Mein Kampfland la malul mării

Ing. Narcis GAIDARGIU •

 

Sâmbăta recentă, zarvă mare, aproape revoluție, în parcarea Kampfland din Constanța și multe veste galbene reflectorizante, de-am crezut că suntem în mijlocul demonstrațiilor din inima Parisului.

Vestele galbene înconjuraseră un bătrânel, ce semăna din depărtare cu filozoful Şora.

Fiind luna cadourilor, având și ceva bani la mine, nu puteam să lipsesc.

M-am apropiat în viteză.

Am aflat repede, era vorba despre oferta Kampfland pentru luna cadourilor. Era reducere la caracatiță. Mare, frumoasă, sălbatică, tentacular telescopică, ușor înghețată din cauza frigului ce ne cam dădea fiori pe șira spinării.

Nu văzusem, nu auzisem vreodată de caracatiță la bucată, deşi un individ chiar m-a întrebat insidios: “Tu chiar vrei să-ţi iei o bucată? Vezi unde ţi-ai lăsat maşina?!”.

Tare fusesem mirat. Dar, am zis că merită … Hhaaaa! Așa că nu am dat înapoi.

Mare, frumoasă, galbenă de grasă, 100 de lei bucata.

Un domn cu barbă, bine clădit, trăgea de-o caracatiță, asistat îndeaproape de bătrânelul ce, din scurt aflasem de la asistență, că este tatăl domnului bine cu barbă. M-am făcut remarcat urcându-mă pe vărfuri, peste vestele galbene ce înconjuraseră scena, să văd ce se dă.

Se dădea, dar se mai și lua. O suită de pumni și picioare curgeau dinspre vestele galbene, în replică, tot atâtea dinspre spartanul domn bine, cu barbă.

 

Mă gândeam să mă așez la rând, dar n-avea cap, n-avea coadă. Era o masă de oameni de jur-împrejurul domnului bine cu barbă și aer de spartan și-al bătrânului său tată. Era ceva ce-mi amintea de fiorul care ne cuprindea în anii dinaintea lui ’89, când vânam câte o aglomeraţie în preajma magazinelor, însă aici era ditamai centrul comercial ! Pentru o clipă, un gând m-a săgetat: „Bă, ăștia doi, vând ilegal caracatiță, în parcarea Kampfland, or fi luat-o pe toată din magazin cu 80 și-acum o dau la suprapreț cu 100”.

Am dat să plec, dar, era prea târziu; fusesem înconjurat de trupele în salopete negre de la firma de pază care m-au zipuit înapoi în careul de aşi. Veniseră cu determinare să securizeze zona şi să dea o mână de susținere morală, punând în operă prezența prin intimidare. Numărasem în total, veste galbene și salopete negre, vreo douăsprezece, ba poate vreo două îmi scăpaseră la numărătoare.

Într-un moment de slăbiciune al asediatorilor, domnul cu barbă și fizic atletic a plonjat într-un SUV negru impecabil și-a demarat în trombă, zburătăcind trupele de încercuire, ba chiar le-a transmis prin fereastra deschisă: „Ia să vă văd, stați în fața mașinii?”

Până să plonjeze în bolidul de lux, am apucat să-l întreb cine sunt cei care-l agresaseră și pentru ce motiv. Mi i-a indicat pe paznicii parcării din amintitul Kampfland, care îi puseseră abuziv, după opinia sa, blocaj la roată, deci o caracatiță, automobilului condus de tatăl său, iar pentru descarcerare cereau 100 RON. “A venit tata după o pungă cu mălai şi ăştia i-au dat bonus o caracatiţă”- mi-a replicat omul nervos.

Între timp, asistența se îmbogățise cu mai multe victime ale acelorași pretenții de 100 de RON, din partea paznicilor parcării.

L-am întrebat pe șeful paznicilor în veste galbene, din parcarea Kampfland, ce anume le dă dreptul să ceară această sumă. Mi-a arătat un stâlp aflat în centrul parcării, unde cu fonturi având înălțimea de 1 centimetru era afișat pe un format aproximativ, între A4 și A3, un „Regulament de funcționare al parcării Mein Kampfland”, ce transformase perimetrul într-un veritabil centru concentraţionar, la malul mării. În toată vastitatea parcării, afișul de-abia că se zărea.

 

Dacă te afli la volan și ai dori să fii informat despre aceste prevederi, înainte de a lua decizia de a parca, nu ai cum citi regulamentul, decât dacă te apropii la cel puțin un metru şi atunci deja eşti gata să cazi în tentaculele carcatiţiei.

Mă așteptam la panouri informative postate pe aleile de la intrările în parcare, un panou mare, vizibil, cu 3-4 laturi, de pe care să se poată citi din orice direcţie de înaintare, dacă nu, chiar la bariere de acces automate cu panouri electronice care să indice numărul locurilor libere, dacă tot se doreşte evitarea parcărilor neregulamentare şi evitarea blocajelor pe căile de rulare şi nu doar simpla momire a clienţilor în mrejele caracatiţelor, pentru a face un ban în plus cu amenzi la ofertă în locul bonusurilor sau discounturilor.

