La Constanţa de Ziua Naţională au înflorit pomii

de Andreea Mihăescu

Deşi termometrele indică valori negative în Dobrogea şi a nins deja, natura nu încetează să ne uimească şi la Constanţa, pe esplanada de pe strada Mircea cel Bătrân, în zona bisericii elene, câţiva corcoduşi s-au împodobit cu dalbe flori.

Surprinzătorul eveniment a atras atenţia constănţenilor ieşiţi la plimbare duminică chiar de Ziua Naţională a României, pe scările ce coboară pe Plaja Modern, 1 Decembrie fiind mai degrabă o dată calendaristică propice florilor de gheaţă, nicidecum inflorescentelor corolole vegetative. 

Dar cum e posibil ca într-o dimineaţă în care parbrizul autoturismului avea poleială de gheaţă firavii arbori de pe malul abrupt să îmbrace ii albe de borangic ? Biologul Răzvan Popescu Mirceni, directorul coordonator al Societății de Expolorări Oceanografie și Protecția Mediului Marin “Oceanic Club”, sosit la faţa locului nu pare însă surprins de acest fenomen.  “ Este o reacție aproximativ normală, la astfel de arbuști  în zonele adăpostite, dar totuşi destul de rar întâlnit, în această perioadă a anului. Probabil că pe acest versant a urcat o masă de aer cald provenit în urma unei advecţii dinspre mare şi ramurile de la baza corcoduşului, din zona joasă, având deja muguri florali formaţi, au înflorit. Acest tip de microclimat, se poate întâlni şi în luna ianuarie pe fondul unor temperaturi diurne ridicate”, a explicat biologul, pentru Magazin Nautic.

Corcodușul (Prunus cerasifera), denumit și Myrobalan, este unul dintre primii arbori europeni care înfloresc primăvara, adesea pe la mijlocul lunii februarie. Ca specie de arbuşti aparține genului Prunus, fiind răspndit în centrul și estul Europei, sud-vestul și centrul Asiei. Crește sub formă de tufă mare sau mică, atingând 6-15 m înălțime. Frunzele au între 4 și 6 cm lungime, florile sunt albe cu diametrul de 1.5-2 cm, având cinci petale. Fructul este o drupă cu diametrul de 2-3 cm, având culoarea galben sau roșu; sunt comestibile și ating maturitatea începând de la mijlocul lunii august până la mijlocul lunii septembrie.

Foto: Andreea Mihăescu

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.