Cerem acordarea „Meritului Sportiv” yachtmanului-erou Mircea Gressianu

Prof. Dan MIHĂESCU ■

Revista Magazin Nautic şi Clubul Nautic Român solicită Federaţiei Române de Yachting şi Ministerului Tineretului şi Sportului să propună Preşedintelui României pentru acordarea Ordinului Meritul Sportiv post-mortem, velistului Mircea Gressianu, cu ocazia comemorării a cincizeci de ani de la tragicul accident ce s-a soldat cu dispariţia pe mare a acestuia în cadrul unui regate oficiale, la Constanţa.

  • O ceremonie de comemorare sub simbolul unei înmormântări în mare

Memoria velistului român, Mircea Gressianu, dispărut în timpul unei regate oficiale de yachting pe Marea Neagră, în anul 1966, în condiţii meteorologice deosebit de severe, va fi onorată pe data de 27 mai 2016, în cadrul unei ceremonii nautice la care va participa fratele său, Emilian Gressianu şi nonagenarul viceamiral cu trei stele (ret) Petre Zamfir, la vremea respectivă membru în comitetul de organizare al regatei.

Mircea-Gressianu-Chenar

Clubul Nautic Român va organiza ceremonialul nautic pentru comemorare a 50 de ani de la dramatica dispariţie pe mare, pe fondul unei furtunii violente, a echipajului de velişti alcătuit din Mircea Gressianu şi Dan Ciocoiu, componenţi ai Lotului naţional al României la Clasa FD (Flying Dutchman), în timpul Regatei Cupa Mării Negre, competiţie coordonată de Comandamentul Marinei Militare, ce s-a desfăşurat travers de oraşul Constanţa, în largul Portului Tomis, la peste 6 mile maritime în larg.

Evenimentul, ce poartă totodată şi semnificaţia unei despărţiri simbolice de cel omagiat, după ce a fost declarat oficial decesul său, se va desfăşura conform tradiţiilor practicate de către corpurile marinarilor militari şi civili din flotele naţiunilor maritime nord-atlantice.  Ceremonia nautică se va încheia cu omagierea marinarului sportiv trecut în eternitate, acordarea salutului pe covertă, marcarea încheierii Ultimului Cart prin baterea clopotului de la bord şi lansarea la apă a ancorei de flori.

Evenimentul, coordonat de secretarul general al Clubului Nautic Român, contraamiral de flotilă (rez) dr. Ion Custură, se va desfăşura pe mare, la bordul pilotinei Egir şi al yachtului Corsarul, vineri 27 mai a. c. începând cu ora 14.00, în rada exterioară a Portului Tomis, în dreptul Monumentului Crucea Marinarinarului de pe faleza Cazinoului din Constanţa fiind organizat cu sprijinul Ligii Navale Române, Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) şi a Gărzii de Coastă.

***

Yachtmanul Mircea Gressianu a dispărut în largul Mării Negre, în zona costieră a Municipiului Constanţa, în după amiaza de 27 mai 1966, în prima zi de competiţie la Regata „Cupa Mării Negre“, eveniment patronat de Marina Militară. La finalul cursei, care a luat startul din zona Portului Tomis, a fost semnalată organizatorilor lipsa echipajului compus din Mircea Gressianu şi Dan Ciocoiu şi se presupune că barca lor a fost avariată şi s-a scufundat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile (furtună cu vânt puternic).

Component al lotului naţional al României la Clasa Flying Dutchman (FD) şi legitimat la secţia de yachting a Clubului Sportiv Progresul – Bucureşti, velistul Mircea Gressianu a fost timp de 49 de ani, subiectul neanchetat şi neelucidat al misterioasei dispariţii în timpul unei competiţii pe mare, în loc să fie exemplul jertfei de sine şi al devotamentului pentru sportul cu vele şi omagiat ca atare cu un titlu oficial, post-mortem, de Erou al Sportului. Şi asta pentru că la sfârşitul lunii mai, în 1966, un înalt exponent al puterii politice din România, pe numele său Emil Bodnăraş, a decis ca peste acest caz să se aştearnă tăcerea absolută. Nici măcar să fie anchetat cu discreţie, aşa cum se proceda când vreun român dispărea “la apelul de seară”, căci nu ar fi dat bine ca la o competiţie organizată de Marina Militară să fie înregistrate pierderi de vieţi omeneşti sau să se afle că tinerii sportivi au dispărut pe Marea Neagră cu yachtul – în neant.

