Bucuria de a privi și cunoaște păsările
de Eugen Petrescu
La început, destui dintre cei ce ulterior au devenit buni observatori şi cunoscători ai păsărilor manifestau reţinere şi-şi exprimau chiar îndoiala că vreodată vor fi capabili să se descurce în atât de diversa lume a înaripatelor, motivând fiecă nu aveau nici un fel de cunoştinţe în domeniu, fie că sunt prea multe specii, ba alţii chiar susţinând că în împrejurimile oraşului lor nu vor avea ce observa. Realitatea a dovedit însă că toate aceste temeri erau nejustificate şi de aceea dorim să-i încurajăm pe toţi iubitorii de natură să încerce bucuria de a cunoaşte şi de a observa păsările în mediul lor natural.
De ce avem nevoie ?!
a) In primul rând de curiozitate, dublata apoi de un spirit de observaţie metodic. Chiar dacă vi se par puţine cunoştinţele dumneavoastră despre păsări, folosiţi-le. În observaţiile pe care le veţi face, analogia cu speciile deja ştiute vă va fi de un real ajutor. După cum, pentru cel ce vrea sa citească e necesar sa cunoască alfabetul, pentru iubitorul de păsări e necesară, în primul rând, cunoaşterea şi studierea atentă a speciilor celor mai comune; în aceasta constă deprinderea alfabetului ornitologic. Ca în atâtea alte domenii, şi aici se porneşte de la cunoscut spre necunoscut. Vrabia, graurul, rândunica, piţigoiul, porumbelul, cioara, coţofana, raţa, gâsca, pescăruşul, barza etc.vor fi tot atâtea puncte de reper câştigate ce vă vor ajuta fie să aproximaţi dimensiunea fie să sesizaţi mai bine caracteristicile unei specii nou întâlnite. De aceea începeţi-vă “antrenamentul” prin a re-observa foarte atent păsările banale din jur, cele accesibile în majoritatea zilelor, pe care credeţi că deja le cunoaşteţi. Studiaţi-le în amănunţime forma corpului, a ciocului, a cozii, a picioarelor; la fel, observaţi culorile şi semnele distinctive – dungile, petele de culoare de pe cap, spate, aripi, etc, felul de a zbura sau de a merge (ţopăind, păşind), modul de a-şi procura hrana şi, foarte important, semnalele sonore – cântecul propriu-zis ,dar şi sunetele de chemare sau de atenţionare pe care le scot ele în caz de pericol .Astfel, observând speciile comune din preajmă, veţi descoperi, cu siguranţă, destule lucruri noi, ce se vor dovedi foarte utile mai târziu la identificarea speciilor cu adevărat dificile. Nu vă bazaţi numai pe memorie, de multe ori ea e “trădătoare”; de aceea e bine dacă vă obişnuiţi să faceţi schiţe sumare în care să marcaţidetaliile distinctive ale unei specii pe care o vedeţi prima oara, aceasta vă va ajuta atunci când veţi căuta să identificaţi pasărea cu ajutorul unui cunoscător sau, mai simplu, cu ajutorul unui determinator ilustrat. Sfaturile pe care am îndrăznit să le scriem mai sus, nu au pretenţia de a fi prea originale, dar şi-au dovedit, de-a lungul timpului, utilitatea, fiind deja locuri comune în deprinderea “tehnicilor” de observare a păsărilor, multe menţionate şi in prefeţele determinatoarelor ilustrate .
b) Obişnuinţa de a avea întotdeauna la dumneavoastră când ieşiţi în teren un blocnotes de buzunar si un creionpentru a face scurte adnotări şi chiar schiţe fără pretenţii care se vor putea dovedi ulterior extrem de folositoare.
c) Determinatorul ilustrat e o lucrare aproape indispensabilă care n-ar trebui să lipsească din “trusa” de teren a oricărui iubitor de natură. In majoritatea ţărilor europene s-au editat multe astfel de cărţi compacte, uşor de purtat, cu sute de ilustraţii color şi informaţiile esenţiale bine structurate, fiind astfel concepute încât să ajute la identificarea rapidă a oricărei specii din Europa. Ne bucuram că din 1999 iubitorii de păsări de la noi îşi pot procura unul dintre ele: HAMLYN GUIDE – A FIELD GUIDE TO THE BIRDS OF BRITAIN AND EUROPE în versiune românească, practic o adaptare la situaţia avifaunei noastre, sub titlul: PĂSĂRILE DIN ROMANIA ŞI EUROPA – DETERMINATOR ILUSTRAT – cuprinzând peste 1000 imagini color ale celor 530 de specii din Europa, nordul Africii si din Orientul Apropiat, precum si 465 de harţi de răspândire (in patru culori) ale speciilor europene. Cartea a fost tradusă şi adaptată la situaţia din România de dr. Dan Munteanu, membru al Academiei Române şi se poate comanda prin internet accesând site-ul Societăţii Ornitologice Române (www.sor.ro apoi www.shopsor.ro unde la rubrica publicaţii trebuie să selectaţi – cărţi).
