,,DOINA” CARE NE-A UNIT

Centenarul la Stockholm ◊

Marian MOŞNEAGU •

Nu vizitasem, până anul acesta, Suedia şi, trebuie să recunosc, am primit cu încântare invitaţia sopranei Silvia Luca, preşedinta Clubului Seniorilor Români ,,Doina” din Stockholm, de a participa la sesiunea dedicată Centenarului Marii Uniri.

Aşa încât, pentru întâia oară în cele patru decenii de cătănie, am serbat Ziua Armatei Române în cursa Airline Bucureşti – Stockholm, în compania doamnelor Eugenia Oprescu, şef Secţie Patrimoniu la Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Maria Oprescu, fiică a satului Mânjina-Voineşti, profesoară de limba şi literatura română, prin excelenţă, spune o admiratoare, a Dâmboviţei. Abia la aterizare l-am identificat, după cobza-i de patrimoniu talisman, pe care o ocrotea aproape sacrosant la piept, şi am făcut cunoştinţă ad-hoc cu rapsodul popular Ion Creţeanu. Cu care, de altfel, am împărţit şi camera, la pensiunea Odengatan 38, unde patronul şi recepţionera sunt, evident, tot români.

Seara, acompaniaţi de mereu jovialul şi amabilul economist Valentin Badea, care ne-a preluat şi condus, de la şi înapoi, la aeroport, am fost oaspeţii doamnei Luca. O gazdă minunată, seducătoare prin calmu-i imperturbabil, într-o ambianţă impresionantă prin bun gust şi rafinamentul obiectelor de cult şi de artă, demne de o adevărată expoziţie.

A doua zi facem un tur al împrejurimilor, copleşiţi de arhitectura tradiţională, disciplina stradală, traficul uimitor de rarefiat şi expresivitatea clădirilor de patrimoniu, impecabil întreţinute şi chibzuit administrate. Îi facem o vizită domnului Bogdan Popescu, la sediul generos al Institutului Cultural Român, unde admirăm diversitatea arsenalului bibliofil la dispoziţie şi proiectăm, împreună cu echipa domniei sale, posibile viitoare parteneriate.

În fine, pe 26 octombrie, la ora 18, suntem deja în compania celor aproape o sută de conaţionali de toate vârstele şi profesiile, – şi din toate colţurile ţării – care au avut curiozitatea şi plăcerea să ne întâlnească şi să ne asculte.

Organizarea, până la cel mai mic detaliu, de la invitaţiile cordiale la cocardele tricolore, de la pavoazarea sălii de festivităţi la protocolul aferent oricărei întâlniri a membrilor clubului, au fost asumate, cu gentileţea şi discreţia unanim recunoscute, de doamna Silvia Luca, fostă solistă de prim rang, vreme de două decenii, a Operei din Stockholm.

,,În strai de mare sărbătoare, îmbrăcând istoria în costum românesc vechi de mare nobleţe, calmă, cu faţa numai zâmbet […], e înconjurată de numeroşi confraţi – copii, tineri, seniori, ceea ce mă duce cu gândul la ,,Cloşca cu puii de aur” – avea să conchidă retrospectiv doamna Eugenia Oprescu.

 

În deschiderea întâlnirii, am vibrat la unison în acordurile Imnului naţional. După salutul amfitrioanei, doamna Eugenia Oprescu care, în tandem cu sora sa, a confecţionat şi înmânat fiecărui participant câte o trăistuţă bordată cu tricolor, având brodată manual cifra centenară, a prezentat succint, conţinutul şi mesajul pliantului ,,Secvenţe în imagini şi în cuvânt despre Unirea cea Mare”. Pe care, evident, l-a ticluit şi tipărit special pentru acest eveniment memorabil.

Invitat să deschid seria comunicărilor, nu m-am abţinut să evoc cât mai cuprinzător personalitatea Reginei Maria, de la Marea Unire la Marea cea Mare, făcând conexiunile afective inerente cu Marina Regală Română. Instituţie de care a fost lăuntric ataşată şi care, la rându-i, a fost onorată să-i dea numele, ca dar de botez, unui distrugător şi să desemneze, an de an,  canonierele care au făcut de gardă la Balcic, pe timpul escalelor sale estivale. Şi, în egală măsură, la opt decenii de la trecerea sa în eternitate, i-am pomenit pe cei trei comandori, viitori amirali – Paul Zlatian, Mihail Constantinescu şi Constantin Vlădescu -, care au purtat urna cu inima reginei României Mari. Spre a-i împlini dorinţa testamentară, aceasta a fost transportată pe mare, de la Constanţa la Capela ,,Stella Maris” din Balcic, la bordul distrugătorului ,,Regina Maria”, comandat în 1938 de căpitan-comandorul Horia Macellariu, viitor amiral, salvatorul Constanţei în august 1944.

La final, l-am salutat pe Excelenta Sa domnul ambasador Iulian Buga, cărui, în semn de respect pentru camarazii mei în uniformă, i-am oferit ,,Albumul Armatei Române”, pe care l-am editat, în tandem cu ,,Enciclopedia Armatei României”, în urmă cu un deceniu, la împlinirea a 150 de ani de la constituirea Statului Major General. Cu eleganţă şi decenţa unui diplomat de cursă lungă, care ne-a reprezentat ţara cu aceeaşi mare cinste şi peste Ocean, domnul Buga a ţinut să-şi felicite conaţionalii şi să-i reasigure de toată deschiderea şi disponibilitatea sa.

