Jurnal neterminat, din Delta Dunării

de Mariana Cuzic

Am să încep cu o scurtă introducere: Tabăra Națională S.O.R. 17- 28 august 2011 – e ultima tabără pe care o mai fac, a spus anul trecut domnul profesor Eugen Petrescu, vicepreşedinte al Societăţii Ornitologice Române şi coordonator al taberelor. Așa că nimeni nu îl mai crede pe cuvânt și în felul acesta de câțiva ani în luna august reușim să ne strânge, într-un număr din ce în ce mai mare. Cu 22 de ani în urmă, de la câteva grupuri restrânse, din două cel mult trei orașe, astăzi ne-am reunit 160 de persoane din 5-6 orașe ale țării, formând astfel marea familie SOR.

Începutul este undeva pe data de 14 august, când primul grup din tabăra noastră și-a făcut apariția în Delta Dunării. După un drum de câteva ore de la Iași la Tulcea, se îmbarcă pe vaporul Banat, cu destinația Maliuc. Aici îi întâmpină gazdele ospitaliere şi pentru două săptămâni, casa lor, devine și casa noastră a tuturor împătimiţilor de natură şi de studiul avifaunei. Se salută, se îmbrățișează și apoi pornesc din nou la drum. Drumul continuă tot pe apă, dar cu barca, pe canalul străjuit de sălciile bătrâne, martore mute la tot ce se întâmplă în aceste locuri.Când ajung la locul stabilit pentru instalarea taberei, își dau seama că sunt deschizători de drumuri. În sălbăticie își croiesc drum prin stuf lăsând în urmă o cărare șerpuitoare și plină de așteptare. După o astfel de experiență în sfârșit sunt instalate primele corturi și locul începe să prindă o altfel de viață. Pe măsură ce timpul trece în tabără sunt așteptați să sosească şi participanți și astfel se pun pe poziție: bucătăria, sala de mese, ceaunul, cortul cu alimente și cel cu scule și nu în ultimul rând corturile de înnoptare ale SOR-ului. Pentru două zile sunt goale și parcă se obișnuiesc cu locul în care au fost montate, ca apoi să-și primească, apoi, fiecare oaspeții. Aceste momente sunt unice și de fiecare dată alt loc și altă organizare. Cei care participă de la început la pregătirea taberei, sunt legați sufletește de aceste zone și  trăiesc cele mai frumoase momente de liniște amestecate cu fascinanta priveliște oferită de Lacul Fortuna.

Fauna ornitologică de pe luciul apei și din aer , este bogat diversificată și abundentă. Cu lunetele și binoclurile, înșiruiți, pornesc unul câte unul pe cărarea proaspăt făcută, unde menta și alte plante împrăștie mirosul îmbietor ce încântă simțurile celor treziți doar pe jumătate. Spectacolul este frumos iar oferta este de nerefuzat. Mirajul este pe deplin dezlănțuit și totul este trecut prin filtrul ochiului, iar amintirea își face loc pentru a se amesteca cu prezentul.

Totul este aranjat sau mai bine spus totul se pregătește pentru deschiderea oficială a taberei: este 17 august 2012. Odată porniţi la drum, de la Tulcea, pe vapor se întâlnesc mai multe grupuri venite de pretutindeni și dacă nu reușesc încă să se salute între ele, la Maliuc sigur vor reuși. Rând pe rând sunt aduse cu bărcile în tabără grupurile din Covasna, Sibiu, Brașov, București, Argeș, Baia Mare, Constanța, Călărași…După apelul de seară al profesorului Petrescu reușim să stabilim un record fenomenal: 160 de persoane prezente şi campate.

Prima zi debutează cu observații ornitologice, diverse activități ecologice și educative iar seara, are loc un prim foc de tabără, unde se fac prezentările și fiecare participant spune câte ceva despre el şi despre grupul pe care-l reprezintă.

