Cupa Dobrogei – a treia ediție
de Ananie GAGNIUC
Eforie, 15 septembrie 2013
Început de toamnă-n ţară, la mare, pe litoral
Se încheie mult doritul şi-nsoritul estival
E sezonul pentru yachting, concurenţii sunt pe val
Eforie-n sărbătoare, iar regata…un regal!
Zeci de tineri, zeci de yachturi, iole, vele-ntinse-n vânt
„Cupa Dobrogei” e miza, toţi sportivii au avânt,
Volte, şcote şi manevre, nu ai voie să greşeşti
O întreagă aventură, nu-s poveşti marinăreşti!
S-au primit medalii, cupe, de yachting să amintească
Organizatori şi sponsori, mulţumiri! (Şi să trăiască!)
Premianţii, bravo vouă! Cluburile să cinstească
(Şi pe mine, cu o bere, că-s prezent, ca gură cască!)
Au venit vecini de ţară, de pe malul bulgăresc,
Moldoveni, cu toţi prieteni, la festin marinăresc
Cupa-i transmisibilă, deci este posibilă
Înmânarea ei la cluburi, e mereu „iubibilă”!
E septembrie, la mijloc, cupa este câştigată
Au fost laude şi lacrimi, o regată ce se gată
Mulţumiri lui Dan şi Gabi, Andreea sau Gressianu
Nu mai dau şi alte nume, să ne revedem la anu’!
Totul trece-n lumea asta şi se pierde, vrem – nu vrem
Va rămâne amintirea şi, poate, acest poem!
Foto: Daniel Stoenciu