DE RERUM NATURA

Cătălin SIMION ●

Ieri am auzit azi pe cineva pe stradă, în spatele meu, declamând: ” Bă, nu eşti bărbat dacă n-ai făcut armata !” Am întors instinctiv capul să mă uit. Cel care a rostit „maxima”, exact cum mă aşteptam, era un individ de aproximativ 50 de ani cu tatuajele standard gen: sirena supraponderală pe o mână şi inimioara sfârtecată de „Fănica ti amo”. Interlocutorul său, un cocalar în formare îmbrăcat cu tricou „Dulce Cabana”.

Atunci m-au năpădit şi pe mine amintirile… Arestul Marinei Militare din Mangalia (La far), o adevărată replică autohtonă a filmului „Colina”, o celebră ecranizare din 1965, cu Sean Connery în rolul principal, ce prezenta într-o formă absolută, obedienţa faţă de grad şi arbitrarul din armată.
Era un loc special, nu doar pentru destructurat caractere ci chiar pentru distugerea naturii umane a oricui individ care trecea pe acolo. Şi să ştiţi că doar puţini dintre cei picaţi pe bec erau infractori. Ofiţeri şi subofiţeri de marină, oamenii care în mod uzual în timpul serviciului erau lesne categorisiţi cu apelativul „de treabă”, când ajungeau prin rotaţie acolo pe post de OS – adică ofiţer de serviciu şi gardian de pripas pentru 24 de ore, deveneau instantaneu brute patentate. Celulele de izolare păreau bazine. Pe sub uşă iarna se arunca apă iar de încălzire nu se punea problema. Cei care beneficiau de tratamentul blând al dormitorului comun dormeau pe nişte grătare fără saltele, alintate în jargon „ţambale”, şi aveau drept velinţă o singură pătură plimbată pe la fiecare câte 10 minune, la ordinul suprvaghetorului.

The-Hill-4460-878

Tot ei aveau parte şi de activităţi sportive,”ca să mai punem sângele în mişcare” – cum ziceau gradaţii.  Pe o alee lungă de 50 de metri, pavată stil „sauvage”, cu piatră concasată luată de la terasamentele de cale ferată, se dădeau în mod uzual vestitele  comenzi: „târâş pe coate şi genunchi”.  Zilnic, la finalul exerciţiilor de înviorare, locatarii arestului erau erau puşi să întoarcă pietrele cu furca: „să nu fie tocite”. Psihologia comunistă era să selecţioneze gradaţii după idioţenie şi incultură şi … criteriu important, dintr-o regiune diferită faţă de subordonaţi. Ofiţerii erau blazaţi în aşteptarea trecerii timpului dintre două solde şi carieriştii chiar periculoşi.

 

Din stagiul militar obligatoriu puteai ieşii mai puternic doar dacă te ajuta mult psihicul şi … te susţinea fizicul. Altfel, era o fabrică de brute ce în nostalgia instrucţiei, erau gata să-şi facă din recruţi o familie, pe care să o macine în timp. La liberare, pe poartă plecau multe victimele colaterale, oamenii schilodiţi psihic.

11891014_1462632320707824_8687377722278229160_n

 

Sper că armata română din ziua de azi este ceva mai mult bazată pe profesionalism şi ceva mai multă aplecare către principiul devenit dicton: Audi Alteram Partem. Ceea ce nu intră în contradicţie cu principiul: în armată ordinele se execută şi nu se discută.

În mare parte dedic rândurileacestea unui prieten, fost coleg ofiţer marina civilă, care a urât aceste lucruri şi ironia soartei, când a prins uşa deschisă şi a scăpat în lumea liberă s-a înrolat voluntar în US ARMY, până la trecere în rezervă ca sergent veteran.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.