Fapte din viaţa Ţarului Petru I cel Mare

Din începuturi …

prof. Natalia VÎLCOVAN

De peste 300 de ani, atât personalitatea eminentă a ţarului Petru I, cât şi

activitatea sa, au ridicat o serie de întrebări la care istorici, politicieni şi oameni

de cultură, nu au găsit încă răspunsuri. Persoana ţarului a fost copleşitoare atât la

propriu, cât şi la figurat (înălţime 2,04 m, îmbrăcăminte şi încălţăminte numai la

comandă). Totodată, tranziţia Rusiei patriarhale pe drumul dezvoltării capitaliste

a fost într-adevăr pregătită prin acţiunile cu un impact profund, proiectate şi

dirijate de către Petru I.

Petru cel Mare s-a născut pe data de 30 mai/ 9 iunie 1672 în familia lui

Mihail Romanov, o dinastie care conducea Rusia din anul 1613. Romanov-ii vor

dispărea odată cu Revoluţia din Octombrie 1917, când familia ţarului va fi

asasinată. Mama lui Petru I a fost Natalia Narîşkina, a doua nevastă a ţarului

Alexei Romanov. Între familia acesteia şi neamul Miloslavski – din care făcea

parte prima nevastă a ţarului – a existat o mare animozitatea de-a lungul

timpului.

Foto- Dan Mihăescu

 

Asasinări, otrăviri, izgoniri şi multe alte acte tragice au avut loc ca

urmare a vrajbei dintre cele două familii nobiliare. Pe lângă acest conflict, situaţia

economică şi politică a Rusiei a fost, de asemenea, foarte complicată. Războaiele

de lungă durată cu Suedia – susţinută de Anglia – şi cu Franţa, s-au dovedit a fi

istovitoare; cheltuielile materiale uriaşe necesare pentru ducerea acestor războaie,

goleau visteria statului şi îngreunau situaţia internă. Duşmania, lupta pentru tron

şi revoltele îl determinau pe ţar să manifeste în conducerea ţării, calităţi precum:

voinţă de fier, curaj, maturitate politică şi iscusinţă. Cu toate acestea, tânărul

Petru I lipsit de experienţă nu s-a lăsat intimidat şi nu a fost şovăielnic în

acţiunile sale.

În anul 1682, la frageda vârstă de 10 ani, Petru I a fost încoronat şi a

devenit ţar. Deoarece încă nu era major, s-a hotărât că va domni împreună cu

fratele său patern, Ivan al V-lea sub regenţa surorii mai mari, Sofia. Practic,

domnia ţarinei Sofia a durat 7 ani. În aceşti ani, Petru I devine major şi se

remarcă prin mintea sa sclipitoare şi ambiţiile nelimitate. În această perioadă,

petrece mult timp la Moscova în vechea cetate a ţarilor, unde i se permite să

organizeze două regimente de joacă (numite „copilăreşti”): Preobrajenski şi

Semeonovski. Această mică armată a lui Petru I era compusă din tinerii săi

colegi de joacă, fii ai nobililor de la curtea ţarului Alexei. Copiii se jucau de-a

războiul, iar pe măsură ce creşteau, jocurilor lor deveneau din ce în ce mai

realiste, purtau uniforme adevărate şi li se dădeau arme şi muniţii de luptă. Cu

timpul, aceste distracţii militare se transformă în jocuri de război, iar regimentele de

joacă în unităţi militare bine înarmate care vor sta la baza Gardei Imperiale. De

asemenea, acestea au avut un rol central în timpul răscoalei streliţilor, protejându-l

pe Petru I şi ajutându-l să-şi menţină puterea.

Tot acum, Petru I ajunge, într-una dintre numeroasele lui rătăciri pe

străzile Moscovei, în Nemetskaia Slobada – cartierul străinilor -, unde face

cunoştinţă cu personaje interesante, instruite şi dornice să-şi comunice

cunoştinţele: genevezul Lefort, bătrânul scoţian Gordon, strasburghezul

Timmerman, olandezul Winnius ş.a.. Aceştia îl vor iniţia în tainele civilizaţiei şi

obiceiurilor europene, dezvoltându-i pasiunea pentru studiul culturii apusene şi,

de altfel, îi vor deveni profesori în materie de artă militară şi de navigaţie.

Foto – Dan Mihăescu – Cheul  Amiralităţii

Pasiunea pentru navigaţie apare atunci când, într-o primă instanţă, este

descoperită o mică veche ambarcaţiune englezească cu vele (botik) în apropierea

unei reşedinţe regale din apropierea Moscovei, în Izmailovo. Mai târziu, ţarul

însuşi va construi un asemenea vas la Sankt-Petersburg – în prezent reconstituit

şi expus pe Neva.

 

Înlăturată de la putere, sora sa cea mare, Sofia complotează pentru

răsturnarea şi uciderea lui Petru I în încercarea sa de a recupera tronul. Planul

acesteia eşuează, iar Petru I, susţinut de moscoviţii loiali, precum şi de străinii

liberi, îi va reprima pe streliţii surorii sale. Ţarevna Sofia va fi trimisă la

mânăstirea Novodevicie şi închisă pe viaţă. În anul 1696, la 29 de ani, fratele său,

Ivan al V-lea Ignorantul moare pe neaşteptate, iar Petru I va căpăta puterea deplină .