19 august 2012 – Ziua se anunță frumoasă și plină de activități. Observațiile ornitologice au dat startul. În bucătărie este pregătită mâncarea de dimineață. Doi copii frumoși și năzdrăvani își fac programul de joc în așteptarea anunțului: LA MASĂ!!!! Cei mai mari mai tăifăsuisc în bucătăria taberei. Este ora 7:51 , un țipăt de durere trezește pe tată lumea. Răzvan, copilașul meu, din joacă se dă un pas în spate, neatent și lovește oala mare cu ceai fierbinte. Cade în lichidul clocotit și se opărește în zona posterioară. Groaznic moment…Sărim cu toții să-l ajutăm. Doamna Polea – bucătăreasa – trage în jos de pantaloni, eu ridic tricoul, doi colegi aruncă o găleată cu apă pe trupușorul copilului. După ce am scos toate hainele imaginea ce-mi apare în față este groaznică. Pe moment m-am așezat jos și mi-am pus mâinile la ochi. Of, am simțit că timpul se deformează. Vroiam să mă refugiez undeva, un ceas sau două în urmă, doar ca prezentul să nu existe. Doamna Ciungaru, din Brașov, aduce un spray, Oximed și până la sosirea paramedicilor SMURD, din Sibiu, aflaţi cu noi în tabără, am reușit să-i alinăm oarecum durerea. A venit într-un suflet paramedicul Marius Smărăndoiu și cu mult calm și-a început lucrarea mâinilor divine, ajutat de câțiva prieteni. Comunicarea echilibrată și plină de bunătate a făcut în așa fel ca lucrurile să meargă bine. Mai întâi i-a aplicat diferite geluri și pansamente sterile. Între timp s-a alăturat și paramedicul Alin Canciu și i-a pus o perfuzie comunicând tot timpul cu Răzvan. Toți cei din tabără au sărit să ajute cu câte ceva: au improvizat o targă și după ce paramedicii s-au asigurat că totul este în regulă l-au pus aşezat pe ea și astfel, ușor, am pornit spre barcă. Am pornit spre Maliuc împreună cu mentorul nostru, profesorul Petrescu și cei doi paramedici, cei care tot timpul au vorbit și protejat cu trupurile lor, ca o platoşă divină, corpul lui Răzvan. Îi priveam din spatele bărcii și-mi spuneam: „Doamne azi am început ziua așa de frumos dar norii grei ai necazului au venit peste micuţul meu, dar oamenii- îngeri au fost pentru mine salvatorii vieții lui Răzvan”. Nu puteam să comunic nimic. Priveam și iarăşi priveam, fără să-mi dau seama de absolut nimic din jurul meu. Eram în șoc dar am mers mai departe, condusă fiind de conștiința și dragostea de mamă ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Am ajuns la Tulcea cu barca profesorului Pterescu, apoi a venit ambulanţa și am plecat la spital. Timpul era prezent şi tot ce se întâmpla era realitate. Copilașul meu a fost salvat de la moarte de oamenii-îngeri, voluntari de la SMURD Sibiu, ce au fost lăsați pe pământ să ne fie alături când trecem prin cele mai groaznice clipe din viață. Tuturor, le mulțumesc ! Nu am puterea să le mulţumesc mai mult pentru viața copilului meu care a fost salvat de ei din cumplita suferință.

Lor le sunt datoare să le recunosc harul mâinilor minunate și puterea divină a sufletelor lor, stăpânirea de sine, priceperea şi excelenţa în acţiune. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Vreau să se știe faptul că acești paramedici au venit să-l vadă pe Răzvan la Spitalul Județean din Tulcea, el fiind foarte bucuros să-şi revadă salvatorii. A prins mai mult curaj și vrea să suporte durerile ce le are de îndurat din dragoste pentru cei care l-au salvat.

Alături ne-au fost toată familia de 160 de ornitologi, cărora de mulțumesc și le spun atât: Ați fost minunaţi ! Restul vă pot spune paramedicii SMURD din Sibiu – îngerii lui Răzvan Cuzic din Tulcea.

Vă îmbrățișează cu drag!