Andrei Szemerjai: „Dacă la JO de la Londra închiriem un avion cu 75 de locuri, la Rio o să trimitem delegaţia într-un microbuz”

 prof. Dan Mihăescu

  • Sportul românesc traversează puntea suspinelor

Şedinţa de analiză a activităţii pe anul 2011 susţinută joi la Pavilionul Expoziţional din Mamaia, de Clubul Sportiv Farul şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DSJT) Constanţa, s-a transformat într-un veritabil omagiu adus unuia dintre cele mai iubite personaje din lumea sportului constănţean, Elena Frîncu, la sfârşitul carierei în fruntea prestigioasei instituţii ce patronează activitatea sportivă la malul mării.

Evenimentul, ce a reunit peste 250 de invitaţi şi participanţi direcţi  s-a constituit deopotrivă într-un bilanţ al performanţelor şi neîmplinirilor marcate în planul activităţii sportive, de principalul club de drep public, CS Farul Constanţa şi de celelalte structuri sportive şi de tineret, dar şi elogiilor aduse Elenei Frîncu, care la 14 martie a. c. va ieşi la pensie, după o activitate de peste 20 de ani în administraţia sportivă.

Cum era şi firesc, cuvântul de deschidere l-a avut marele fondist român, Ilie Floroiu, preşedintele CS Farul care după ce a trecut succint în revistă cele 345 de medalii obţinute în 2011, la Campionatele Naţionale şi 43 de medalii la competiţiile internaţionale (30 la Campionatele Europene)a anunţat că din păcate, la JO de la Londra, mult titratul club constănţean scontează cel mult pe participarea a cinci sportivi. “Din păcate în anul olimpic 2012 am păşit pentru prima dată cu stângul, după foarte mulţi ani. Ana Porgras a luat decizia la sfârţitul anului trecut de a se retrage din activitatea sportivă iar de la alte câteva secţii sportivii pe care contam au suferit accidentări, din cauza vremii nefavorabile din această iarnă sau anumite boli virale ale vârstei care i-au împiedicat să participe la Campionatele Naţionale” – a afirmat Floroiu.  Profitând de prezenţa la reuniune a întregii conduceri a Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport (ANTS) în frunte cu Doina Melinte, a reprezentanţilor federaţiilor sportive şi ai COSR, Ilie Floroiu nu a omis să critice lipsa comunicării cu federaţiile de specialitate şi nerespectarea de către federaţii a regulilor de colaborare bilaterală, în cazul sportivilor convocaţi la loturile naţionale, lipsa criteriilor stabile şi riguroase de selecţie la loturile naţionale, a sportivilor de performanţă, creşterea necontrolată şi excesiv-prohibitivă a valorii taxelor şi vizelor pentru sportivi şi cluburile afiliate, toate acestea făcând din ce în ce mai grea susţinerea activităţii sportive, în teritoriu.

O notă deosebit de critică a avut şi directorul Liceului cu Program Sportiv (LPS) “Nicolae Rotaru”, din Constanţa, Andrei Szemerjai,  despre care vicepreşedintele ANST, Sorin Moldovan, a afirmat că se află la conducerea celui mai important liceu de profil din ţară. “ Cu regret şi mare tristeţe trebuie să remarc faptul că dacă anul acesta am rezervat pentru JO de la Londra doar un charter de 75 de locuri, în 2016, pentru Rio de Janeiro probabil vom fi suficent de mulţi cât se ne urcăm într-un microbuz. După sportul pentru seniori acum urmează distrugerea şi desfiinţarea sportului şcolar prin noua lege a educaţiei care are la bază finanţarea per capita în învăţământul preuniversitar. Nu s-a gândit nimeni că un liceu vocaţional, cum este cel pe care-l conduc, unanim apreciat, în dotare săli de antrenament, terenuri, baze sportive. Toate astea trebuie întreţinute şi costă. Noi avem  de plată, lunar, facturi pentru întreţinere de șapte ori mai mari decât alocaţia bugetară. În mod sigur, în această primăvară vom închide totul sau vom fi executaţi silit pentru neplata obligaţiilor” – a spus Szemerjai.

În acelaşi tot pesimist, Ioan Dobrescu, secretarul general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), a remarcat că nu a crezut să ajungă în situaţia să regrete bugetul alocat pentru pregătirea loturilor pentru partciparea la JO de la Beijing, care se zicea că ar fi fost cel mai mic buget primit vreodată. “ Am citit programul guvernamental unde se prevede revenirea României în primele 15 naţiuni, la JO de la Londra. Foarte bine, vom face asta cu cel mai mic buget din istoria sportului românesc dar după această ediţie este foarte posibil să nu mai putem susţine niciun fel de pregătire cu loturile olimpice şi să suspendăm toate programele. Pur şi simplu nu mai avem bani” – a afirmat Dobrescu.

În final, Doina Melinte, a încercat să pondereze tonurile fataliste şi lipsa de entuziasm a colegilor într-o manieră cinică, făcând referire la anii ’70 când, spune ea, performerii români cunoşteau lipsuri materiale mul mai aprige, în pregătirea competiţională. “ Mi-aduc aminte în 1976, când am venit la Constanţa cu trenul, de la Băile Felix şi am călătorit pe culoar. Era tot iarnă. O iarnă grea şi făceam antrenamente dimineaţa la Cazinou, pe zăpadă şi dealuri, în faţă la Hotelul Sport din Constanţa, până pe plaje şi înapoi sus. Noi ne-am învăţat, cerem din ce în ce mai mult şi oferim puţin” – a conchis preşedeintele ANST.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.