Direcţia Hidrografică Maritimă la aniversare

Gabier

Două „vedete” ale hidrografiei Secolului XX, coordonatograful şi pantograful, vor fi puse din nou la lucru vineri, 22 februarie de către specialiştii Direcţiei Hidrografice Maritime din Constanţa, instituţie care aniversează 87 de ani de existenţă, la data de 23 februarie.

Călătoria în timp va începe de la prima hartă de navigaţie românească, editată în anul 1899 de către un grup de ofiţeri de marină, apoi, după aproape 40 de ani, va fi repus în funcţiune coordonatograful, un sistem rectangular, alcătuit din două rigle gradate, perpendiculare între ele, cu care se trasau liniile ce reprezentau gradaţiile cadrului geografic al hărţii.
Va urma pantograful, aparat folosit de către specialiştii hidrografi în anii ’80, care va pune pe hartă semnele convenţionale specifice navigaţiei. Călătoria în timp se va încheia cu prezentarea sistemului actual, al secolului XXI, complet digitalizat, de producere a hărţilor electronice.

Direcţia Hidrografică Maritimă este o structură importantă a Forţelor Navale Române şi, totodată este autoritatea naţională în domeniul hidrografiei, cartografiei şi semnalizării maritime.
Cu acest prilej aniversar, comandantul instituţiei invită reprezentanţii mass-media vineri, 22 februarie, la ora 10.00, la sediul din Constanţa, strada Fulgerului nr. 1, pentru a observa cum a evoluat procesul de editare a unei hărţi de navigaţie de-a lungul a peste 100 de ani.

 

Reglementarea segmentului hidrografiei româneşti s-a realizat la data de 23 februarie 1926, când a fost înfiinţat Serviciul Hidrografic Maritim al României, precursorul actualei Direcţii Hidrografice Maritime (DHM), dar începuturile activităţii hidrografice în ţara noastră apar la sfârşitul secolului al XIX-lea şi sunt strâns legate de numele unui ofiţer de marină, locotenentul comandor Alexandru Cătuneanu.
În perioada 1897-1899, un grup de ofiţeri de marină a desfăşurat activităţi de cercetare hidrografică, realizând prima hartă românească de navigaţie. Această hartă a fost prezentată, în anul 1900, la Expoziţia Universală de la Paris, unde a primit medalia de aur. Harta a fost cunoscută în Marină sub numele de „Harta Cătuneanu”, fiind utilizată în navigaţie până în anul 1951.

În primele decenii ale secolului XX, elementele unei hărţi (localităţi, şosele, lacuri, râuri etc.) erau „aşezate” cu tocul şi peniţa. Ulterior, în anii ’70, s-a trecut la executarea hărţilor cu ajutorul coordonatografului, un sistem rectangular, alcătuit din două rigle gradate, perpendiculare între ele.

În anii ‘80, era folosită gravarea. Harta era imprimată pe o folie de plastic, pe care era pusă o emulsie (colodiu umed). Pe acest colodiu se executau elementele hărţii cu ajutorul pantografului şi a cercului gravimetric.

Începând cu anul 2002, fluxul de producţie al hărţilor de marină este complet digitalizat. Hărţile marine se execută pe calculator, cu ajutorul unui program specific, numit CARIS. Tot în anul 2002, s-a realizat prima hartă de navigaţie electronică, conform standardului Organizației Hidrografice Internaționale.

 

 

Direcţia Hidrografică Maritimă(DHM) sărbătoreşte anul acesta, la data de 23 februarie, 87 de ani de existenţă. Această structură a Forţelor Navale Române este autoritate naţională în domeniul hidrografiei, cartografiei şi semnalizării maritime.

Pentru acest moment aniversar, plecând de la prima hartă de navigaţie, editată în anul 1899, vor fi prezentate, la sediul DHM,  două “vedete” din secolul XX, coordonatograful şi pantograful. După aproape 30 de ani, va fi repus în funcţiune pantograful, aparat folosit de către specialiştii hidrografi în anii 1980 pentru editarea hărţilor. Călătoria în timp se va încheia cu prezentarea sistemului actual, complet digitalizat, de producere a hărţilor electronice.

 

Începuturile activităţii hidrografice în ţara noastră apar la sfârşitul secolului al XIX-lea şi sunt strâns legate de numele locotenentului comandor Alexandru Cătuneanu. Creşterea necesităţii unor date hidrografice veridice la Marea Neagră a dus la crearea, în primăvara anului 1897, a unei secţii speciale pentru lucrări hidrografice la Dunăre şi la Mare. În luna martie a acelui an, un grup de ofiţeri, condus de locotenentul comandor Alexandru Cătuneanu, a început cercetarea hidrografică a coastei României, folosind în acest scop Crucişătorul „Elisabeta” şi Bricul „Mircea”. S–au făcut sondaje până la 10 kilometri în larg, la intervale de 250 metri, în acelaşi timp calculându-se şi coordonatele farurilor existente. Planşele originale au fost realizate la scara 1:200000. Declinaţia magnetică a fost determinată de Institutul Meteorologic la Sulina, Insula Şerpilor, Mangalia, Constanţa şi Sfântul Gheorghe.

 

În anul 1899, s-au terminat lucrările de măsurare a adâncimilor şi coastelor mării. Harta s-a tipărit la Paris, sub îndrumarea locotenentului comandor Alexandru Cătuneanu, în atelierele Institutului Hidrografic al Marinei Franceze, aducându-se în ţară în anul 1901. Harta reprezintă o realizare deosebită pentru activitatea hidrografică din Forţele Navale. Prima hartă românească de navigaţie a primit medalia de aur în anul 1900, la Expoziţia Universală de la Paris. Aceasta a fost cunoscută în Marină sub numele de „Harta Cătuneanu”, fiind utilizată în navigaţie până în anul 1951.

