Cercetări arheologice subacvatice la Callatis

dr. Mihai IONESCU

dr. Sorin Marcel COLESNIUC

dr. Ion Pâslaru


Dintre teoriile cu privire la întemeierea cetăţii Callatis reţinem cel puţin două.

Prima, sprijinită parţial de un izvor  istoric scris, conform căreia Cetatea Callatis a fost întemeiată, la sfârşitul secolului al VI-lea î.Hr. de coloniştii dorieni veniţi din Heracleea Pontică, la rândul ei colonie a Megarei,  la porunca unui oracol, pe locul unei aşezări getice numită Acervetis sau Cerbatis. Izvoarele arheologice plasează însă întemeierea cetăţii la începutul  secolul al IV-lea î.Hr., întrucât cele mai vechi materiale arheologice, descoperite până în prezent, sunt datate în această perioadă. Prin urmare, înclinam să asociem numele de Amyntas,  rege al Macedoniei, prezent în izvorul antic, Pseudo Skymnos,  în timpul căruia s-ar fi întemeiat cetatea , cu Amyntas al III lea ce a domnit la începutul sec. IV a. Chr.

La mijlocul sec. al IV-lea î.Hr. s-a construit, din blocuri mari de piatră, zidul de incintă al cetăţii, cetate  care se pare că avea, la vremea aceea,  o suprafaţă de 80 de hectare. Tot atunci se construieşte şi portul cetăţii Callatis. Referitor la portul antic, legenda spune că fusese construit de o regină a amazoanelor în timpul vieţii lui Heracles.

Cert este că în Antichitate, în portul Callatis se desfăşura un intens trafic comercial. Pe baza ştampilelor de pe mânerele amforelor descoperite atât  în zona cetăţii şi a portului antic, cât şi în întreg teritoriul rural callatian-chora- s-au stabilit cetăţile-porturi de unde erau aduse produse precum: uleiuri, vinuri, arme, ceramică de lux, obiecte de podoabă şi altele. Acestea sunt: Thasos, Rhodos, Cos, Chios, Cnidos, Chersonesos, Sinope şi Heracleea Pontică.

De-a lungul timpului, o parte a cetăţii Callatis şi portul antic au fost acoperite de apele Mării Negre. Sunt mai multe ipoteze care încearcă să explice aceste cauze, printre acestea fiind: procesul de eroziune la care este supus tărmul mării, ca urmare a furtunilor şi a valurilor puternice; un cutremur care a avut loc după distrugerea cetăţii; creşterea nivelului mării în ultimile două milenii cu aproximativ doi metri.

Sub apa mării, în zona cetăţii şi a portului Callatis, se găsesc: atât  fragmente ceramice (mai numeroase fiind cele de amfore şi tegulae, fragmente arhitectonice (coloane, arhitrave, cornişe, capiteluri şi altele), cât  şi epavele unor corăbii antice. De asemenea, se păstrează construcţii terestre, pavaje, resturile unor ziduri din cărămidă antică, dale din piatră prelucrate toate fiind de pus în legătură cu digurile şi instalaţiile portuare antice.

Portul Callatis impresionează atât  prin suprafaţa întinsă, cât  şi prin numeroasele bazine şi orientarea digurilor. Căpitanul-comandor Constantin Scarlat, cel care pune bazele primei unităţi de scafandri din Marina Militară, precizează că atât lungimea, cât şi lăţimea, măsoară două mile marine. La baza digurilor din larg, la adâncimea de 10-12 m, se observă ruinele unor amenajări portuare. Cercetările au demonstrat că digurile sunt orientate pe direcţia curentului de adâncime, scopul fiind acela de a se realiza un dragaj natural.

Prin urmare, se constată că,  deşi digurile sunt deteriorate de valuri, nu sunt depuneri în cele peste două mii de ani care au trecut de la construirea lor. Aşadar, vechii constructori ai portului Callatis cunoşteau foarte bine configuraţia ţărmului callatian şi, în special, curentul de adâncime principal. Din aceste motive, o parte a  materialelor arheologice şi a epavelor  descoperite nu sunt acoperite de nisip, ci doar puţin afundate.

 

ZIDURILE DISPĂRUTE SUB APĂ APAR ÎN IZVOARELE ISTORICE

 

Zidurile cetăţii Callatis şi amenajările portuare antice nu au fost descoperite recent, ci apar, de-a lungul timpului, în izvoarele istorice. Conform acestora, în secolele XII – XIV activitatea portuară este în plină desfăşurare, aici acostând nave  bizantine,  genoveze, veneţiene, spaniole ş.a..

În anul 1445, călătorul burgund Walerand de Wawrin ajunge la Panguala şi constată că portul este apărat de un dig de mari dimensiuni, care înaintează în mare. Despre acest dig spune că este în mare parte distrus şi că numeroase vase s-au zdrobit de el, împinse de furtuni.