d) Binoclul este un instrument deosebit de util pentru observarea păsărilor .Cei care îşi pot procura unul este bine însă măcar să cunoască câteva lucruri înainte de a-l cumpăra. Pe majoritatea binoclurilor moderne sunt inscripţionate nişte cifre; de exemplu 8×30, 10×42 sau 10×50. Ce înseamnă aceasta?! Prima cifra 8 (sau 10) arată de câte ori măreşte / apropie binoclul, iar a doua cifra 30, 40 sau 50 indică diametrul lentilei mari a obiectivului binoclului. Mulţi se lasă impresionaţi de prima cifra care indica de cate ori măreşte un binoclu, dar uită cât de importantă este valoarea celei de-a doua cifre, cea care arata dimensiunea lentilei mari, căci ea indica de fapt luminozitatea binoclului; cu cat diametrul lentilei este mai mare, cu atât pătrunde mai multă lumină în obiectiv iar imaginile se disting mai clar chiar şi în condiţii de luminozitate redusă, când e înnorat sau la lăsarea serii. Ideal ar fi ca lentila aceasta să fie cât mai mare, dar, din păcate, odată cu creşterea în diametru creste şi greutatea binoclului .Astfel că în practică, la binocluri, nu se depăşesc decât rareori diametrele de 40 sau 50 de mm., iar prima cifra ,în general, nu trebuie sa depăşească 10 x, deoarece la binoclurile cu mărirea mai mare de 10x chiar şi imperceptibilul tremur al mâinii face ca imaginea”sa joace”. Atenţie! Cifrele inscripţionate pe unele binocluri nu sunt automat şi o garanţie a calităţii, ele arata doar tipul si dimensiunea lentilelor, acestea fiind nişte valori mai mult teoretice, pentru că, în practica, mărirea şi, mai ales, claritatea imaginii sunt decise în mod hotărâtor de calitatea prismelor, a sticlei lentilelor, a substanţelor anti-reflectorizante cu care acestea sunt tratate şi chiar de precizia componentei mecanice a binoclului. Binoclurile cu ZOOM (cu marire variabila , de la 8x la 25 x de exemplu) nu sunt recomandabile. Nu multe din marile firme consacrate produc aceste tipuri de binocluri ne-fiabile, care sunt un fel de capcane pentru necunoscătorii, dornici să aibă un aşa-zis binoclu puternic cu bani puţini. Ideal ar fi un binoclu 10×40 ( 10×42 )cu prisme si lentile din sticlă specială (nu din plastic)sau, pentru cei mai robusti, unul 10×50, foarte bun, dar mai greu. E acceptabil şi un binoclu 8×30, ca de altfel orice binoclu care ne ajuta să vedem mai bine decât cu ochiul liber. E bine să ştim că la binocluri ca şi la maşini; există Trabant, dar şi Mercedes…Mai ştim însă că pentru mulţi cumpărarea unui binoclu nou nu prea e la îndemână. Pe cei care doresc să-şi cumpere un binoclu de ocazie îi sfătuim să privească cu atenţie invers, prin lentilele mari şi dacă observa “ceaţă “ în interiorul binoclului să nu-l cumpere, pentru ca, fie datorită condiţiilor de păstrare, fie datorită îmbătrânirii, balsamul de Canada (soluţia cu care se lipeau între ele lentilele, la binoclurile din generaţia mai veche) devine opalescent, iar luminozitatea scade îngrijorător compromiţând definitiv binoclul. E bine să se verifice afara , nu într-o încăpere, dacă binoclul nu cumva dublează imaginea. Acesta este un defect care apare la binoclurile ce au suferit şocuri (căzături, lovituri) sau în care a intervenit un nespecialist. De cele mai multe ori acest gen de defect e foarte greu, dacă nu chiar imposibil de înlăturat, iar folosirea unui binoclu astfel deranjat cauzează, efectiv, teribile dureri de cap şi poate duce la deteriorarea vederii. Pe cei care îşi pot permite un binoclu de calitate îi sfătuim să se informeze pe internet şi să aleagă un binoclu ”de firmă “, avertizându-i însă că şi preţurile sunt pe măsură.