 

În primele decenii ale secolului XX, elementele unei hărţi (localităţi, şosele, lacuri, râuri etc.) erau „aşezate” cu tocul şi peniţa. Cadrul hărţii era executat prin înţepare la coordonatograf, un sistem rectangular, alcătuit din două rigle gradate, perpendiculare între ele. Apoi se trasau liniile ce reprezentau gradaţiile cadrului geografic. Inscripţiile (textul) erau imprimate pe hârtie, apoi decupate şi lipite în dreptul elementelor (localităţi, râuri etc.). Hărţile astfel executate erau transportate la Direcţia Topografică Militară pentru imprimare.

Ulterior, s-a trecut la executarea hărţilor pe o folie de plastic (astralon) cu ajutorul instrumentelor speciale de proiectare şi desen, Rotring.  În anul 1988, era folosită gravarea. Harta era imprimată pe o folie de plastic, pe care era pusă o emulsie (colodiu umed).  Pe acest colodiu se executau elementele hărţii cu aparatele de gravare.

 

Începând cu anul 2002, fluxul de producţie al hărţilor de marină este complet digitalizat. Hărţile marine se execută pe calculator, cu ajutorul unui program specific hărţilor marine, numit CARIS. Tot în anul 2002, s-a realizat prima hartă de navigaţie electronică, conform standardului Organizaţiei Hidrografice Internaţionale. Sistemele de hărţi electronice au introdus un nou nivel de performanţă, precum şi unele schimbări majore în navigaţia maritimă.

Reglementarea segmentului hidrografiei româneşti s-a realizat la data de 23 februarie 1926, când a fost înfiinţat Serviciul Hidrografic Maritim al României, precursorul actualei Direcţii Hidrografice Maritime (DHM).

 

În cei 87 de ani de existenţă, structura a suferit mai multe reorganizări şi restructurări, instituţia hidrografică adaptându-se mereu la contextul societăţii româneşti şi internaţionale din domeniu. Din 2007 DHM este membru cu drepturi depline în Organizaţia Hidrografică Internaţională (OHI) şi reprezintă România în această organizaţie.

Pe lângă editarea hărţilor marine şi a documentelor nautice, DHM are ca misiuni asigurarea hidrografică, de navigaţie, topo-geodezică şi hidro-meteorologică a navelor comerciale şi a Forţelor Navale, elaborarea de prognoze meteorologice şi studii oceanografice şi realizarea şi menţinerea în stare de funcţiune permanentă a sistemului de semnalizare maritimă de pe litoral.

 

Sistemul de semnalizare maritimă este alcătuit din cele şapte faruri „de aterizare” de la Mangalia, Tuzla, Constanţa, Gura Portiţei, Sfântul Gheorghe şi Sulina, câte trei faruri de intrare în porturile Mangalia, Constanţa şi Midia, un radiofar la Constanţa, patru instalaţii acustice de semnale de ceaţă (nautofoane), dispuse la Mangalia, Tuzla, Constanţa şi Sulina, precum şi sistemele de balizaj de la intrarea în porturile româneşti.

 

Farul de la Constanţa funcţionează din 1960 iar lumina albă emisă de acesta este vizibilă până la o distanţă de 24 mile marine faţă de ţărm, înălţimea luminii fiind de 87 m, iar cea a construcţiei de 58 m. Farul este replica din secolul XX a farului construit de către genovezi în jurul anului 1300, a cărui înălţime a luminii era de zece ori mai mică.

Un alt far cu  istorie multiseculară este Farul de la Sulina. Turcii au construit primul far la gura de vărsare a Dunării în mare în anul 1802, dar acesta a fost înlocuit cu „farul cel mare”, în anul 1869, sub tutela Comisiei Europene a Dunării.  Actualul far a intrat în funcţiune în anul 1983, fiind preluat de către DHM în anul 1996.

Statutul de autoritate naţională în domeniul hidrografiei impune cooperarea strânsă cu alte instituţii al căror domeniu de activitate este legat de viaţa pe mare şi utilizarea judicioasă a resurselor pe care aceasta le oferă.

 

La nivel naţional, DHM colaborează cu diferite structuri din domeniile hidrografiei, meteorologiei, exploatărilor portuare şi exploatărilor marine, iar pe plan internaţional are relaţii permanente de colaborare cu 15 instituţii hidrografice din diferite state ale lumii şi a semnat protocoale de cooperare în domeniul hidrografiei şi oceanografiei cu S.U.A., Regatul Unit al Marii Britanii, Grecia, Olanda şi Italia, fiind în curs de negociere astfel de protocoale de cooperare bilaterală cu instituţiile similare din Turcia, Federaţia Rusă, Ucraina, Franţa, Portugalia şi Bulgaria.

 

Alte două aspecte, mai puţin cunoscute publicului larg, cu privire la reprezentarea României de către Direcţia Hidrografică Maritimă în plan internaţional, sunt participarea unor ofiţeri cartografi ai DHM în delegaţia privind „Delimitarea Maritimă în Marea Neagră”  la Curtea

Internaţională de Justiţie de la Haga, în urma căruia s-a stabilit delimitarea platoului continental al Mării Negre între România şi Ucraina, decizie finală favorabilă României, pronunţată în februarie 2009 şi participarea, în prezent, a unor experţi la întâlnirile Comisiei tehnice de delimitare a Platoului continental si al Zonelor Economice  Exclusive ale României şi Bulgariei în Marea Neagră.