Iată însă că pe 23 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de Emilian Gressianu, în calitate de frate şi unic urmaş, şi-l declară mort pe yachtmanul Mircea Gressianu în urma incidentului de navigaţie relatat a se fi întâmplat la data de 27 mai 1966, în largul Mării Negre, în zona costieră a Municipiului Constanţa, în cadrul unei manifestări sportive”. O importanţă decisivă în luarea acestei decizii de către instanţă, a avut-o şi mărturia depusă sub jurământ de nonagenarul contraamiral în retragere Petre Zamfir, la vremea respectivă preşedintele Comitetului de cursă al regatei, dar mai ales un document ultrasecret, eliberat la cererea Tribunalului de către Centrul de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice, de la Piteşti, extras din fodurile de arhivă ale Comandamentului Marinei Militare şi Brigăzii 4 Grăniceri, din anul 1966 (Dosar 2736/1966), care inserează informaţii despre dispariţia a doi concurenţi din Bucureşti participanţi la o regată pe mare, fără a li se specifica numele.

În cursul audierilor în faţa instanţei de judecată, Emilian Gressianu a amintit că fatidicul eveniment a debutat în după amiaza de vineri 27 mai, după ora 16.00, când s-a dat startul tradiţionalei regate de veliere “Cupa Marii Negre”, organizată anual de Marina Militară. “Competiţia a început târziu pentru că organizatorii, cadrele din Marina Militară, puteau să participe la evenimentele sportive numai după terminarea programului de lucru. Poligonul competiţiei, cu un perimetru de vreo şapte kilometri, era amplasat în rada exterioară a Portului Tomis. De la nava de start până la prima baliză era o distanţă de 1,5 kilometri. Vântul sufla puternic, cu forţa şase, dacă-mi aduc bine aminte, de la sud cu variaţii de sud-est … valuri înalte. Eu aveam 20 de ani şi concuram la Clasa Finn unde luaseră startul 28 de bărci. Condiţiile au fost atât de grele încât cursa, din prima zi s-a încheiat după o oră şi ceva, din cauza furtunii care a dus la multe abandonuri. Eu am terminat pe locul trei şi după mine nu a mai fost nimeni. Mircea, cu trei ani mai mare, a concurat la Clasa FD, ca mus,  unde au fost şase bărci la start. El făcea echipaj cu Dan Ciocoiu – skipper” – a declarat Emilian Gressianu.

