Cea mai lungă cursă trans-oceanică, VELUX 5 OCEANS, şi-a desemnat cȃştigătorii

de Madalina Harbuz

 

După aproape opt luni de navigat şi 30.000 de mile marine străbătute singuri la bord, skipperii înscrişi în cursa VELUX 5 OCEANS 2010-2011 au ajuns la finish. Marele campion al competiţiei este americanul Brad Van Liew, cȃştigător pentru a doua oara a prestigioasei întreceri.
Pe 17 octombrie 2010, VELUX 5 OCEANS, ediţia 2010-2011, şi-a aliniat concurenţii la linia de start, în portul La Rochelle, Franţa. Dintre ei, patru au ajuns în cursa finală, urcȃnd pe podium după ce au traversat oceanele vreme de aproape opt luni în ambarcaţiuni cu vele, în cea mai lungă cursă trans-oceanică. Concursul a cuprins 5 sprinturi oceanice: La Rochelle (Franţa) – Cape Town (Africa de Sud) – Wellington (Noua Zeelandă) – Salvador (Brazilia) – Charleston (SUA) – La Rochelle (Franţa).

Vineri, concurenţii au ajuns în portul La Rochelle, punctul de finish al competiţiei. Primul loc pe podium a fost ocupat de către americanul Brad Van Liew, care a obţinut un record extraordinar, cȃştigȃnd pentru a doua oară VELUX 5 OCEANS, cea dintȃi performanţă a sa fiind înregistrată la ediţia din 2003-2004. Locul doi a fost ocupat de către polonezul Zbigniew ‘Gutek’ Gutkowski, locul al treilea de către canadianul Derek Hatfield, pe locul al patrulea calificȃndu-se britanicul Chris Stanmore-Major.

 

“A fost o competiţie uimitoare. Din octombrie, toti pasionaţii de yachting din întreaga lume au stat cu ochii pe aceşti skipperi curajoşi care au pornit să cucerească oceanele. Nu a fost uşor deloc, aşa cum nu e niciodată. Dar, dincolo de locurile ocupate pe podium, important este că toţi cei care au ajuns la linia de  finish sunt adevăraţi învingători.”, a declarat Sir Robin Knox Johnston, preşedintele cursei VELUX 5 OCEANS.

Cȃştigătorii VELUX 5 OCEANS 2010-2011

Brad Van Liew – 43 de ani, Statele Unite ale Americii, numele bărcii: Pro Form, clasa ECO 60. Un pasionat de adrenalină şi sporturi extreme, Brad Van Liew participă la competiţii pe mare de la vȃrsta de 13 ani.

 

Zbigniew Gutkowski – 36 de ani, Polonia, numele bărcii: Globe, clasa ECO 60. Este unul din cei mai cunoscuţi şi experimentaţi navigatori din Polonia şi primul din ţara sa care reuşeşte să ducă la bun sfârşit o cursă solo în jurul lumii.

Derek Hatfield – 57 de ani, Canada, numele bărcii: Spirit of Canada, clasa ECO 60. Derek are la activ aproximativ 90,000 de mile pe mare parcurse în cele mai renumite curse şi este cel mai de succes navigator solo din Canada. Ediţia de anul acesta a VELUX 5 OCEANS este cea de-a doua la care participă.

 

Chris Stanmore-Major – 32 de ani, Marea Britanie, numele bărcii: Spartan, clasa ECO 60. Chris Stanmore Major este cel mai tânăr concurent al ediţiei 2010 VELUX 5 OCEANS. Acesta şi-a petrecut ultimii 10 ani lucrând ca marinar profesionist, concurând în toate regatele importante din Hong Kong. În ediţia de anul acesta a cursei VELUX 5 OCEANS, Chris a manevrat una dintre cele mai cunoscute bărci din clasa ECO 60, aceasta aparţinȃnd în ediţia precedentă lui Sir Robin Knox.

Despre VELUX 5 OCEANS

VELUX 5 OCEANS este cea mai renumită competiţie individuală de yachting din lume. Având loc o dată la patru ani încă din 1982, este cea mai lungă şi solicitantă cursă pentru orice sportiv şi este compusă din 5 sprinturi oceanice într-un maraton de navigaţie în jurul lumii. Pe parcursul cursei VELUX 5 OCEANS, concurentul parcurge un traseu total de 30,000 de mile marine de unul singur. Ediţia 2010-2011 VELUX 5 OCEANS  fost cea de-a opta din istoria competiţiei,  aducȃnd la linia de start opt concurenţi de pe trei continente. Ȋntreaga desfăşurare a cursei precum şi povestile concurenţilor au atras atenţia pasionaţilor de navigaţie din toată lumea, care au putut urmări live întrecerea pe TV, internet sau pe telefonul mobil.

“ VELUX 5 OCEANS este despre întrecerile pe apă şi despre puterea de a struni vȃntul. Ȋn aceeaşi măsură însă este şi despre lumina naturală. Pentru skipperii participanţi, lumina a fost un factor esenţial în obţinerea acestor performanţe şi un partener de cursă lungă. Ne bucurăm pentru reuşita celor înscrişi şi încurajăm în continuare performanţa, aşa cum o face întregul grup VELUX”, adaugă Alexandra Maier, architect VELUX Romȃnia.

Festivitatea de premiere a cȃştigătorilor este programată pentru zilele de 3 şi 4 iunie 2011. Ceremoniile vor avea loc la La Rochelle, în cadrul unei sărbători organizate în port, la care sunt aşteptaţi peste 5000 de oameni.

 

 

Grupul VELUX deţine fabrici în 11 tări şi companii de vȃnzări în 40 de ţări. In lume, VELUX este unul dintre cele mai puternice nume din sectorul materialelor de construcţii. Grupul VELUX are aproximativ 10.000 de angajaţi şi este proprietatea VKR Holding A/S, companie cu răspundere limitată, deţinută de către familia fondatoare şi fundaţii. Grupul VELUX este prezent în Romȃnia din 1997, prin intermediul companiei proprii, VELUX Romȃnia S.R.L.

Mai multe informaţii despre VELUX 5 Oceans se pot găsi pe site-ul www.velux5oceans.com

video platform video management video solutions video player

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.