Jurnalul unei calatorii în jurul lumii (III)
de Horia Tabacu
Foto- Odessa, Catedrală
Primele impresii, pe care le citesc în agenda regăsită, îmi par stranii. Nu prea îmi explic de ce. Probabil că m-am speriat. Am intrat într-o altă realitate.
Am pășit pe o navă care urma să mă poarte în jurul lumii. Nu știam pentru cât timp și nici măcar unde, exact. (Așa cum am mai precizat destinațiile unui vapor nu se prea cunosc. Doar portul următor îl afli, restul sunt presupuneri și pronosticuri).
Diversele locuri de pe mineralier le-am învățat cu timpul. În primele zile era ca și cum m-aș fi rătăcit, la tot pasul, într-un oraș străin. Dar să vedem impresiile de atunci.
Vaporul, mineralierul Balota, de 55. 000 TDW, mi s-a părut nu numai murdar, dar şi foarte complicat. Drumurile, să spunem, de la cabină până la “careul ofiţerilor”, locul unde mâncam, vedeam filme, sau pur și simplu, ne întâlneam, mi s-au părut foarte complicate. Ulterior le-am făcut de mii de ori și, acum, le văd în amănunt.
24 ianuarie. Ieri seară mă deranja și chiar mă ducea spre disperare faptul că, foarte curând, nu voi mai avea ce citi. Am fost în Constanța și am cumpărat carți de toți banii românești, pe care îi mai aveam la mine. Am ales autori noi și clasici. Știu că sunt volume care mă vor arunca dintr-un stil în altul și mă vor învârti prin timp. Le privesc și simt că, datorită lor, zilele și nopțile pe apă vor fi mai populate … Deja am program. La ora 20 mă întâlnesc cu șeful de echipaj (nostromul, Matei Roșioru, cum se spune în limbaj marinăresc) să vedem jurnalul la televizor (cum s-a întâmplat și ieri) și să bârfim.
25 ianuarie. Aseară am fost invitat împreună cu radio-telegrafistul la un ofiţer, de punte care era împreună cu soția și copilul. Familia mi-a plăcut foarte mult. Soția lui a vorbit convingător despre neliniștea nevestelor de marinari. Astăzi am fost în Portul Constanţa și pentru ultima oară am călcat pe pământ românesc. Probabil că o sa mă bucur tare cand se va mai întâmpla asta, peste cine ştie câte luni de zile. Am stat de vorbă mult cu ospătarul de la bord și, din nou, cu radio-telegrafistul. Mănânc mult și dorm. Citesc Petru Dumitriu ‘Extremul Occident’, o carte care, deocamdată, nu-mi spune nimic (40 pagini). Recunosc doar, cu plăcere, portretele balzaciene din ‚Cronica de familie’. Echipajul este putin agitat. Constănțenii au fugit acasă, la neveste. Mâine plecăm. Este zece și jumătate.
Foto- Odessa, Sovietul
28 ianuarie. Am ajuns noaptea într-un port din Ucraina. Se numește Iujnâi. De aici încărcăm îngrăşăminte chimice. Este la câţiva kilometri, doar de Odesa şi este foarte curat. Marinarii par harnici. Au venit la bord reprezentanții autoritătilor, care par niște imbecili. Îmi aduc aminte de câte mi s-au întâmplat la Kiev, în urmă cu peste 20 de ani, cu aceiaşi boi de ucraineeni, pe atunci sovietici. Petru Dumitriu (pag.200) m-a înconjurat. O să îmi pară rău când termin cartea. Am participat la tratativele duse cu ucraineenii… Niște borfași ordinari. Comandantul nostru foarte priceput la asemenea măgării. Mi se pare, pe ansamblu, că la ucraineeni este mai rău ca la noi.
29 ianuarie. Fete, preţuri mari. Am transmis primul articol. Asemănările dintre Ucraina si România sunt zdrobitoare. Ei sunt mult mai avansați în tâmpenii comuniste. O jumătate de zi am trecut în revistă presa de aici și am facut însemnări. Falimente bacare în lanţ, ca şi la noi. Escrocherii răsunătoare cu jocuri piramidale. Scheme financiare care au golit buzunarele amârâţilor ce sperau la îmbogăţire. Politicieni corupţi, tunuri imobiliare. Sărăcie crasă – magazinele sunt vizitate precum muzeele de artă. Oamenii se aleg doar cu privitul.
Este 6,30. Am mâncat și îmi este somn. Citesc în continuare ‘Însemnarile lui Carol al II-lea’. Chiar unde am ajuns, în carte, el pleacă spre Bosfor. Și noi plecăm la 3,30. În Comandă era lumina stinsă pentru a se observa mai bine balizarea, din port. Pilotul ucraineean povestea cât de rău este la ei în țară. Părea straniu.
Foto- Cargoul Hagieni
1 februarie. Am scris dimineața pentru Ziua. Îmi place așa când ai timp să te uiți prin toate dicționarele și este liniste. La masă am bârfit cu Comandantul despre Ucraina. Este o noapte fără lună și cam bate vântul. Totul se clatină. Ne apropiem de Bosfor. Am sperat, când am trecut pe lângă țară, că vom putea prinde Jurnalul de la ora 20. Din păcate releul de la Techirghiol s-a dovedit plăpând. Mă simt bine dar deja singur. Mi-e groază cum trebuie să fie in pușcărie.
2 februarie. A fost o zi splendidă. M-am trezit (nu știu de ce ?) bine dispus. Am intrat în Bosfor pe la 9,30 și am văzut oraşul Istanbul. Puţin mai târziu am avut ocazia să urmăresc pe viu primul naufragiu, din viaţa mea, al unui vas comercial. Culmea, nava era cargoul românesc Hagieni de 8. 700 TDW, proprietate a Companiei NAVROM. Vasul este înîrcat cu sodă şi informaţiile, primite de comandantul nostru indică faptul că a intrat în coliziune cu o navă italiană. Marinarii români sunt încă la bord iar vasul a reuşit să fie eşuat pe un banc de nisip. Transmitem imediat ştirea la ziar, pe fax, de la bordul navei noastre. Avem exclusivitate absolută.
Este ora 21 și suntem în strâmtoarea Dardanele mâine, în Marea Egee vom trece pe lângă insula Andros, pe unde nu am mai fost de patru luni. De la Chanakale ne-am făcut provizii de coniac Napoleon, ţigări Assos şi bere. Trebuie să ne ţină până în China, unde am primit informaţii că avem primul port de descărcare. Acum navigăm spre Canalul Suez.
Foto- Cargoul Hagieni
Ultimele doua zile s-au amestecat. Nu le mai țin minte în amănunt. Am trimis ce trebuie la ziar și am aflat că am fost și publicați. A apărut un element nou pe vapor: tenisul de masă. Insulele grecești și mai ales cele pustii, fantezia valurilor și stelele, noaptea. Nu este furtună, dar nici lac. Nava se cam leagănă.
În Mediterana am trăit prima furtună. Mi s-a părut destul de incomodă și periculoasă. Răul de mare se manifestă prin somnolență și poftă de mâncare.
Foto: Dan Mihăescu
