Cum m-am apucat de yachting acum 41 de ani (IV)

de Horia Tabacu

 

De când am început să public aceste amintiri despre yachting către mine încep să se îndrepte câteva luminiţe de aducere aminte.  Mi-a scris un distins domn, ceva mai în vârstă decât mine, care, am văzut de pe internet, trăieşte departe de ţară şi iubeşte bărcile cu pânze. Mi-a mai scris pe facebook un fost coleg de club, cu care nu am mai vorbit de atunci şi cu care mă voi întâlni în curând. Poate cu ajutorul lor şi al altora amintirile despre yachtingul de pe vremurile acelea vor lua amploare. Cu cel care m-a încurajat să fac bărci cu pânze nu mă mai pot întâlni pentru că a plecat de multă vreme dintre noi. Dar îl pot evoca. Este o datorie şi o plăcere pentru mine. În acelaşi timp aş vrea să comunic faptul că generaţia mea chiar a prins asemenea oameni în viaţă. Bogătaşii dintre cele două războaie mondiale , care erau oameni instruiţi, rafinaţi.

Unul dintre ei a stat cu mine în bloc şi mi-a deschis gustul către yachting.  Mihai Popovici, un bătrân înalt, cu părul complet alb, care avea, în colţul gurii, un herpes neschimbat, de când îl ştiam. Fuma tot timpul, deşi medicii îi interziseseră şi bea teribil, fără ca cineva să-l fi văzut cu hainele şifonate şi părul aiurea, clătinându-se. În toate restaurantele de lux, ale Bucureştiului, chelnerii îl tratau cu o consideraţie deosebită, fostul croitor al Curţii regale, sau frizerul Socrate Popescu („premiat la Montevideo”) îl salutau cu un respect exagerat, ceva între admiraţie şi umilinţă. Baltazar Cristescu îşi luase doctoratul la Sorbona şi, în România, fusese numit inspector financiar în corpul special. În câţiva ani devenise unul dintre oamenii foarte bogaţi ai Bucureştiului.

Partidele de schi, de la Saint-Moritz, yachtingul în apele Mediteranei, întrecerile nebuneşti, în Rollsuri argintii, sosirile pline de speranţă de la Vincennes, încrâncenarea din faţa ruletei, intimităţile cu câţiva scriitori celebrii, articolele gras plătite în Universul, care-i lăudau dibăcia financiară…făcuseră din el una dintre personalităţile mondene ale Capitalei.

Mai târziu, după ce ani de zile, tăiase la stuf şi săpase pe la canal, căzuse tot în picioare pentru că avea un atelier cu produse cosmetice, chiar în inima oraşului. Pusese mâna pe nişte formule de preparare, a acestor produse, pe care le făcea mai ieftine şi mai bune decât statul. Profitând într-un fel de această slăbiciune a femeilor, Baltazar Cristescu avea bani mulţi, servitori şi aproape toate porţile deschise.

El m-a îndrumat către yachting, dar mi-a dat şi cărţi, ediţii rare, sau interzise, mi-a vorbit despre scriitorii interbelici, pe care-i cunoscuse în aşa fel că m-a făcut să-i citesc, m-a învățat cum  să mă port dacă voi ajunge vreodată în lumea bună…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.