miercuri, februarie 12, 2025
Sport

CVM Tomis țintește prima victorie „acasă”

de Paul Greavu

Sala Sporturilor din Constanța găzduiește mâine, 6 noiembrie, cu începere de la ora 18:00, un nou duel european în care va fi angrenată echipa de volei masculin, CVM Tomis Constanța.

Constănțenii au o nouă ocazie de a vedea la lucru volei de cea mai bună calitate. Competiția supremă la nivel de cluburi, Champions League DenizBank, programează o întâlnire importantă a grupei F: Tomis Constanța – Jastrzębski Węgiel. Să facem cunoștiință cu polonezii cu care se vor înfrunta băieții antrenați de Martin Stoev.

Jastrzębski Węgiel este o formație de tradiție în Polonia, înființată în 1949, dar care poarta numele actual din 2004. De notat faptul că, în ciuda unei tradiții vaste, clubul se poate mândri cu un singur titlu de campioană națională. Echipa este în prezent antrenată de italianul Lorenzo Bernardi, iar vedetele polonezilor sunt extremele Michał Kubiak și Michal Lasko (capitanul echipei, un italian de origine poloneză, multiplu campion al Italiei cu echipe precum Sissley Treviso sau Lannutti Cuneo), dar și centrul olandez Rob Bontje.

Revenind la duelul de mâine, este de remarcat faptul că vom avea parte de o întâlnire disputată, cifrele indicând un echilibru între Tomis și Wegiel. În primele două meciuri din grupă, fiecare dintre combatante s-a înclinat în fața turcilor de la Halkbank Ankara (candidată la câștigarea trofeului), dar ambele au dispus de a patra echipă din grupă, Hypo Tirol Innsbruck (Constanța cu 3:1 în deplasare, Jastrzebski cu 3:0, acasă). Este cert că Sala Sporturilor va fi gazda unui meci care poate hotărî, într-o oarecare măsură, ocupanta locului doi a Grupei F.

Un factor important care poate anima orgoliul constănțenilor este semifinala de Cupa Challenge din 2009, la finalul căreia polonezii au avut câștig de cauză 3:1 și au jucat în ultimul act al Final Four-ului de la Izmir. Cu un joc constant (asemenea primelor două seturi din meciul cu Ankara) și cu un public dedicat în spate, Tomis poate să învingă mâine și să ia o opțiune serioasă pentru calificarea în Play-off-ul celei mai importante competiții europene intercluburi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.