DE VEGHE PATRIEI PE APELE ÎNVOLBURATE ALE MĂRII NEGRE

Dan FARVOL ●

Zilele trecute citeam un interviu foarte interesant cu contraamiralul Alexandru Mârșu, realizat de prof. Dan Mihăescu, material care de altfel se poate găsi și pe Magazin Nautic (CONTRAAMIRAL ALEXANDRU MÎRȘU: “FORȚELE NAVALE ROMÂNE SUNT PREGĂTITE SĂ FACĂ FAȚĂ UNEI AGRESIUNI ÎN FUNCȚIE DE AMPLOAREA EI). Acolo, șeful Statului Major al Forţelor Navale (SMFN) a făcut o afirmație foarte interesantă, pe care, probabil, unii o vor contesta, iar alții o vor întări. Citez: „Forțele Navale Române sunt pregătite în acest moment să facă față unei agresiuni funcție de amploarea ei, funcție de capacitățile pe care o acțiune militară ar presupune-o. Echipajele și navele noastre sunt pregătite să ducă acțiuni de luptă pe misiunile pentru care navele sunt destinate, cu armamentul și tehnica și capacitățile pe care le avem la bord acum. Personalul nostru este în măsură să scoată maximum de la posibilitățile tehnice pe care le avem în acest moment”, declara contraamiralul Mârșu. În cele ce urmează, vă invit să parcurgem un reportaj făcut la bordul fregatei Regina Maria, în toamna anului 2015, în timpul unor exerciții NATO de amploare desfășurate în apele international ale Mării Negre. În cele trei zile, am putut să trag niște conculzii legat de capabilitățiile Forțelor Navale Române. Dacă sunt/suntem pe aceeași lungime de undă cu șeful Statului Major al Forțelor Navale, vedem ceva mai jos.

 

■ FOSTĂ PERLĂ A COROANEI, ACTUALĂ ARMĂ A ROMÂNIEI 

Pe 12 octombrie 2015 urcam la bordul Fregatei 222 Regina Maria, una dintre navele de luptă luate din flota amiralității britanice la începutul anilor 2000. O fregată care are ca principală „armă” un system integrat performant de detectare a submarinelor. Nu este un etalon Battleship cum se gândesc mulți, căci asta vor oamenii să vadă: putere de foc mare, mușchi umflați, ceva măreț și agresiv de care să se agațe. Din păcate mulți neglijează partea mai fină, dacă putem să spunem așa, a unui posibil conflict pe apă. Vorbim despre o cursă, în care trebuie să fii mereu cu un pas în fața inamicului. Iar acest lucru este posibil doar cu ajutorul unei importante capabilități de detectare a pericolului. Aici Regina Maria stă bine, spre foarte bine, cu nouă sisteme radar, sisteme electronice de detectare sau instalații de bruiaj pasiv. La armament, iese în evidență tunul de calibru 76 mm, un dispozitiv extreme de precis, chiar dacă este produs undeva la finalul anilor ‘80. De altfel, am cunoscut mulți oameni care contestă utilitatea fregatei Regina Maria, tocmai din cauza vechimii (1984) sau a faptul că a fost lăsată baltă de britanici iar „românii au luat-o de bună”. Mulți nu înțeleg însă că avem o deschidere către nou de nici măcar trei decenii. Iar acum peste 10 ani, fosta HMS London (denumirea fregatei cât a servit sub „coroană”) era ceva nou pentru Forțele Navale. Se vehiculează o retehnologizare a fregatelor care ar scoate bani buni din visteria statului, dar o măsură care se impune. Comanda este depășită, dotările de foc la fel, chiar și condițiile de trai de la bordul navei. Aceste minusuri însă sunt compensate de echipajul închegat al navei. Sub comanda comandorului Bogdan Vochițu, oamenii aceia merg ceas. Fiecare știe ce are de făcut, ofițerii de punte vin cu mult timp înainte de preluarea cartului, pentru a se asigură că totul merge strună, iar exercițiile de vitalitate sunt executate cu precizie elvețiană. Ajungem iată la punctul în care auzim acel aproape stereotipic „avem oameni buni, dar nu avem echipamente”. Cu toate acestea, cu toate minusurile, cu toate vocile negative din jur, românii au arătat cum se face treabă, într-un exercițiu NATO amplu în mijlocul Mării Negre, unul dintre cele mai fierbinți locuri din Europa.

 

 

 

 

 

 

 

■ BLACK SEA RESOLVE -NAVE, AVIOANE ȘI ELICOPTERE 

În prima zi pe fregată, am fost loviți de o furtună năprasnică. Nu mulți au fost cei care au putut să lucreze fără cusur în prezența unor valuri uriașe, care se spărgeau în prova navei. Era felul mării de a întâmpina flotila de cini nave care avea să desfășoare într-un raion amplu exerciții navale comune de toate felurile. Black Sea Resolve a adus la masa rotundă fregata Regina Maria, distrugătorul american USS Porter, vecinii bulgari au venit cu fregata Verni, forțele turcești cu fregata Tugurtreis, iar, invitații aliaților NATO, ucrainienii cu Hetman Sahaydachniy, mândria vecinilor din nord. Desfășurări au fost și în aer: un elicopter IAR Puma Naval, două Mig 21 Lancer, dar și o aeronavă americană Orion, destinată luptei antisubmarin. A fost aproape imposibil să faci orice pe mare, dar niște exerciții pentru telecomunicații, niște drill-uri de orientare au putut fi făcute.