 

 

 

 

 

 

 

M-aș fi așteptat la indicatoare rutiere la intrările parcării și pe alei, la fel ca pe străzile cu circulație rutieră, indicatoare care să avertizeze asupra măsurii de imobilizare a roții automobilelor parcate neregulamentar.

La fel ca în Germania, măcar în curtea lor.

Buna intenție a administratorului parcării, m-aș fi așteptat să o văd prin aplicarea sancțiunii avertismentului, care funcționează pe drumurile publice și în codul rutier, fiind aplicată cu succes de agenții de poliție rutieră, mai ales la o primă abatere, provocată fără rea intenție, dublată de un comportament civilizat din partea participantului la trafic.

Suplimentar, pe un alt panouaș aflat lângă cel cu regulamentul, chiar talentul poetic al unui bard de Kampfland era exersat într-o cimilitură patetico-zeflemistă, în versuri cu rimă și metrică șchiopătată:

„Parchează regulamentar

(timp limitat 2 ore)

Dacă nu dorești un disc pe roți suplimentar”.

Din analiza pe textul panouașului, dar și din extrasul de regulament afișat, am remarcat că dacă vin la cumpărături cu tânăra mea mamă, în vârstă de 82 de ani, trebuie, ori să stau cu ochii pe ceas, ori să-i răpesc plăcerea de a sta 3 ore la cumpărături în Kampfland. Asta nu pe degeaba, ci în timp ce cumpărăturile din același centru comercial, cu triste apucături, cresc în coșul ei cu 200 lei pe ora de cumpărături și în al meu cu 100 RON. Adică, mai pe înțelesul marilor manageri de Kampfland, în 3 ore cumpărăm împreună de 900 RON, dar în 2 ore cumpărătura totală ar fi de numai 600 RON.

 

Vin lunar cu mama la târguieli după încasarea pensiei și într-adevăr, ceea ce singur aș cumpăra în 30 de minute, mamei mele îi ia 3 ore. Dar nu pentru că la vârsta ei este înceată, ci pentru că fiind născută la 18 ani după Primul Război Mondial, a cunoscut toate lipsurile diverselor epoci, a cunoscut războiul, foametea, cartelarea alimentelor de primă necesitate ori goliciunea magazinelor comuniste.

Mama a lucrat 47 de ani în comerț și îi este dor să vadă produse, să le cântărească din priviri ori să le pipăie, dar cel mai mult îi place să vadă oameni; bătrânețea înseamnă și multă solitudine. Nu mai merge demult la teatru sau la film, citește greu, vede numai cu un ochi, iar pentru ea, printre cele mai mari delectări, este să vadă abundență de produse, etichete și ambalaje colorate, pe care eu i le descifrez, așa cum și ea mi le descifra și explica, atunci când de-abia începusem să citesc pe litere. Avea răbdare cu mine, așa cum și eu astăzi am răbdare cu ea și, ar trebui să aveți și voi.

Voi știți de unde vă vin banii? Bineînțeles că știți. Super-sistemele voastre informatice vă oferă tot ce vreți să știți despre cumpărătorii voștri. Dar, ce faceți cu informațiile? Le folosiți și în binele clientului, pe care, pe toate canalele voastre de marketing, reclamă și publicitate, vă lăudați că îl aveți în centrul atenției voastre? Ce cadou îi faceți de sărbătorile Crăciunului mamei mele, care cumpără de 600 de lei de la Kampfland Constanța? Ce cadou îmi faceți, când vă fac și eu o cumpărătură de 300 de lei alături de a mamei? Bonus, o caracatiță de 100 de lei?

În magazin, în jurul nostru, de fiecare dată sunt zeci, poate sute de oameni în vârstă, cu tot atâția aparținători, care vin să vă ofere pe de o parte pensiile, pe de alta, salariile lor. Cu ce cadou îi așteptați la ieșire? Cu o caracatiță de 100 de lei?

Să mergem mai departe în poveste.

În timp ce discutam cu o altă vestă galbenă, cu barbă și ochelari fumurii, o doamnă vine în viteză întrebându-l: „Dumneavoastră vă ocupați de paza parcării?” „Da!”, vine răspunsul. Doamna continuă: „Atunci de ce permiteți și nu luați măsuri împotriva celor care parchează abuziv pe locurile pentru persoane cu dizabilități?” Răspunsul de tarabagiu al pretinsului bodyguard de parcare m-a uluit: „Noi nu avem atribuții să pedepsim sau să punem caracatiță pentru parcarea abuzivă pe locurile pentru handicapați. Nu ne dă voie poliția. Poliția ne dă voie să dăm amendă numai pentru parcările neregulamentare”.

 

Simțeam că mă aflu între niște replici din seria de filme BD: „Noi, când găsim un portofel, un portvizit, un portmoneu plin cu bani, sunăm la 22 22 22 …”

Doamna insistă: „Păi, asta ce e? Cum o numiți? Regulamentară?” A primit o ridicare din umeri și o întoarcere de spate.

Off … , am încercat să trec peste limbajul lipsit de eleganță al vestei galbene cu barbă, privire afumată și comportament de primată.

