Camarazii din adâncuri vă salută!
de Andreea Mihăescu
Curaj, încredere, spirit de camaraderie, misiuni pline de adrenalină și emoții, capacitatea de păstrare a calmului în situații limită… cam așa arată profilul celor care profesează scafanderia.
Prin prisma meseriei mele, am avut oportunitatea de a ieși pe mare, la bordul singurei Nave a Scafandrilor de mare adâncime din România, Grigore Antipa, ce-l are drept comandant pe cpt. comandor Cristian Gheorghiu, și de a asista la antrenamentele celor mai buni scafandri din România. Invitația, căreia i-am răspuns afirmativ, era adresată presei, pentru promovarea și mediatizarea competiției Romanian Diving Award, derulată pe perioada a 3 luni, 1 iunie – 1 septembrie.
Aventura a început la jumătatea lunii florar, mai exact pe 14, în portul militar din Constanța. La ora 9 începe îmbarcarea, la bord fiind primiți cu căldură de lt. Diana Cucoșel, ofițer de relații publice al Forțelor Navale Române și cpt. comandor Adrian Siea, coordonatorul proiectului Romanian Diving Award, care ne-au prezentat pe scurt scopul acestei competiții, condițiile de participare și în ce constă misiunea scafandrilor aflați la bord.
“Începând din acest moment, timp de trei zile, se va desfășura poate cea mai importantă etapă a organizării acestui concurs, inițiat de Centrul de Scafandri ai Forțelor Navale. Colectivul de scafandri de la bord va amplasa o parte din lesturile ce trebuie recuperate de participanți. Principalul scop al acestei competiții este promovarea profesiei de scafandru, atragerea unui număr cât mai mare de tineri către această profesie, încurajarea practicării sufundărilor recreative, dar reprezintă totodată o oportunitatea de afirmare a valorii concurenților, în rândul comunității scafandrilor din România. Concursul se adresează atât scafandrilor cât și companiilor.”, ne-a dezvălui Adrian Siea
Motoarele au pornit. Din babord și tribord, eram pilotaţi de două bombarduri, pentru a efectua manevra de plecare de la cheu fără a întâmpina neplăceri. După cinci minute am început să simțim briza, curentul, era un sentiment plăcut având în vedere că în port era o căldură istovitoare. Și-am mers așa, cu o viteză ce nu depășea 10 mile/h, până am ajuns la adâncimea de 15 m, locul în care trebuia plantat primul lest.
Atunci am observat contrastul…Ziariști și scafandri… Ambele tabere se aflau în “misiune”, două meserii diferite, însă cu punți comune. Două meserii ce necesită o atenție sporită, spirit de observaţie, concentrare, stăpânire de sine, rezistenţă maximă la efort, atenţie distributivă, o tenacitate aparte, ambele bazate pe reguli stricte de viaţă. În timp ce ziariștii și fotoreporterii se agitau în căutarea unui loc cât mai bun de observare la bordul navei, creând o atmosferă tensionată, scafandrii, atât cei care se pregăteau să intre în apă pentru atingere obiectivului cât și cei care îi asistau și îi ajutau să se echipeze, emanau un calm poate chiar exagerat, erau zâmbitori și destinși, atât de naturali, nefiind perturbaţi nici de camerele și blițurile care îi invadau.
Această imagine m-a făcut curioasă. Îmi doream să aflu cât mai multe despre meseria lor, despre ce riscuri și satisfacții implică, despre intensitatea antrenamentelor și sentimentul unei misiuni duse la bun sfârșit, despre impedimentele și evenimentele neprevăzute care pot apărea sub apă. Am avut opțiunea de a mai rămâne o zi la bord și fără să stau pe gânduri am spus DA!
După lansarea primelor două lesturi, au sosit Fulgerele, bărci semirigide de viteză, pentru a transporta jurnaliștii la mal. Alături de personalul de la bord și membrii echipajului , am mai rămas 4 reprezentanți mass-media: eu și trei foto-reporteri. Daniel Stoenciu de la Agerpres, Ionuț Ioniță de la Infostar, cei doi fiind totodată și colaboratorii revistei Magazin-Nautic și un coleg de la Jurnalul Național.
Lansarea celui de-al treilea și ultimului obiectiv programat în ziua respectivă, a reprezentat momentul unei imortalizări corecte atât în fotografiile colegilor mei cât și în mințile noastre. După ieșirea echipajului din apă, strângerea echipamentului și bifarea misiunii, am fost invitați la masă. Am avut astfel onoarea de a lua cina alături de cei mai buni scafandri ai României, moment în care au început să se lege prietenii, să curgă întrebări și răspunsuri complexe, dezvăluiri incredibile iar în mințile noastre să se contureze o idee, o imagine despre ceea ce înseamnă scafandreria.
