Istoria sportului constănţean (11)
Epoca interbelică (continuare)
de Claudiu Val
Merită consemnate existența secției de atletism de la AS Constanța, care avea în 1940 șase sportivi (printre ei, Traian Petcu, Nicolae Boierică, Paul Ionescu), mica performanță reușită de jucătorii de tenis de masă Teodor Economu (Elpis) și Kevork Eghizarian (EFA), care s-au clasat pe locul al doilea la CN, categoria a doua, o primă întâlnire atletică, desfășurată pe terenurile Regimentului 9 Artilerie (protagoniste: echipele AS Constanța și Victoria București), precum și faptul că, până în 1944, orașul avea nu mai puțin de zece echipe de volei: Liceul Mircea cel Bătrân (două echipe de băieți), Liceul Elen (două de băieți și una de fete), Liceul Industrial, Liceul Comercial (una de băieți și una de fete), Liceul Teoretic de Fete, Unitatea Militară Tăbăcărie.
În ciuda bunelor intenții și a unui material uman deosebit, sportul constănțean a resimțit defecțiunile întregului sistem sportiv românesc din epocă: lipsa de baze sportive, de bani și de personal specializat, ,,păcate” provenind din lipsa de interes cu care erau privite activitățile de educație fizică. În 1932, marele om de sport Constantin Kirițescu (1876-1965) atrăgea atenția, într-o conferință publică organizată la Ateneul Român, asupra faptului că ziariștii, scriitorii de renume și politicienii vedeau sportul ca pe ,,o primejdie, una dintre gravele erori ale vieții moderne, o reîntoarcere la primitivitate, mijloc de rebarbarizare a omului”. Potrivit acestora, sportul ,,duce la răsturnarea valorilor”, sprijinind ,,cultul pumnului care lovește și al piciorului care aleargă”. Kirițescu (care înseamnă pentru sportul românesc ce a însemnat George Călinescu pentru literatura română) dezavuează opiniile celor care clasifică sportul drept ,, o apariție eminamente americană, inventată pentru a evita deformările trupești ale lucrătorilor industriali și ale oamenilor inactivi și, deci, n-ar putea fi o necesitate românească, unde 80% din populație o formează plugarii, a căror muncă, alcătuită din mișcări ritmice, în aer liber, îi dispensează de orice activitate de educație fizică”. *
Din păcate, aceste opinii, amendate de autorul ,,Palestricii”, și-au pus amprenta asupra politicii guvernanților epocii, care au considerat sportul, decenii de-a rândul, ca pe o problemă secundară, de interes național redus. (Va urma)
* Constantin Kirițescu, op.cit.