Însă a doua, zi, în care Poseidon ne-a iertat și ne-a dat o mare liniștită și un soare generos, a putut porni în forță. Din zori, trupele au fost la posturi și au intrat în stare de alertă. Peste 1.000 de marinari au dus la bun sfârșit un scenariu care prevedea interceptarea unui avion supersonic. Rolul inamicului a fost jucat de o escadrilă formată din cele două MIG-uri 21 Lancer, de producţie rusească, ale Armatei Române. Ele au survolat cu 1.200 de kilometri pe oră, de la joasă altitudine, flota dispusă în formaţia de patrulare. Desfășurarea de forțe a fost impresionantă, iar rezultatele, din cum am putut citi pe fețele oamenilor, bune.

Dar ce mi-a captat atenția și mai ales curiozitatea… din cele 5 forțe armate prezente, la exercițiu, doar bătrâna și contestata navă românească a nimerit ținta în timpul tragerilor. Stereotipul ne bântuie un pic, nu?

 

 

 

 

 

 

 

■ OPS-ROOM, CREIERUL FREGATEI

În timpul exercițiilor, subsemnatul a fost un titirez. M-am dus din comandă, pe puntea superioară, apoi în pupa la helideck, pe culoarele înguste ale navei, de jos în sus și invers pe treptele abrupte. Asta ca să prind totul, să trăiesc cu adevărat exeperiența unui exercițiu naval important și mai ales să duc mai departe ce eu am putut să văd. De departe, cea mai intensă parte a fost intrarea în OPS Room, centru de comandă de luptă, locul din care se iau toate deciziile. Este ceea ce vedeți mereu în filmele de acțiune cu temă de război, încăperea aceea întuncată, plină de console cu radare, ecrane uriașe și multe, foarte multe butoane. Toate informațiile obținute aici, se duc sus, în comandă, iar împreună, se ia deciziile. „În OPS-room mă ocup efectiv cu coordonarea celor care îmi compilează imaginea pe suprafaţă cât şi pe aer şi toate informaţiile care îmi revin mie, le procesez şi îl consiliez mai departe pe comandant în ceea ce nava ar trebui să facă şi cum ar trebui să acţionăm”, declara Radu Rădulescu, ofițer principal. După astfel de consultări se ajunge și la acțiune. Spre exemplu, de aici sunt lansate torpile, sau acționate sonarele, după caz. În prezența mea, militarii români au acționat tunul de mare calibru, care, așa cum spuneam mai sus și-a atins cu succes ținta. „Consider că exerciţiul a fost foarte benefic pentru pregătirea în special a echipei de luptă antisubmarin, mă refer la o întreagă echipă aici, nu numai a mea. Sunt ofiţer principal cu lupta antisubmarin, asta presupune că atunci când se fac exerciţii în mediul de luptă antisubmarin sau se duc lupte în mediul antisubmarin, eu sunt principalul responsabil cu ducerea luptei”, concluzionează Bogdan Atasiei, ofiţer principal cu lupta antisubmarin.

 

■ DE LA ÎNĂLŢIME SE SCHIMBĂ PERSPECTIVA

O armă auxiliară a oricărei fregate care se respectă este un elicopter supertehnologizat. La acest capitol, ne putem mândri cu trei aparate de zbor construite la Ghimbav, IAR Puma Naval, de o valoare incontestabilă. Aportul acestui segment este foarte important în exercițiile de detectare a pericolelor submarine. Puma Naval vine din fabrică cu un sistem performantă, un „ochi magic” așa cum le place piloților să spună. Ne explică Iulian Rotaru, pilot: „Este vorba de o consola a operatorului de luptă antisubmarin prin care se detectează semnalele emise de sonoboiurile pe care le lansăm în sectorul de căutare a submarinului”. Elicopterul este dotat, pe lângă sistemul de luptă antisubmarin, cu radar meteo, sistem electronic cu laser pentru vederea pe timp de noapte şi multe alte echipamente performante. Spionul mărilor nu poate face treabă, însă, singur. În spatele lui este o muncă de sisif, o muncă de echipă fără de care aparatul nici nu ar putea să decoleze. De la dehangarare, până la apuntare, totul se face în echipă. Iar un rol vital îl are Anamaria Susan,  care este controlor de trafic al Forţelor Navale. Ea urmărește vigilentă la tot ce mișcă, după cum și declară: „Am grijă în permanenţă de siguranţa acestuia, de locul său de desfăşurare a activităţiilor şi coordonez cu colegul meu de la punte, FDO-ul, toate activităţiile aeronautice”, povestește tânăra.

 

 

 

 

 

 

 

■ CE ZICEŢI ?

Scurt de tot: voi ce ziceți? Eu unul, și nu vreau să va infulențez, sunt de acord cu contraamiralul Mârșu, dar cu un amendament: investițiile alea în tehnica militară, să nu mai fie povești pescărești, ci o strategie de stat. Dacă acum nu le facem, când trasăm granița în poate cea mai tensionată zonă geopolitică din Europa, apăi atunci când să le ajutăm pe bătrânele fregate să strălucească? Sau hai să fim mai umani: cum îi trimitem în prima linie pe bravii militari care servesc FNR, cu echipamente, în marea lor majoritate, perimate? Iată ca amendamentul capătă tot mai multă importanță. Cu toate acestea, doar noi am nimerit ținta, nici măcar americanii nu au reușit…

Foto: Dan Farvol