Cum m-am apucat de yachting acum 41 de ani

de Horia Tabacu

 

 

Eram în clasa a doua de liceu la Sf. Sava, în Bucureşti. La ora de educaţie fizică a venit un domn, Butucaru, cred, şi ne-a spus câteva cuvinte despre acest sport.

Liceul Sf.Sava era dintre cele mai bune din Bucureşti, amplasat undeva prin centrul Capitalei şi elevii proveneau din familii câteodată chiar aristocrate.

Din clasa mea doar eu m-am înscris la Clubul Nautic Universitar (CNU), dar din alţi ani au venit mulţi. În blocul unde locuiam, undeva pe la Universitate, stătea un domn care chiar fusese unul dintre oamenii bogaţi, ai Romaniei, care chiar trăise în lux şi îmi povestise şi mie câte ceva. În luxul ăsta, la care visez şi în prezent, apăreau bărci cu pânze și noţiuni despre navigaţie.

 

M-am mai înscris la yachting şi pentru  că antrenamentele se ţineau la sala de sport a Institutului de Arhitectură. Chiar lângă casa mea, o facultate populată de studenţi, aparent, boemi, o sală de sport modernă, unde mergeam să văd meciuri de baschet şi unde visam să fac şi eu ceva.

M-am înscris, am început antrenamentele la sală. Parcă de câteva ori pe săptămână. Făceam multă forţă. Ni s-a explicat că o regată durează câteva ore şi trebuie să ai rezistenţă să ţii echilibrul bărcii. Din acest motiv exerciţiile erau menite să întărească mai ales muşchii abdominali. Câteodată mergeam şi la sediul Clubului Nautic Universitar, undeva pe malul lacului Herăstrău, într-o clădire boierească.

Ar fi bine de precizat că, în anul 1970, când se întâmplau toate astea, România traversa o perioadă bună şi optimistă. Se construiau şi se inaugurau cartiere, poduri, clădiri importante. Multe dintre ”realizările  socialismului” atunci s-au făcut sau se făceau. Nicolae Ceauşescu tocmai luase atitudine împotriva invadării Cehoslovaciei, de către rusi(1968). Era iubit şi admirat de lumea occidentală şi noi tinerii eram mândri. De câțiva ani ieşiseră din puşcărie toţi deţinuţii politici. Nu se integrau ”în societate” şi ca să trăiască făceau, de exemplu, meditaţii cu elevii de liceu. O adevărată şansă pentru generaţia mea. Am profitat de ea ” doar” la franceză şi gramatică.

Am făcut aceste precizări pentru a încerca să sugerez o atmosferă bună în ţară. Nu erau persecuţii vizibile pentru un elev de liceu. Răul de nesuportat  urma să înceapă peste 15 ani.

La sediul CNU noi, începătorii, nu eram băgaţi de loc în seamă, sau eram trataţi în fugă. Aveam nişte şedinţe în care ni se spunea ce o să se întâmple şi, destul de rar, lustruiam bărcile cu glaspapir. Seniorii erau, însă, foarte interesanţi. Probabil acolo se adunase lume bună, cu probleme la dosar. Se adăposteau la CNU, activau într-un cadru organizat. Reuşeau să fie sportivi profesionişti, invitaţi la competiţii, având, mai ales, o libertate pe care sportul o oferea în timpurile acelea. Mai ales ca Yachtingul se poate practica la orice vârstă. Doar mai târziu am înţeles că acolo era cu totul altceva decât yachting. Exact ce, nu am să ştiu niciodată pentru că eram prea mic şi nu prea mai ţin legătura cu nimeni din perioada respectivă.

Lumea bună, de la sediul clubului se împuţinase, când am ajuns eu acolo. Se vorbea despre câteva personalităţi, membrii CNU, care aleseseră libertatea. Fugiseră în Turcia. Vara trecută, în timpul unei regate, din cadrul Campionatului naţional prinseseră vânt prielnic. Cei cu FD- urile, mai ales, care aveau spinekere, beneficiind de vântul din pupă, care te lasă şi să te odihneşti, s-au oprit tocmai la Istanbul.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.