Ne permitem câteva sugestii care vă vor ajuta să vă păstraţi binoclul timp mai îndelungat la un standard de calitate optim:
– Când nu-l folosiţi, ţineţi binoclul în husa sau în cutia sa! Nu uitaţi binoclul la soare lăsându-l să se “încingă”!
– Dacă binoclul nu e protejat în mod special împotriva pătrunderii apei, nu-l ţineţi în ploaie. Dacă însă aceasta s-a întâmplat iar lentilele şi prismele din interior s-au aburit, lăsaţi-l într-un loc uscat, la căldură moderata, pâna se usucă şi numai când e uscat puneţi-l în husa lui. La binoclurile din generaţia veche se găseau în husa şi nişte pliculeţe cu granule absorbante, tocmai pentru a împiedica aburirea în interior şi eventuala apariţie a mucegaiului .
– Dacă binoclul a cazut în apa şi aceasta a pătruns în el, trebuie dus la specialist. Nu încercaţi să-l desfaceţi dumneavoastră!
– Nu puneţi degetele pe lentile! Nu-l izbiţi!. Evitaţi ca nisipul să ajungă pe lentile sau la mecanism.
– Mai în gluma, mai în serios putem spune că, pentru menţinerea longevităţii şi a calităţii sale, binoclul ,ca periuţa de dinţi, trebuie considerat un obiect de folosinţă strict personală care nu se împrumută; dar ştim cu toţii cât de greu de împlinit e o atare condiţie.
– La curăţarea lentilelor respectaţi următoarele etape; întâi îndepărtaţi nisipul sau praful cu o pensula fină sau prin suflare, apoi ştergeţi uşor cu o bucată de material special pentru aparate optice, umezita în prealabil cu câteva picături de soluţie de curăţat lentile. În magazinele de specialitate se găsesc şi plicuri cu mai multe foi de hârtie de curăţat din mătase (hârtii de unică folosinţă) şi recipiente cu soluţie de curăţat. Mai nou au apărut şi plicuri etanşe în care aceste bucăţi de hârtie sunt păstrate umede, îmbibate cu soluţie; sunt asemănătoare plicurilor cu şerveţele umede pentru curăţarea pielii. Atenţie sa nu le confundaţi! Nu folosiţi vata, folosirea repetata a acesteia produce pe lentile zgârieturi fine care cu timpul le vor deprecia iremediabil. Pielea de căprioara nu e recomandata, pentru că de regulă se îmbâcseşte cu praf şi cu nisip, care vor zgâria lentilele, de aceea chiar şi ţesătura specială din micro-fibre trebuie purtată într-o cutiuta etanşa din plastic,ca aceea pentru filme foto, şi nu ţinuta direct prin buzunare.
Am insistat cam mult la acest capitol, pentru că problema binoclului stârneşte interesul unor categorii de oameni mult mai largi decât cea a iubitorilor de păsări, iar în aproape 40 de ani de stat in Delta Dunării am avut ocazia să văd cum mulţi dintre turiştii posesori de binocluri nu prea cunoşteau regulile de baza ale întrebuinţării şi întreţinerii …
Credem că e bine să menţionăm că în birdwatch-ul mondial câstigă tot mai mult teren folosirea lunetei, în special în spatii largi (lângă lacuri, mlaştini, zone litorale). Spre deosebire de binocluri unde valoarea optimă e 10 x 50 , în cazul lunetelor aceasta se situează pe la 30 x 80. Exista inconvenientul că lunetele sunt mai grele şi nu pot fi folosite din mâna ci doar instalate pe trepied, pentru a se evita tremurul imaginii, însă acest inconvenient e compensat de mărirea razei de observare şi de calitatea deosebita a imaginii. Atenţie, luneta de teren e diferită de luneta astronomică .
Alte posibile acccesorii
Folosirea camerei video şi a aparatului foto se pot dovedi utile pentru confirmarea unor specii rare şi pentru “prinderea” unor momente deosebite, dar există şi mulţi dintre pasionaţii “birdwatchers”, în special între englezi, care le evită, considerând că le îngrădesc libertatea de mişcare şi că e bine să lase celor specializaţi în film şi foto această îndeletnicire, foarte onorabila de altfel.