În anul 1652, călătorul turc Evlia Celebi vizitează Mankalia şi în scrierile sale aminteşte că oraşul este foarte vechi şi că este mai bine dezvoltat „spre nord, la intrarea în port, unde se văd temeliile cetăţii”. Autorul mai precizează că activitatea portuară era prosperă  în acea vreme, dar că în deceniile care urmează îşi reduce importanţa datorită insecurităţii portuare. Tot Evlia Celebi spune că „portul fiind deschis către miazăzi şi răsărit, se ivesc pe maluri valuri cât munţii care nu îngăduie şederea corăbiilor. Din această pricină, ele fug îndată ce-şi descarcă marfa, deoarece în fiecare an se scufundă şi pier aici mai multe corăbii”.

Francezul Hector de Bearn precizează, în lucrările sale, că în anul 1828 Mangalia este „un orăşel fără port”. Un alt francez, Xavier Hommaire de Hell, face referiri la cetatea şi portul callatian notând că se observă „ziduri vechi ieşind afară din râpa argiloasă unde e aşezat oraşul, ceea ce arată că marea a invadat toată această parte a litoralului”.

În anul 1850, agronomul român Ion Ionescu de la Brad ajunge la Mangalia, unde remarcă numeroasele vestigii antice şi află informaţii despre vechimea portului, ale cărui ruine se observă atunci când marea este liniştită.

Pe o hartă a Mangaliei din anul 1924 este marcat şi zidul de nord al cetăţii, care continua către largul Mării Negre cu digul de nord al portului.

 

CERCETĂRILE ARHEOLOGICE SUBACVATICE

 

În perioada 1962 – 1972 (dar în special între anii 1963 – 1967), scafandrii militari Constantin Scarlat şi Vasile Cosma cercetează portul cetăţii Callatis. Deşi scopul iniţial era cercetarea topografică şi geografică a reliefului submarin, ulterior, materialele arheologice descoperite au trezit interesul scafandrilor  şi cercetările s-au realizat cu precădere în bazinul portuar. Lui Constantin Scarlat  i se datorează şi harta care încearcă reconstituirea portului antic. Acesta  susţine într-un articol (publicat în anul 1973) că doar 15-20 % din totalul vestigiilor arheologice existente sub apa mării au fost scoase la suprafaţă.

În anii 1994 – 1998, Muzeul de arheologie „Callatis” Mangalia, în colaborare cu Cooperativa „Metamauco” din Padova, a efectuat cercetări arheologice subacvatice în zona cetăţii şi a portului Callatis. Cu acest prilej au fost descoperite numeroase fragmente ceramice şi fragmente arhitectonice, rezultatele fiind publicate în reviste ştiinţifice din Italia.

În primăvara anului 2007, Muzeul de Arheologie “Callatis” Mangalia a încheiat un Contract de colaborare cu “Octopus” Maritime Archeological Research Association şi Centrul de Scafandri “Carpatica” din Bucureşti, având ca obiect: “Examinarea instrumentală a ruinelor cetăţii “Callatis”, stabiliment greco-roman scufundat în Marea Neagră, determinarea exactă şi localizarea acestor ruine, determinarea întinderii ruinelor şi examinarea condiţiei în care se află.”

Ca urmare, în perioada 9-15 aprilie 2007 s-au derulat cercetări arheologice subacvatice în zona zidurilor cetăţii Callatis şi în zona portului antic al cetăţii. Pentru cercetări s-au folosit instrumente performante de ultimă generaţie. În zona ţărmului au fost înregistrate ziduri, pavaje şi amenajări portuare antice, iar în largul mării, la câteva sute de metri de ţărm, la o adâncime de zece metri, a fost descoperită o epavă antică ce transporta blocuri de calcar. Lemnul a putrezit, dar încărcătură păstrază încă forma navei. În imediata apropiere a epavei au fost găsite fragmente ceramice.

 

În ultimele decenii s-a încercat demararea unor cercetări arheologice subacvatice, care să pună în valoare monumentele arheologice dispărute, de multă vreme, sub apele Mării Negre, dar nu s-au găsit fonduri financiare. Potenţialul turistic al acestui sit arheologic scufundat este inestimabil. O cercetare arheologică sistematică ar scoate de sub apă valori culturale de o valoare deosebită  ce pot contribui în mare măsură la dezvoltatrea turismului în zona Mangaliei. Potenţialul turistic poate fi dezvoltat prin cercetarea şi valorificarea ulterioară a sitului, prin organizarea de scufundări pentru turiştii interesaţi, aşa cum se întâmplă în ţări precum Grecia, Turcia  sau Statele Unite ale Americii. Vizitarea unui oraş scufundat, şi cu atât mai mult a înfloritoarei cetăţi  Callatis,  poate deveni un punct de atracţie pentru mulţi turişti. Rămâne să găsim finanţarea necesară  pentru a pune în valoare aceste monumente arheologice ale Antichităţii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.