A urmat momentul dramatic. Sub pretextul ,,Cuvânt pentru suflet în An Centenar”, doamna profesoară Maria Oprescu, cu patosul său de dascăl legat şi devotat gliei dâmboviţene şi tradiţiilor ancestrale ale ţăranului român, a făcut să se cutremure oameni şi ziduri deopotrivă, cu argumentele şi peroraţia sa. În care a combinat magistral dramatismul existenţial cu propria-i experienţă de viaţă, de munteancă luminată şi mentor care şi-a asumat destinul şi exercitat profesia nu numai cu chemare dar şi cu o aprigă îndârjire.

Invitaţilor din ţară li s-au alăturat doi  ,,suedezi” – ardeleni sadea. Primul, domnul Constanţiu Mara, arădean la origine, a venit special toamna trecută la Constanţa, la sugestia mea, pentru a participa la ,,Pontica”, unde şi-a lansat placheta de versuri ,,Ovidius, reîntoarcerea la Roma”, în limbile română şi italiană, dedicată bimilenarului morţii lui Ovidiu. Absolvent al Institutului de Arte ,,Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1964 şi bursier al Academiei Române între 1972 şi 1974, domnul Mara s-a stabilit în Suedia în 1980. Alături de lucrările de arhitectură care l-au consacrat – frescă, mozaic, vitralii, lucrări în metal, restaurări etc -, are în palmares peste 30 de expoziţii personale în Suedia, Norvegia, Italia, Elveţia şi Portugalia. Cunoscut şi apreciat deopotrivă şi pentru poezia, proza şi eseurile sale publicate atât în ţară cât şi în străinătate, ne-a delectat cu un escurs despre ,,Actele de rezistenţă în Primul Război Mondial în Oltenia ocupată”.

Deşi sub presiunea timpului şi sedus de nerăbdarea celor mici, cel de-al doilea, ex-orădeanul George Cristea, cercetător, publicist şi scriitor consacrat, s-a stabilit la Stockholm din 1976, unde este cadru didactic la Dramatiska Institutet, Înalta Şcoală de Film, Radio şi Televiziune din capitala Suediei, nu a renunţat definitiv la intervenţia sa.

 

Preocupat de valorificarea documentelor aflate în arhivele suedeze privitoare la istoria românilor şi a relaţiilor româno-suedeze, domnul Cristea a publicat zeci de articole şi studii de specialitate şi 12 lucrări de autor, printre care cea mai recentă, ,,Regi şi diplomaţi suedezi în spaţiul românesc”, a fost lansată anul trecut la Oradea. Salvator recunoscut al bibliotecii schitului românesc de pe Muntele Athos, este membru al Federaţiei Scriitorilor din Suedia şi al Uniunii Scriitorilor din România. Stăpân pe situaţie, ziaristul George Cristea a sintetizat, ca nimeni altul, modul în care a fost reflectată Marea Unire a României în presa suedeză a epocii.

Maestrul Ion Creţeanu ne-a răvăşit şi pus pe gânduri cu cântările sale meşteşugit strigate, despre un trecut fabulos şi, după ,,Balada pentru Brâncoveanu, a îngenunchiat, la propriu, în faţa auditoriului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surpriza de final a fost una îndoită. Pe de o parte, ne-a încântat suita de dansuri populare tradiţionale prezentate de Grupul ,,Bucuria bunicilor”, alcătuit din copiii şi nepoţii suedezilor de origine română, care nu şi-au uitat nicicând rădăcinile. Spre final, o trupă de bunicuţe suedeze, membre ale Clubului internaţional de dans, mândre nevoie mare în frumoasele noastre straie populare, escortate de un vlăjgan octogenar într-un neaoş costum oşenesc, a ridicat sala în picioare. Apoi cele două trupe s-au contopit şi bucuria a fost generală, atât pe scenă cât şi în public!

Mă prind şi eu în hora care înconjoară sala, pe melodiile lui Dumitru Fărcaş şi ale Mioarei Velicu şi, pentru câteva clipe, uit de oboseală şi de frigul de afară.

Mărturisesc că m-am simţit la Stockholm ca acasă alături de, vorba aceleaşi stilate doamne Eugenia Oprescu, ,,Oameni trăitori fizic departe de România şi totuşi atât de aproape sufleteşte de ea. Mulţumim, Silvia, că exişti!”.

După un weekend de vis, petrecut, graţie neobositului domn Puiu Mara, cel mai profund şi fidel ghid pe care şi l-ar dori orice turist, am hălăduit prin cele mai atractive locuri ale capitalei suedeze, am vizitat câteva muzee de mare ţinută, mi-am depus acreditările la Nobel Museum şi, cum stă bine oricărui român, am toastat, la un pahar de vin alb franţuzesc, pentru sănătate, armonie şi prosperitate în lume, în intimitatea restaurantului ,,Balzac”. Maestrul Creţeanu nu a răbdat să nu participe la slujba de duminică în două din bisericile frecventate de români şi, în cele din urmă, spre seară ne-am luat rămas bun de la nişte români cu suflete de aur. Luni dimineaţa ne-am îmbarcat pentru Otopeni, într-o primitoare cursă Tarom, tocmai când natura ne fericea cu primii fulgi de nea din acest an providenţial.

Sărbătorind Centenarul în avans, la Stockholm, spun astăzi, cu mână pe inimă: a fost un privilegiu, o experienţă extraordinară şi o întâlnire de suflet cu nişte oameni minunaţi. Tuturor celor pe care i-am întâlnit şi cunoscut, precum şi celor asemenea lor, din cele patru puncte cardinale, cu toată admiraţia şi preţuirea pentru curajul, sacrificiile şi prestaţia lor onorantă, astăzi, la Centenar, fie-mi îngăduit să le urez: La mulţi ani, români de pretutindeni! La mulţi ani, România!

 

Sursa foto: Eugen Badea & Marian Moşneagu

Drepturi exclusive de publicare: Clubul Nautic Român©

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.