La unele specii de păsări, pentru o identificare corectă e necesară cunoaşterea cântecului (a chemărilor, a sunetelor de avertizare în caz de primejdie), aşa ca MP3 player-ul sau I-pod-ul prin reproducerea unor înregistrări sunt folosite în natură cu un mic difuzor pentru “a provoca” păsările ce se lasă mai greu văzut. Au apărut pe piaţa de specialitate CD-uri care cuprind înregistrări sonore ale tuturor speciilor europene însă folosirea lor în teren trebuie făcută cu discernământ, altfel poate deranja păsările, în special în perioada cuibăritului, când acestea sunt stresate de ceea ce pentru ele pare o intruziune a altor păsări în teritoriul lor de cuibărit.
Oricum, audierea acasă a cântecelor unor specii, pentru a putea recunoaşte mai bine in teren păsările este o practică uzuala şi benefică. De aceea recomandăm “All the Bird Songs of Britain and Europe”( 4 CD-uri) de Jean C. Roche care este deja best-seller in Europa .E bine să precizăm ca nici o înregistrare nu poate suplini ascultarea atentă a cântecelor păsărilor ”pe viu”, în natura, înregistrările fiind doar nişte călăuze pentru o lume fascinanta ce vă aşteaptă să o descoperiţi.
Rândurile de faţă nu trebuie sa fie o descurajare pentru cei ce nu-şi pot procura unele din “ustensilele” mai sus amintite. În urma cu ani, mulţi ornitologi foloseau pe teren doar un blocnotes şi “ochii şi urechile din dotare”, cu toate acestea putem spune că se descurcau destul de bine. Tehnica cea mai avansată nu va putea suplini niciodată interesul şi pasiunea … Cunoaşterea altor iubitori de pasari din orasul sau judeţul dumneavoastră v-ar putea motiva mai mult, iar daca nu există acolo vreo sucursală a Societăţii Ornitologice Române adresaţi-vă la sediul central din Bucureşti (office@sor.ro ) pentru a vi se inlesni contactul cu alte persoane din zonă, care v-ar putea ajuta în problemele mai spinoase ale ornitologiei sau cu care aţi putea colabora, pentru că , vorba cântecului, “unde-i unul nu-i putere”…
Deoarece demersul nostru se vrea o pledoarie pentru birdwatch, ar fi păcat să nu prezentam aici o modalitate simplă de a veni atât în ajutorul păsărilor, cât şi al celor dornici sa le observe şi să le cunoască mai bine; e vorba de amenajarea de hrănitori pentru pasarele în timpul sezonului rece, hrănitori care pot fi amplasate în gradina, în curtea casei, în părculeţul din fata blocului, pe un copac din dreptul balconului şi chiar pe balcon. In Europa aceasta pasiune a creat chiar o piaţă profitabila pentru firmele care confecţioneaza si vând diferite tipuri de hrănitori şi diverse seminţe. Un sondaj din 1997 arata ca numai in Anglia 67% dintre adulţi hrănesc pasarelele sălbatice în preajma locuinţei lor, ceea ce, trebuie să o recunoaştem, este impresionant. La noi, procurarea pentru iarna a câtorva kg. de seminţe mărunte de floarea soarelui (sunt mai ieftine) nu ar fi o cheltuiala prea mare, dar va asigur că veţi fi răsplătiţi bucurându-va de spectacolul pe care vi-l vor da micile înaripate. Cunosc persoane care au amplasat lângă geamul biroului astfel de hrănitori şi îşi ţin binoclul la îndemână pentru ca, din când în când , să mai poată arunca o privire la noutăţile ce apar la hrănitoare, noutăţi pe care le trec cu bucurie , ca pe adevărate trofee, pe o listă de pe perete. Colegii săi au fost contagiaţi şi ei, astfel că deja s-a iscat un fel de competiţie pe tema cine observa cele mai multe specii la hrănitoare. Pe site-ul www.sor.ro. puteţi afla mai multe informaţii despre hrănitori si despre cum pot fi ele procurate sau confecţionate.
Pe timpul iernii, la hranitori cel mai mare succes îl au seminţele de floarea soarelui neprăjite (atenţie cele prăjite pot periclita viaţa păsărilor) şi seminţele de cânepă, dar se mai poate pune grâu, mei sau chiar mălai sau pâine pentru vrăbii, guguştiuci. In ţările mai bogate din vest se pun şi alune descojite. Cand este frig se mai pot înşira pe o sfoara sau pe o bucata de sârma , cubuleţe de slănina nesărată, care să fie agăţate de copaci sau de un suport de lemn. Piţigoii şi chiar ciocănitorile le vor descoperi repede.
Improvizarea unor hrănitori nu cere un efort prea mare, dar va bucura ceea ce veţi vedea, aşa că încercaţi.