Întâi Martie sărbătorit așa cum se cuvine la Clubul Nautic Român

Narcis GAIDARGIU ●

 

Nu am înțeles niciodată și n-am aflat încă, anume ce înseamnă, cât și cum ar trebui, încât să fie „așa cum se cuvine”?!

Cum-se-cuvinele ăsta al nostru este tot așa de relativ ca picul, imediatul, stropul sau țâra, un fel de cum se cade, cum se cere ori, pe măsura unui nivel neprecizat, conform normelor morale. Un relativism care ne dă posibilitatea să scăpăm de obligații când alții văd că am sărit calul. Nu ne interesează, e doar punctul lor de vedere. Finalmente, operează o singură cutumă pe rol de adevăr absolut: când și al doilea îți spune că ești beat, înseamnă ori că e vorbit cu primul, ori împart aceeași platformă electorală.

Debutul calendaristic al primăverii a însemnat pentru constănțeni, ca dealtfel pentru o mare parte a țării, și prima zi cu soare și cer senin, după mai bine de o săptămână încercată de frig și zăpadă. Abia cu o zi în urmă, un ultim cojoc al Babei Dochia fusese aruncat peste noi, mai-mai să ne împiedicăm în el și să ne strice socotelile.

Marea se răzvrătise, de ne-nchisese toate porturile, iar Cazinoul arăta mult mai bine îmbrăcat în stalactite de gheață, ca-ntr-o operă eclectică în calcio-vecchio a unui meșter căruia-i zburaseră mai multe țigle de pe casă, la ultima furtună.

Mă rugam să rămână măcar așa, emblematicul edificiu al Constanței, se rugau și edilii noștri, dar n-a fost să fie. Începuse dezghețul.

 

 

Cuvântul era cuvânt. Îl dăduserăm oamenilor care ne așteptau, urmare unei rezervări făcute cu multe zile în urmă. Am avut noroc de vreme bună, și noi, și ei.

Argumente?

Club mare, sărbătoare la mare, lume multă, masă mare, pentru că-ntâi Martie. Voilà, de mă scuzați, nu știu ce-am făcut cu predicatul.

Apoi, mâncare foarte bună, gustoasă, meniu arăbesc, muzică din Balkania, pentru că local cu nume franțuzesc. La fel, mă scuzați.

Am avut parte și de-un majorat, ne-am dus peste ei, nu în calitate de cuceritori, am ciocnit cu șampanie, am cântat la mulți ani, mai mult noi, de se uita mirată toată lumea, dar jur, nu ne-am făcut de râs, dat fiind că au intervenit sopranele noastre peste baritonii lor. Ce mai, am făcut impresie bună. N-am năvălit pe tortul tânărului, întrucât votau la altă masă și deja se uitau urât la noi bătrânii tribului. Cei din urmă nu dansau. Priveau, comentau între ei, punctau ordine din arătătorul mâinii drepte și părea că totul se desfășura numai așa cum dictau.

Numai la noi era dezordine, deși la masa noastră erau cumulați vreo 300 de ani de armată.

Au fost interminabile hore, dar limitate la 40 de minute. Țineau mai mult, dar amiralul nostru le-a făcut semn de time-out sau merge să le scoată siguranțele. Formația a înțeles și-a schimbat muzica; au cântat aceleași hore, dar în grecește.

 

 

Am mâncat, am băut, am dansat. La momentul ăsta ar fi mers o narghilea, dar de când cu legea fumatului, nu se mai țin obiceiurile astea decât afară, la aer. Apăi, cum să stai tolănit afară, când zăpada încă era de un metru? Asta nu mă-ncurca, mă lăsasem din ’94.

După primele sticle cu vin, ne-am relaxat un pic, ușor apatici și visători, tolăniți pe canapele. Ultima săptămână turnase multă zăpadă pe acoperișuri. N-am apucat bine să ne facem siesta, că am și început să ne îngrijorăm. Era să sunăm la ISU, măcar să stea pregătiți în caz de avalanșă. Avalanșă la Constanța? Nu ne-ar fi crezut nimeni și-am fi primit amendă pentru apelarea abuzivă a numărului de urgență.

Și totuși, acoperișul restaurantului, sub presiunea zăpezii, se arcuise peste butaforia de arcade și coloane ce acopereau elementele constructive ale fostei terase, acoperită pe timpul iernii cu o alcătuire improvizată. Coloanele stăteau strâmbe într-o dublă scolioză, iar peste noi, arcadele rânjeau și ele dintr-o parte. O vreme ne-am făcut griji, dar am mai comandat câteva sticle cu vin și am uitat.

Am încheiat seara ca-n studenție, cu un supliment de băuturi, la purtător. Numai pentru avizați.

Ne-am despărțit fericiți și-am traversat vis-à-vis, la Vintage, unde cânta Cota Zer0, cu Dombi Sandor aka Șony.

 

 

 

Invitată, finalista din Mangalia la Eurovision România, Claudia Andas.

 

 

 

Se făcuse târziu, dar ne-am sacrificat și-am stat până la sfârșit, chiar și-așa, împotriva voinței noastre.

 

Am promis să revenim, dar cum promisiunile luate sub influența lui Bachus, nu se pun, ne vedem de Mărțișorul viitor.

 

 

La mulți ani și multe mărțișoare!

 

 

Foto&video: Narcis Gaidargiu, Clubul Nautic Român©, Eurovision România©