“După ce am ajuns în Portul Tomis, undeva pe la ora 18.00, un coleg finnist, Petre Purcea, mi-a spus că barca fretelui meu, Mircea, nu era scoasă pe mal. Am alergat până în capătul digului, la pichetul grăniceresc, să cer realaţii. Santinela nu ştia nimic. Chiar atunci nava de arbitraj a intrat în port. La bord se afla Mircea Dimitriu, un arbitru însărcinat de federaţie să conducă cursa din ziua aceea, căruia i-am semnalat lipsa bărcii de competiţie şi a echipajului Gressianu-Ciocoiu şi i-am solicitat să verifice situaţia în larg. A refuzat, deşi nu ar fi trebuit să revină în port până nu ar fi verificat dacă s-au întors la mal toate bărcile. Este adevărat că nu am văzut să fi fost asigurat perimetrul de competiţie cu şalupe de intervenţie sau cu arbitrii de balize, dar chiar şi aşa nu am înţeles atitudinea arbitrului şi implicit a Comitetului de cursă, însărcinat de Marina Militară (Comitetul de Cursă era condus de căpitanul de rangul 1 Ilie Ștefan, Comandantul Școlii Superioare de Ofițeri de Marină, din Constanța împreună cu căpitanul de rangul 1 Zamfir Petre, comandantul Navei Şcoală „Mircea” n. a).  Doi colegi, yachtmani cu experienţă, au iniţiat o misiune de cercetare proprie şi au ieşit în plină furtună cu barca lor, un Star, să-i caute. S-a lăsat însă întunericul şi s-au întors în port fără niciun rezultat. Luna era în primul pătrar şi cerul era luminat precar, doar pe jumatate, de astrul nopţii. Am pornit pe plajă, spre Mamaia, să-i căutăm pe ţărm, având în vedere că vântul sufla în continuare din sud, sud-est.  La pescăria de la Mamaia am întălnit o patrulă de grăniceri şi le-am relatat ce căutăm. Ne-au răspuns că este cunoscut cazul. Apoi brusc, la ora 21.20 s-a rotit vântul şi a început să sufle de la vest. În aceste condiţii am înţeles că nu mai era nicio şansă să iasă pe uscat.

Peste noapte am văzut şalupe cu proiectoare puternice scotocind pe mare, de la Constanţa până la Mamaia, şi lansând rachte luminoase pe cer. Cred că-i căutau pe ei. În Constanţa, la Hotelul Marea Neagră, situat la intersecţia străzii Traian cu din Piaţa Ovidiu, unde erau cazaţi sportivii participanţi la regată, a fost agitaţie toată noaptea. Nimeni n-a dormit. Apoi, ca prin minune, în zori, a apărut o dubă care adusese carne pentru restaurant. Şoferul, amabil, ne întreabă de ce suntem neliniştiţi. Îi explic tragedia ce se petrecuse şi omul cumsecade îmi propune să facem un survol cu avionul deasupra mării ca să căutăm barca dispărută. Invitaţia venită din partea unui şofer de măcelărie părea o replică scrisă de Kafka. Totul era atât de absurd şi contrasta cu lipsa de interes iniţială arătată de organizatorul competiţiei încât am acceptat propunerea. La răsăritul soarelui, la Capul Midia, pe cer, la joasă altitudine a apărut un avion-ambulanţă, AVIASAN, avându-l în carlingă pe amabilul şofer-pilot, însoţit de Nae Iliescu, un alergător de la Clasa Star. I-am văzut cu ochii mei şi tot nu-mi venea să cred situaţia – raportându-ne la restricţiile şi privaţiunile anului 1966. Au măturat marea de câteva ori de la joasă altitudine, ieşind până la 35 de kilometri în larg. Niciun rezultat. Din Portul Constanţa au plecat două vedete militare spre Istanbul, semn că exista suspiciunea unei tentative de evadare din lagărul socialist, din partea echipajului de FD dispărut, Gressianu-Ciocoiu. Era absurd sâ-i bănuieşti de aşa ceva, cu vântul de sud. În fine, unii ziceau că dacă ar fi avut vânt favorabil, cu barca lor, în cinci ore erau la Bosfor… Apoi am aflat că a primit permisiunea să-i caute şi antrenorul de yachting Nicolae Calcan, maistru militar la Marină. El a preluat timona unui remorcher şi s-a îndreptat spre nord. La ora 12. 00, o veste venită prin radio-staţie de la Calcan, ne-a înmărmurit. Prova remorcherului, la acărui timona se afla, a dat peste FD-ul fratelui meu, în larg, la travers de Capul Midia. Nici vorbă de Mircea Gressianu sau Dan Ciocoiu. Nimic, niciun semn, nicio urmă. Nici veste de salvare sau alt indiciu, ceva ce ar fi putut pluti. Au ridicat barca la bord şi au adus-o în port iar de aici au depozitat-o la Baza Nautică Dinamo, de pe malul Lacului Siutghiol. Aici am văzut-o şi eu şi am constat că piesa de îmbinare care fixa sartul de bordul tribord era smulsă. În condiţiile de vânt foarte puternic din timpul cursei, toate echipajele au încercat să-şi minimizeze manevrele. Astfel plecam pe tribord şi ieşeam mult în larg până când eram siguri că dintr-o singură voltă ajungeam la baliză. În această conjunctură,  am opinat eu, s-ar fi întâmplat nenorocirea, pentru că toţi s-au dus mult în larg şi este posibil ca barca lui Mircea să fi rămas izolată, fără coechipieri în preajmă atunci când s-a rupt sartul şi a căzut catargul. Ei purtau veste de salvare dar faptul că nu au fost găsiţi lângă barcă, de fapt nu au mai fost găsiţi niciodată, nici ei nici vestele, poate fi justificat în mii de feluri. Opinia generală, la vremea respectivă, a fost că ar fi fugit din ţară cu o navă străină care trecea prin zonă şi i-ar fi recuperat din mare. Aceasta era însă o presupunere optimistă pe care chiar mama mea a verificat-o. În decursul a doi ani a reuşit să ajungă în Grecia, la Salonic, unde şi-a făcut propria anchetă pe la autorităţi şi pe la armatori. Apoi, tot după zvonuri, a mers în Italia şi a cerut până şi audienţă papală, la Vatican. Totul fără rost. Pe la Constanţa, prin port şi prin lumea yachtingului, se răspândi-se o legendă precum că un comandant de navă ar fi relatat că a văzut plutind pe apa mării o vestă de salvare roşie cu cârlig, asemenea celor cu care erau dotate bărcile din Clasa FD, la câteva zile după dezastru. Cert este că nimeni nu a predat căpităniilor de la Marea Neagră vreun corp suspect recuperat de pe apă, vestă de salvare sau altceva. Eu am mers la clarvăzători prin SUA şi peste mulţi ani, însoţit de fostul nostru antrenor federal, prieten şi preşedinte al Federaţiei Române de Yachting, Gheorghe Constantin (Ică) şi bunul amic Ion Dăminoiu am ajuns într-un târziu în Elveţia, unde aflasem că ar exista un cămin pentru persoane amnezice. Speram să fi fost o şansă să-l găsesc acolo. În zadar.

