Jurnalul unei călătorii în jurul lumii (II)

de Horia Tabacu

Am găsit o agendă din timpurile acelea. Voi publica, din când în când câte ceva din conţinutul ei. Deşi au trecut atâţia ani gândurile din agendă nu-mi par străine

“22 ianuarie. Gândul plecării m-a bucurat şi în acelaşi timp am simţit o frică de a ieşi din hibernarea mea. Vestea că trebuie să ajung urgent la Constanţa m-a pus în încurcătura de natură organizatorică. Am rezolvat o parte dintre probleme în ultimul moment. Altele la Constanţa: papuci, ţigări, ochelari de soare, vaccin. Un drum în compartiment, cu două ţigănci şi, în ultima parte a lui, cu o studentă la Drept, pe culoar. La Petromin, informaţii neaşteptat de bune în legătură cu călătoria.Şi acum am amintiri proaste în legătură cu ziua aceea. De mai multă vreme plănuiam, împreună cu Dan, colegul meu din Constanţa, o călătorie cu vaporul, timp de mai multe luni. Ştiam că, pe navă, vor fi condiţii civilizate şi el îmi spusese la telefon, cu o zi inainte, să vin cât pot de repede la Constanţa şi că vom ajunge în China.

Din cauza multor călătorii, care mi s-au întâmplat, am o mentalitate deja bătătorita înainte de a pleca undeva. În primul rând mă bucur că plec, un sentiment care seamănă cu ceea ce simt când ninge. Urmează o serie de probleme, să le spunem, gospodăreşti, în care trăiesc cu impresia că mă descurc foarte bine. Nimic de acest fel nu simţeam în drum spre Constanţa. Nu ştiam nimic din ceea ce urma să se întâmple. Peste toate astea câte ceva  nu-mi mergea cum aş fi vrut. Ochelarii mi i-am cumpărat în ultimul moment, nu găsisem papuci decât cu aspect de spital, mi-am lăsat prietenii în cârciumă, cu părere de rău. Am nimerit în compartiment cu două ţigănci, care puţeau, am trecut pe la ziar şi am scris în grabă un articol.

Era o vreme de mizerie: zapadă cu mocirlă, nici cald nici ger. Peste toate astea mă indispunea  vaccinul, pe care urma să-l fac, înainte de îmbarcare.”Băieţi” este un căţeluş, din sticlă, cât un deget, care a fost cu mine tot timpul. El stătea pe biroul, din cabină, amărât, cum se întâmplă pe vas. În Marea Chinei de Sud, când a început prima furtună mai adevărată, “Băieți” a fost prima grijă a mea. “23 ianuarie. Le petit Larousse, un mineralier cu aspect de miner ieşit din şut(se descărcau cărbuni).Ceva, pornind de la camera şi până la tot vaporul , cam neprimitor. Spre seară totul a intrat în normal. Din toate am început să fac mult: mâncare, citit, somn.Se conturează câteva figuri de marinari. Am vorbit cu ei doar la televizor. Sunt curios cum îi voi vedea peste câteva luni. Citesc “Însemnările zilnice ale lui Carol al-II-lea”. Pare un imbecil, veşnic împuşcând sitari în diverse locuri ale țării, aparent implicat în urzeli politice. Cel puțin din câte citesc(dacă o fi scris el).Nu pare să înţeleagă nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Îl invidiez pentru că este îndrăgostit de Duduca. Şi eu am trăit dependent de o femeie. Am uitat şi nu ştiu cum este mai bine. Nu prea mai ţin minte ziua aceea. Mă bucurasem când am aflat că am salariu 1600 de dolari pe lună şi mă bucurasem şi mai mult când un director de la Petromin  mă primise cald, frăţeşte.”