Primul lucrupe care l-am perceput, fără prea mari bătăi de cap a fost ca aceasta este o meserie pe care nu o poți face decât din plăcere, care implică riscuri destul de mari, ce nu merită asumate dacă la bază nu stă pasiunea și emoția trăirii fiecărei scufundări. Antrenamentele, ca și misiunile în care sunt implicați, solicită mult efort fizic și psihic, program căruia nu mulți îi fac față. “ De cursuri se apucă mulți, însă, puțini sunt cei care reușesc să le termine. Iar din cei care le termină, şi mai puțini sunt cei care profesează. Programul este unul complex și dur, în cazul în care nu ești obișnuit cu respectarea unui orar exact. Este un program de armată. O dorință de-a mea este să formez o fată pentru această meserie, o fată pe care sa o pot da drept exemplu celorlați membrii ai echipajului, care, cu siguranță se vor ambitiona la gândul că o reprezentantă a sexului frumos este mai ambițioasă decât ei. Încă o caut, au fost câteva tentative, dar nu au rezistat programului și presiunii. ”, ne-a dezvăluit cpt. comandor Adrian Onțică, Comandantul Grupului de Scafandri de Luptă EOD.
Poveștile au continuat până în jurul orei 23:00, când Laurențiu Cocea, comandantul Secției de Intervenție cu Scafandri de mare adâncime, a dat stingerea, evidențiând faptul că urmează o zi cu misiuni complexe, respectiv scufundarea și amplasarea lesturilor cu plăcuțe, inascripţionate cu coordoantele geografice la adâncimi de 50 și 85m. Somnul a venit instant, după o zi plină, fiind ajutată și de ruliul ușor al navei. La ora 5:30 eram în picioare pentru a surprinde pentru prima oară răsăritul din larg.
La ora 8, pe punea din prova, echipajul se pregătea pentru ridicarea Geacului si Marelui Pavoaz. Cu pielea ca de găină, în încercarea de a tine camera cât mai fixă, am observat…Băieții relaxați și destinși din seara anterioară, se găseau acum drepți, cu o emoție ce li se citea atât în ochi cât și în palmele ușor umezite de transpirație. Pentru ei se intona Imnul și se arbora la catarg simbolul național.
După alte ore, de navigat, lansarea cu brio a obiectivului la 50 de m, a sosit în sfârșit cel mai așteptat moment. Scufundarea la mare adâncimea. Acțiunea urma să se desfăşoare la 85m sub apă, coborârea realizându-se cu ajutorul unei platforme. Toata lumea era perfect mobilizată, fiecare membru știa bine ce are de făcut. Teama și incertitudinea nu existau, în ciuda condițiilor meteorologice vitrege și a vizibilitatăți slabe, iar asta, datorită faptului că erau o echipă, o echipă bine sudată, cu membrii care trecuseă împreună prin situații neprevăzute, situații limită în care au fost nevoiți să își păstreze calmul și să aibă încredere în cunoștințele proprii și sprijinul echipei. Asta m-a făcut să înțeleg ce înseamnă spiritual camaraderesc. Cei ce urmau să intre în apă, odată echipați, își puneau viața în mâinilile colegilor care le mobilizau întreaga acțiune din fața unui ecran pe care era transmisă scufundarea. Comunicarea exista în permanent. “ Cel mai important factor al unei scufundări îl reprezintă siguranța. Dacă apar probleme, indiferent de natura și gradul acestora, misiunea este abandonată. Nu putem punem viața nimănui în pericol.”, a subliniat cpt. comandor Laurențiu Cocea.
Începusem să înțeleg pe ce se bazează această meserie. Aptitudinea de concentrare și încrederea în camarazi se clădește și sudează în timp, la unii mai repede, la unii mai încet, însă curajul trebuie să existe.
Astfel, am trait o experiență unică, am învățat ce înseamnă o echipă și am cunoscut oameni curajoși. “Să fii scafandru nu este tocmai ușor, însă satisfacția pe care o simți la sfârșitul unei misiuni reușite, emoția trăită cu fiecarei scufundare și dorința de a-ți depăși limitele cunoscute, compensează orice antrenament în plus și ceas deșteptător care sună când nici măcar soarele nu a făcut ochi.”, a încheiat cpt. Munteanu Cristian, unul din cei patru care au executat scufundarea cu amestec HeliOx la 85m adâncime.
Foto: Daniel Stoenciu
