Mihail și Gavril
de Ananie Gagniuc
„Pe Michael Jackson mai că l-am dat uitării…”
Mare sărbătoare mare, început de iarnă „febril”, arhanghelii Mihail şi Gavril. La mulţi ani tuturor celor ce poartă aceste nume! (la noi, azi-mâine, ar fi cam 1 300 000 de români ono-masticaţi!) Se cuvine şi-un pic de umor, „Mihail şi Gavril” fiind mare sărbătoare, o voi puncta, cumva…altcumva. Cum ştiţi bine, nu sunt nici Mihail, nici Gavril, nu sunt nici arhanghel, nici sfânt, sunt doar român şi, ca tot românul, caut motive de a mai ridica (închina, bea) câte un pahar în cinstea cuiva…
În acest sens, l-am sunat pe Mihail Gorbaciov, prezentându-mă „Perestoika”. Mi-a răspuns „Niet, tavarârşci!” L-am căutat pe Mihail Sadoveanu. A răspuns o strănepoată: „Şini eşti, baieti, Patrocle a lu’ Lizuca? Pe Sturza nici nu l-am găsit. Chiar şi Mihai Ralea şi-a luat valea.
Am vrut să-i zic, după sute de ani, la mulţi ani lui Mihai Viteazul şi să-l informez că unirea ţării, făcută de el, e posibil să se desfacă în opt regiuni, dar urmaşii celui care l-au omorât, vor în zece…Mai amintesc de regi sau împăraţi Mihai sau Mihail, dar şi de Mihaele ori Gabriele… Azi mai avem nume de Mihai, dar sunt fie Gâdea, fie Mitoşeru, fie Morar. Nemaizicând de Bendeac! Sau Tatulici. Cât despre Mihaele, de la Runceanu la Mihai sau Răduleasca, în muzică nume de Mihai, precum Constantinescu sau Trăistariu, Gabriel Dorobanţu sau Cotabiţă, toţi şi toate-s cu cântec înainte (sau) marş! Am vrut să-i trimit un e-mail şi lui Mihail Sebastian, ca să-l anunţ că încă nu i-a apus „Steaua fără nume”. Pe Mihail Kogălniceanu nici nu l-am mai căutat. Ce să-l mai necăjesc cu dureroasa realitate că cu prea suntem o naţiune de sine stătătoare, doar stătătoare, că de muncit, mai va! Sau să-l amărăsc cu vestea că mai toate străzile care poartă numele lui sunt pline de gropi…
Cel mai important, ca geniu al creaţiei, ar fi…Mihai Eminescu. Luceafărul poeziei a devenit izvor de inspiraţie şi în umor: „De treci codrii de aramă…/ Nu te costă nici un ban / De treci pragul de la cramă Dai salariul pe un an!” Sau „Aşteptare, în audienţă: Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă/O, zei nemuritori, aveaţi o altă soartă…”
Anul acesta o să-i iau la rând pe cei cu numele de Gavril: Popescu, Balint, Gabi Szabo etc. Deşi, în zilele noastre (vai de ele!), de arhangheli amintim doar în înjurături, iar de închinat, ne închinăm mai mult la sfintele moaşte ale nu ştiu cărei sfânte sau sfânt. Şi cum, până la D-zeu, te mănâncă sfinţii, o să ni se îndeplinească rugile la…
Sfântul Aşteaptă.
Aşa că, dragii noştri Mihail şi Gavril, pace nouă!
P.S.-mne că de i-aş scrie drăgălaşei GABI o epigramă,
Nici nu m-ar băga în…seamă! LA MULŢI ANI
