Întotdeauna acasă

Ioana Theodora Lavru •

clasa a XI-a Colegiul Național de Arte Regina Maria

 

Ron se așeză extenuat pe fotoliul său moale, în fața televizorului. Îi ținea de urât o bere rece si o emisiune despre modificările climatice. În grădinița din spatele casei se auzeau glasurile celor doi copii ai săi și zgomotele armelor. Se jucau de-a războiul Troian. Ațipi în căldura razelor de soare de după amiază care pătrundeau printre faldurile draperiilor.

Își aminti atunci că ceva nu era în ordine în calculele din laborator. Parcă se încăpățâna matematica să nu-i dea soluția corectă. De câte ori a refăcut calculele, rezultatele erau diferite și asta nu putea să fie adevărat. Vedea cu ochii săi planeta aceea pe panoul de control, dar când calcula distanțele rezultatul era o soluție imposibilă. Ce să creadă? Că nu-și mai cunoștea meseria sau că se stricase computerul de bord? Calculase distanța față de multe planete și de fiecare dată rezultatele erau corecte. Numai cu planeta aceasta totul era ciudat. Oricum nici nu știa dacă ar fi corespuns condițiilor unei terraformări sau dacă era destul de stabilă pentru o amerizare în siguranță. Colegii lui trebuiau să verifice multe alte cerințe și dacă s-ar fi încadrat în parametrii standardizați ar fi supus apoi dezbaterii consiliului dacă pot adăuga și această planetă la scurta lista existentă cu cele locuibile. Dar cât de lung ar fi fost drumul până acolo era treaba lui să afle și nu reușea. Nici el și nici computerul.

2Grafică: Ioana Theodora Lavru ■

 

Se trezi brusc, se uită la ceas și observă că trecură câteva ore de când se așezaze în fața televizorului. Venise și Eva din schimbul doi, culcase copiii și încerca să încropeasca ceva de mâncare pentru masa de seară.

Ea era terraformatorul echipei și nu putea rata ocazia să-i pună câteva întrebări despre planeta aceea 1X2. Dar Eva era morocănoasă și în seara aceasta și nu-i răspunse la întrebări. Parcă nici nu-l auzea.

Seara se scurse rapid fără să facă ceva deosebit, după care merse la culcare în camera lui, gândindu-se că mai sunt doar câteva ore până ajunge iar în laboratorul său, la calculele nefinalizate și la computerul său ciudat. Era sigur că mâine va rezolva toate misterele. Adormi greu și se visa impreună cu prietenii din tinerețe, la un pescuit pe malul râului din satul său natal. Părea totul atât de firesc, că aproape simțea mirosul ierburilor pe care călcau și peștii aceia care se zbăteau în mâinile lor. Ce amintiri…

Dimineața următoare era însorită și părea să anunțe o zi călduroasă și linistită. Toată familia încă dormea deoarece programul lor de activitate începea mai târziu. Bea o cafea si plecă spre laborator.

Ieși pe ușa casei și apăsă butonul lui cu inscripția ,,HOME,,.

Totul se comprimă și deveni o sferă de dimensiunea unei mingi de tenis. Era călduță încă atunci cand o lăsă să alunece în buzunarul jachetei.

Coborî scările, deschise ușa laboratorului, se așeză comod în scaun, scoase sfera înca calduță și o așeză alături de caietul electronic de lucru. Accesă iar calculatorul central, de pe naveta spațială în care se afla, în căutarea misterioasei 1X2. Refăcu toate calculele și află în sfârșit distanța până la planetă.

Era mulțumit de sine și se relaxă în scaunul comod, când pe ușă intră Eva la fel de morocanoasă, care îl anunță că a dus baieții la sala de științe de la etajul inferior al navetei pentru cursul de istorie veche a Terrei.

Eva iși aruncă ochii peste calculele lui și îl anuntă că nu mai erau necesare. Scanaseră 1X2 și nu gasiseră condiții prielnice vieții, deci vor continua căutarea unei planete pe care să poată pune bazele unei comunități umane, așa cum a existat ea pe pământ, atunci când totul era bine. Devenea nostalgică atunci cănd povestea despre copilăria și tinerețea petrecute pe planeta aceea albastră și se posomorî când își aducea aminte cât de repede au trebuit să plece către niciunde și doar o parte dintre ei. Le-au trebuit câteva zile unor oameni fără minte să ducă la distrugere Pământul, bătrânul Pământ. Ea și Ron avuseseră noroc, se întâlniseră pe naveta care colinda spațiul, întemeiaseră o familie și primiră și dreptul fiecare la sfera sa cu buton HOME.

1Grafică: Ioana Theodora Lavru ■

Un zâmbet îi apăru lui Ron în colțul gurii. Întinse mâna și mângâie sfera lui mulțumit de ceea ce are. Nu o înțelegea pe Eva. Ce-i lipsea? Aveau o familie frumoasă și mai ales, pentru ei, acasă era întotdeauna acolo, o sferă calduță și vie.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.