Acum, după atâţia ani, dacă ar fi fost în viaţă era firesc să revină acasă sau să ne dea un semn, cel puţin după 1990. Tot Ică Constantin, mi-a relatat după 1990, când m-am întors în România, că la câteva zile după ce s-a petrecut catastrofa de la Constanţa, ar fi primit un telefon de la şeful de cabinet al lui Emil Bodnăraş, la vremea aceea prim-vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (perceput ca patron onorific al sportului cu vele, în România). Acesta i-ar fi comunicat decizia politică de a nu se face public incidentul dispariţiei celor doi velişti în regata de la Constanţa şi de a nu se derula nicio anchetă. Orice menţiune oficială legată de ediţia 1966 a regatei de yachting Cupa Mării Negre urma să dispară, cursa fiind anulată de facto după dispariţia pe mare a echipajului Gressianu-Ciocoiu, deci neomologată oficial de federaţia sportivă de specialitate. Motivul, după cum mi-a relatat Ică Constantin de la cabinetul lui Bodnăraş i s-a spus că opinia generală este că cei doi ar fi dezerat din lagărul socialist fugind pe mare, în timpul competiţiei, fapt ce ar fi dezonorat statutul yachtingului în România. În anii următori competiţiile de yachting au fost mutate pe Siutghiol şi nimeni nu l-a mai pomenit nimic despre dramaticul eveniment sau despre cei doi sportivi dispăruţi până în anul 2015 când, la sugestia lui Emilian Gressianu, Clubul Nautic Român a decis instituirea Regatei Memorialul Mircea Gressianu, organizată pe Lacul Techirghiol, în ultima sîptămână a lunii august, concurs dedicat cu predilecţie veliştilor amatori şi debutanţi” – a declarat Emilian Gressianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.