Foto- Dan Mihăescu

În anul 1695, Petru I a organizat o campanie de război împotriva

turcilor, în cadrul căreia a fost cucerită cetatea Azov. De asemenea, acesta a

încheiat o alianţă cu domnitorul Moldovei, Dimitrie Cantemir. Soarta a avut grijă

ca această legătură să fie de lungă durată. Şase ani mai târziu, între 18-22 iulie

1711, armata moldavo-rusă va fi înconjurată, atacată şi înfrântă de turci lângă

Stănileşti, fiind nevoită să încheie pacea în condiţii dezavantajoase. Dimitrie

Cantemir va fi nevoit să părăsească Moldova şi să se refugieze la curtea ţarului,

unde va deveni sfetnicul lui Petru I.

 

Între anii 1695-1698, Petru I, ascuns printre diplomaţii unei ambasade (Marea Ambasadă) ce număra 270 de supuşi, întreprinde incognito o călătorie de lungă durată în Europa sub numele de Piotr Mihailov. În timpul acestei călătorii, Petru I nu s-a comportat ca un ţar, ci ca un om dornic să cunoască cât mai multe informaţii şi să le pună în practică. A fost în mod special interesat de domeniul naval şi de construcţia de nave: a muncit într-un şantier naval din Olanda, a studiat funcţionarea instumentelor de navigaţia în Germania, achiziţionând

multe dintre acestea pentru viitoarea sa flotă (majoritatea acestora utilizate de Petru I sunt expuse în Muzeul Ermitaj).

Foto- Dan Mihăescu– Ţarskoe Selo Palatul Ekaterinei a II-a

 

Reîntors în Rusia, îşi începe activitatea de reformare a armatei şi a flotei

maritime. Îşi va dedica întreaga viaţă modernizării întregului Imperiu şi

transformării acestuia într-un mare stat european. În acest scop, va trimite la

studii în străinătate sute de copii de nobili, invitând totodată în Rusia, oameni de

ştiinţă şi specialişti din diferite domenii. Cu toate acestea, îşi dă seamă că aceste

transformări pot fi realizate şi prin asigurarea ieşirii la Marea Baltică, lucru ce ar

fi permis dezvoltarea relaţiilor comerciale cu alte ţări europene.

Foto- Dan Mihăescu– Palatul de iarnă

 

În anul 1700, Petru I va declanşa războiul nordic cu suedezii – un război

care va continua până la moartea sa (21 de ani). La sfârşitul acestui război,

teritoriul rus va fi extins de-alungul litoralului Mării Balticii, iar Suedia nu se va

mai afla niciodată în vreun conflict armat cu Rusia, nici chiar în timpul celui deal

doilea război mondial când îşi va menţine neutralitatea.

 

La începutul Războiului Nordic, Petru I cucereşte un teritoriu în delta fluvilui Neva,

important prin faptul că asigura ieşirea la Marea Baltică prin Golful Finic. Aici,

Petru I va pune bazele Sankt Petersburgului – un oraş modern, voit a fi

european. Alexandr Puşkin surprinde acest moment în poemul Călăreţul de

Aramă, scoţând în evidenţă realizările ţarului :

« Şi el gândea:

De-aici, viteji

Băga-vom spaimă-n suedezi;

Aici noi un oraş vom face

În ciuda mândrului vecin.

Natura a sortit din plin

Ca spre Europa voia noastră

Să taie în acest loc fereastră;

Ca un picior puternic noi

Să ne înfigem lângă mare;

Aici din nesfârşita zare

Tăind prin unde drumuri noi,

Ca oaspeţi o să vină toate

Pavilioanele – ş-apoi

Petrece-vom în libertate. »

Foto- Dan Mihăescu– Petropavlovsk

 

Istoria naşterii oraşului pe Neva (Palmira Nordului sau Veneţia Rusiei) este direct legată de Petru I, oraşul purtându-i de altfel numele – oraşul Sfântului Petru – Sankt Petersburg. Construcţia oraşului a început în 1703 şi a presupus numeroase jertfe umane, deoarece delta Nevei era un ţinut mlăştinos cu multe insule şi canale. Prima construcţie ridicată pe mica insulă Zaiacii a fost cetatea Petru şi Pavel, transformată mai târziun într-o închisoare politică. Primul deţinut politic de mare rang a fost chiar fiul lui Petru I, Alexei, pe care ţarul îl suspecta a fi implicat într-un complot îndreptat împotriva sa. În catedrală aflată pe teritoriul

cetăţii au fost înmormântaţi Petru I şi familia sa.

 

Foto- Dan Mihăescu- Canal din Sank Petersburg

 

Insula Kotlin – cucerită de la suedezi – aflată în apropierea Sankt

Petersburgului a fost transformată în cetate şi bază militară – Kronstadt (oraşul

Coroanei), devenind un avanpost împotriva posibilelor atacuri de pe mare.

