C.E. recunoaște contribuția CERONAV la elaborarea standardelor de pregătire pe ape interioare

de Andreea Mihăescu

DSCF3396[1]Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, în calitate de coordonator al proiectului cu finanţare europeană HINT – Harmonized Inland Navigation Transport through education and information technology, a contribuit activ la consultarea publică lansată de Comisia Europeană privind recunoaşterea şi modernizarea calificărilor profesionale în navigaţia pe ape interioare. Scopul iniţiativei fiind acela de a elimina barierele dintre statele membre UE pentru exercitarea profesiilor în domeniul navigaţiei pe ape interioare.

 

Directorul general al CERONAV, Ovidiu Cupșa, a prezentat faptul că „partenerii implicaţi în derularea proiectului HINT au tradus chestionarul elaborat de Comisia Europeană în limbile naţionale şi au contactat parţile interesate aducându-le la cunoştinţă iniţiativa Comisiei, insistând ca aceştia să-şi exprime opiniile şi poziţia vizavi de acest subiect de importanţă majoră în contextul actual în care se doreşte trecerea la un mod de transport mai eficient, mai ecologic şi mai puţin costisitor cum este transportul pe ape interioare”.

Rezultatele preliminare furnizate de Comisia Europeană arată că CERONAV, prin proiectul HINT, a contribuit substanţial la succesul iniţiativei, 43 de răspunsuri din cele 94 fiind primite din partea respondenţilor din ţările participante la proiect: România – 15, Austria – 6, Slovacia – 9, Croaţia – 6, Ucraina -1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.