Prima TV, Neptun TV, Litoral TV.
Cu greu, după cinci ore de distracție participativă, copiii au fost convinși de părinți să se urnească înspre case. Pe drum, nepoatele mele, rupte de oboseală după aproape şase ore de zbenguială au fost biruite de un alt personaj mitic, văr cu sărbătoritul, cum s-ar spune – Moş Ene.
Post factum.
Ajuns acasă am deschis din obişnuinţă televizorul să văd ce-am ratat din serialul-foileton “Ce vrăji a mai făcut DNA ?”, cât timp ne-am luat, mai în glumă mai în serios, cu Moşu. Iau la rând canalele și pe la ora 18.00 văd prima ştire de la evenimentul nostru, la Realitatea TV. Relatarea, una profesionistă, prezenta succinct serbarea de la Techirghiol. Pe la 19.00, s-au trezit și nepoatele mele din somn şi le invit să vizionăm împreună ştirea, la același post de televiziune. Dar de data asta surpriză mare. Jurnalul era prezentat de un alt crainic, care-l invitase ca interlocutor pe autointitulatul “cel mai bine cotat naist al lumii” (adică plătit), cel care a cântat pe 22 noiembrie 2014 la ceremonia de deschidere a marii finale a circuitului Superkombat, de la Monza – Italia, Nicolae Voiculeţ. M-am mirat şi eu că maestrul Voiculeț renunțase la săbatorirea zilei lui onomastice pentru a-și da cu părerea despre ceva, de care era clar că habar nu avea, la televizor. Se vedea de la o poștă că nu punea mare preț pe acest eveniment personal, dar era împins de moderator să filosofeze. Mai întâi, pe sticlă, a fost prezentată îngrămădeala unor oameni sărmani, la biserică, încercând să prindă câte o farfurie cu sarmale de post, cu care-i miluia Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi care le-o trecea pe la nas cu mâna stângă milogilor (căci dreapta şi-o odihnea pe cârja arhiereească) după ce el însuşi o primea din mâna unui diacon. Apoi, hodoronc-tronc, e prezentat reportajul cu Festivalul Moş Nicolae, de la Techirghiol. Sărmanul invitat, de fapt, o sosie infidelă a autenticului maestru Gheorghe Zamfir, începe să analizeze semiotic şi semantic Crăciunul Copiilor – serbat de Sfântul Nicolae şi ni tam ni sam o ia pe arătură că vezi doamne “n-aveam ghete”. În mintea lui, bucuria unui copil trebuie să încapă numai în ghete. Şi o ține pe a lui, cu ghetele, până-l exasperează şi pe moderator, că omul se vede nevoit să pună capăt discuţiei, dar nu înainte de a da cu noroi în serbarea copiilor, numind-o “o extravaganţă”. Păi nici chiar așa maestre, vremurile s-au mai schimbat şi aşa zisa extravaganță, așa cum a numit moderatorul sosirea lui Moş Nicolae pe apă, la bordul unui velier, este o tradiţie firească până şi la 45de km mai la sud, la Balcic, ca să nu mai vorbim de Olanda, Spania, Italia, iar noi facem extravaganţe pentru că ne-a dat Dumnezeu şi Regele Carol I deschidere la Marea Neagră. Stalin vroia să ne-o mute prin Siberia şi atunci ne luam renii şi elanii, la serbare.
Dar oricâtă otravă a vrut să arunce preopinentul, prima ediţie a Festivalului Moș Nicolae a adus bucurie în sufletul copiilor. I-am vazut pe copii fericiți să-l vadă personificat pe Moșul, interpretat cu măestrie de actorul Dan Minciună. În incheiere, îi propun maestrului Nicolae Voiculeț să pună mâna pe carte și să citească adevărul despre Sf. Nicolae, un personaj real, şi dacă nu poate să-l ințeleagă, macar să-i cânte la nai.
Una peste alta, Festivalul Moș Nicolae a fost un real succes, iar îndrazneala (extravaganța) ,,Clubului Nautic Român’’ de a pune “în scenă” o serbare mireană dedicată faptelor şi personalităţii sfântului ocrotitor al marinarilor, pescarilor, copiilor şi celor nedreptăţiţi, oferind bucurie şi seninătate celor mici, în loc să-i tratăm cu fum de lumânare şi miros de tămâie şi să-i ducem să pupe moaşte pe la biserici – trebuie negreșit repetată anii următori.
Întrebati-i pe copii ce vor ?!
Foto: Ionuț Ioniță
Se vor gasi mereu oameni marunti, care nu stiu decat sa critice, fara sa vada multele parti bune si foarte bune ale unei actiuni. Eu felicit Clubul Nautic Roman pentru realizarea obtinuta prin organizarea acestui eveniment atat de educativ si primit cu dragoste si bucurie de atat de multi copii, nu mai vorbesc de parinti.
Eu sunt bucuros ca am fost printre cei privilegiati invitati si present la eveniment. Multumesc.