Cetatea a fost fortificată printr-o serie de lucrări ce au presupus transportul unor

uriaşe cantităţi de piatră cu ajutorul şlepurilor; în acelaşi fel au fost construite

mici insule care au stat la baza unor noi forturi ce aveau drept scop închiderea

accesului dinspre mare spre Sankt Petersburg. Toate aceste lucrări de fortificare

au permis dezvoltarea unui oraş cosmopolit într-un ritm alert cu arhitectură

deosebită la care au contribuit arhitecţi din toată Europa (Trezzini, Monferran,

Falcone, Rossi).

 

În anul 1712, Petru I mută capitala ţării din Moscova la Sankt Petersburg

– care va deveni principalul port maritim precum şi un oraş al palatelor. Centrul

istoric al Sankt Petersburg-ului, numit uneori şi muzeul în aer liber al

neoclasicismului, a fost primul loc din patrimoniul rusesc înscris pe lista UNESCO

a Locurilor din patrimoniul mondial.

 

Personalitatea puternică a lui Petru I îl determina să fie în permanenţă

activ şi, spre deosebire de predecesorii săi, nu ocolea munca fizică, utilizarea de

instrumente, unelte de lucru, arme şi alte dispozitive. A fost ofiţer, amiral iscusit,

constructor de nave, politician şi economist. Calităţile şi cunoştinţele sale

multiple se regăsesc în reformele aplicate în diferite domenii. Astfel începe

constucţia de nave militare în şantierul naval de pe Neva, punând astfel bazele

flotei militare. A creat armata permanentă rusă, iar la sfârşitul domniei sale,

armata număra peste 300.000 de soldaţi şi ofiţeri. A reorganizat sistemul politic:

senatul a devenit un organ suprem de conducere alături de 10 colegii (ministere).

Este introdus şi un bir/ impozit pe cap de locuitor (capitaţie) care a contribuit la

susţinerea dezvoltării manufacturilor şi a comerţului.

Foto- Dan Mihăescu– Petrodvoreţ

 

Reformele lui Petru I s-au regăsit şi în viaţa cotidiană, fiind schimbate

îmbrăcămintea, comportamentul şi aspectul exterior. Petru I introduce stilul de

îmbrăcăminte apusean, obligând bărbaţii să îşi tundă părul şi să-şi radă bărbile. A

schimbat şi calendarul, mutând anul nou de la 1 septembrie la 1 ianuarie. Ca

noutate, a introdus obiceiul de a se împodobi pomul de iarnă, organizând mari

festivităţi cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Toate aceste schimbări nu au fost pe

gustul oamenilor simpli, care nu au putut să se obişnuiască cu noile cutume.

Aceştia s-au refugiat astfel în sudul Rusiei şi de acolo în România, zona

Moldovei şi Dobrogea, unde au înfiinţat obşti ruseşti de rit vechi (lipoveni) care

populează şi astăzi teritoriul României, în Delta Dunării.

 

În anul 1721, prin tratatul de la Nystadt, se încheie Marele Război al

Nordului. Petru I câştigase războiul încă din 1709 când prin lupta de la Poltava,

aliat cu Danemarca şi Polonia, a nimicit armata regelui suedez Carol al XII lea.

Datorită victoriilor şi achiziţiilor teritoriale, Petru I a deschis o cale directă de

acces către Europa Apuseană. După pacea de la Nystadt, Petru se proclamă

împărat, iar titulatura ţării se schimbă în Imperiul Rus. Petru I era un împărat

puternic, renumit, admirat în Europa şi respectat de naţiune, părinte al patriei,

împărat a toate Rusiile, cu un stil de conducere actualizat la cerinţele timpului.

Din ordinul lui Petru cel Mare, în anul 1724 a fost înfiinţată prima

Academie de Ştiinţe din Rusia. Sfârşitul domniei lui Petru I era iminient.

 

Împăratul moare la 28 ianuarie 1725 şi este înmormântat în catedrala Petru şi

Pavel. Şi în prezent, la mormântul său se fac pelerinaje şi se depun coroane de

flori. Poporul rus iubeşte Sankt Petersburgul – oraşul de suflet al Rusiei,

apreciind meritele creatorului său.

 

Amintirea primului împărat al Rusiei este imortalizată prin monumentele

care se găsesc atât în Sankt Petersburg cât şi împrejurimile acestuia precum şi în

capitalele ţărilor unde persoana ţarului şi-a făcut simţită prezenţa.

Călăreţul de aramă

Ţarina Ecaterina a II-a a înălţat în memoria lui Petru I monumentul ecvestru „Călăreţul

de aramă”, care simbolizează ridicarea şi înflorirea Rusiei. Inamicii Rusiei sunt

înfăţişaţi simbolic, sub forma unui şarpe strivit de copitele calului cabrat. Acest

monument de o deosebită expresivitate se află în centrul oraşului, fiind simbolul

Sankt Petersburgului.

„O, Tu, stăpân peste destin!

Cutezător, creând ursita,

Trecând prin beznă către cer,

Cu braţ puternic, frâu de fier

Ai pus Rusia în picioare”.

 

 