Tocmai ce citisem pretinsul regulament de parcare și printre faptele pentru care se punea blocaj la roată și se cerea suma de 100 RON pentru descarcerare, la capitolul II. punctul 5, era prevăzută și sancționabila faptă de parcare ilegală pe locurile prevăzute pentru persoanele cu dizabilități.

Deci, domnul, și body, și guard, deja prea mult într-o singură persoană, urechist de profesie, nu citise nici regulamentul în virtutea căruia îi ardea pe conducătorii auto, căzuți în dizgrație.

Să revenim la un alt personaj, de seamă printre vestele galbene, cerberul bodyguard șef, care mai devreme, sărise în spatele domnului cu fizic atletic, posesor de barbă și SUV, îl îngenunchiase, cărându-i pumni, iar printr-o priză cu antebrațul pe mărul lui Adam, îi suprimase alimentarea cu aer, până ce acesta căzuse în genunchi, în timp ce alte veste galbene îl țineau de mâini, de picioare și de unde mai puteau. Toate astea, în fața bătrânului său tată și a fiului minor, ce se învârtea îngrozit de imagine. Am avut pentru câteva minute, imaginea arhicunoscută a unei haite de hiene sărind pe un leu care, deși puternic, era dovedit de numărul agresorilor.

Întrebat ce-a avut cu omul de a reacționat atât de grobian, micuţul fuhrer al parcării, un fel de mascul alfa peste vestele galbene, mi-a întors spatele, încercând să fugă, fără să dea explicații. Nu a știut să răspundă nici de ce, unuia i-a dat drumul în cele din urmă, iar altora, mai slabi și civilizați, nu le acorda același tratament.

 

 

 

 

 

 

 

M-am uitat și pe pagina web Kampfland Romania, am intrat pe magazinul cu pricina, am căutat informaţii şi în rețeaua de magazine din țară, nicăieri nu există informații despre regulamentul de parcare sau despre taxa de descarcerare de 100 RON. Care este temeiul juridic, ştiindu-se că fapta poate fi uşor încadrată la sechestrare de bunuri fără hotărâre judecătorească? Ca să nu mai vorbim despre actele de violenţe, loviri şi vătămările la care se dedau paznicii din parcare. Ba, vorbim.

De bună seamă, am chestionat pagina web pentru „regulament parcare” și mi-a oferit o rețetă de „Rizoto cu sparanghel și broccoli” (n.n. Risotto). Bună și asta, culmea, merge și cu caracatiță, probabil cineva știe totuși, ceva.

 

 

Situația de astăzi este urmare alteia mai vechi, ce datează din iulie 2018, când bodyguarzii aceleiași firme, „SSG FIRE & RESCUE S.R.L.”, erau angajaţi să blocheze roțile, în aceeași parcare Kampfland din Constanța, fără să existe niciun afiș sau panou, care să avertizeze șoferii în acest sens. Și atunci, au ridicat din umeri și mi-au spus să scriu și să sesizez Kampfland să pună panouri de avertizare, că pe ei nu-i ascultă, ei doar aplică sarcinile pe care le au prin contract. Auzi, pfff!

Între timp, au montat un anunț cu litere de un centimetru înălțime. Bodyguarzii stau pitiți, în loc să adopte o atitudine pro-activă, să îndrume conducătorii auto, să-i ghideze spre locurile libere ori, dacă nu sunt locuri, să le interzică intrarea până se eliberează spații de parcare. Nu, de ce? Vor 100 lei. Sau poate că au normă de încasări ori comision ? Kampfland le-a dat un os de ros, se ascund, mușcă și fug cu el în bot, până încasează peşcheşul.

Să continuăm, că nu am terminat cu analiza pe text. Parcurg înscrisurile de pe bonul de casă, reprezentând chitanța de plată pentru „Taxa deblocare roată”. Ce vedem sub numele firmei? Obiectul principal de activitate: „Comerț ambulant”.

 

 

De-abia acum îmi explic pe deplin comportamentul de tarabagii, urechiști, tupilați, grobieni și gregari de care dau dovadă acești indivizi. Totodată, pe ștampilele de pe procesele verbale, sub numele firmei, apare și specificația:„POMPIERI”. Deci, nu mai înțeleg nimic; Kampfland a angajat o firmă de tarabagii, care fac de râs nobila armă a pompierilor.

Am consultat şi opinia pe această speță a unui renumit avocat, doctor în științe juridice și profesor universitar, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

 

 

Argumentația domniei sale se rezumă într-o frază: „Pentru o atitudine atât de ostilă a unui comerciant, față de clienții săi, modalitatea cea mai sănătoasă din partea clienților este boicotarea activității acestei firme, prin ignorarea acesteia și îndreptarea banilor către competiție, în condițiile în care concurența dintre supermarketuri este foarte mare și toți au prețuri foarte bune, competitive.”

P.S. Bonus de sărbători, caracatița. Gratis, nu vrem nimic, decât să vă feriți de ea.

 

 

N. R.  Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare!

 

Foto: Narcis GAIDARGIU

Drepturi exclusive de difuzare: Clubul Nautic Român©