Alinia-m-aș, dar n-am cui!
Dr. Diana Cîrjaliu Meliu ●
Fac parte dintre persoanele prevăzute a se vaccina în etapa 1, adică sunt lucrător în domeniul sănătății, dar în sistem privat. În plus, sunt printre cei vreo 60% care chiar au considerat că ziua în care a intrat vaccinul anti-covid în România, este una istorică.
Am avut norocul să nu mă infectez până acum, deşi am acordat consultații zilnic, la cabinet și nu online și cred că trebuie să ai mari probleme mentale ca să pui în balanță pericolul real al morții rapide prin infecție covid, cu mult speculatele potențiale efecte necunoscute ce ar putea apărea peste câțiva ani… Se spune că un nebun aruncă o piatră și mulți sănătoși sar după ea!
Dezinformările cu miză politică din timpul campaniei electorale au reușit să spele creierele multora care, chiar dacă n-au învățat unde și care e locul cratimei, își imaginează acum că au descoperit intenția și mecanismul genocidar al ARN. Să trecem…!
Ideea este că m-am logat https://programare.vaccinare-covid.gov.ro pentru a mă programa la vaccinare, aşa după cum am fost instruită pri mijloacele publice de informare. Pe https://www.sts.ro/ro/comunicate-de-presa/precizari-privind-inscrierea-pe-platforma-de-vaccinare scrie că se pot programa online pentru etapa 1, numai angajatorii care au certificat digital. Personalul medical care nu deține certificat digital se poate programa la call centerul local al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Deci, am creat contul, m-am logat, mi-am completat profilul, am validat numărul de telefon, am semnat cu certificatul digital și am completat tot ce era de completat referitor la fericitul ‘beneficiar’ al aplicației. Și cam atât. Totul s-a blocat la ‘Alege persoana juridică’. Nu funcționează, selectorul se încăpățânează să stea, roșu și amenințător, pentru că ‘acest câmp este obligatoriu’. Dacă nu pricepi că siteul e doar praf în ochi, că nu funcționează, și tot încerci să tastezi ceva, afli că sesiunea a expirat și trebuie să te loghezi din nou. Dar programare, ioc.
OK, sunt psihiatru și reziliența mea este mare. Apelez la call centerul DSP Constanţa, unde aș putea să mă programez dacă nu aș fi propriu-mi fericit angajator. Iau numărul de pe STS.ro- 0241836313. Sunt în extaz când îmi răspunde o voce umană. Dar vocea zice că DSP nu se ocupă de programări și îmi oferă cu amabilitate numărul de call center al Ministerului Apărării Naţionale (MAN). Mă mir și mi se pare ilogic, dar vocea insistă cu autoritate că programările se fac la București. Sun la numărul care mi-a fost dictat, 0214144441 și realizez că trăiesc realitatea constănțeană ca în Ziua cârtiţei.
O roboată îmi spune că am sunat la DSP Constanţa și că apelul este înregistrat. Apoi roboata începe sarabanda: formează tasta 1 dacă vrei informații despre covid, formează 112 dacă ai vreo urgenţă medicală, număr pentru informații privind unități de inavăţământ, tasta 2 dacă ai simptome covid, etc, etc, etc și de la capăt.
Dacă Ravel era psihastenic și Kafka suprarealist, nu mai ştiu cum să cataloghez autoritățile noastre. Multe epitete îmi vin în minte, mult amar în suflet. Nu, n-a fost o zi istorică cea în care a intrat vaccinul în Romănia. A fost doar una din zilele alea, una după alta după alta, câte om mai avea fiecare, în care autoritățile își arată incapacitatea.
Victor Ciutacu, atac DUR la Valeriu Gheorghiță: ‘Băi, păpușel, cât tupeu trebuie să ai ca să acuzi un șef de spital…’
Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 05-01-2021 18:49
Victor Ciutacu a răbufnit, pe Facebook, după ce coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, l-a acuzat pe managerul Spitalului Găești de management defectuos pentru că a vrut să vaccineze și persoane care nu erau programate în această perioadă, motivul fiind acela de a nu irosi dozele de vaccin.
„Băi, păpușel, cât tupeu trebuie să ai ca să acuzi un șef de spital de „management defectuos” fiindcă, în loc să arunce sărăcia aia de vaccin pe care nu ești în stare să convingi pe cineva să-l facă, l-a folosit întru înțeparea doritorilor? Țara asta cheltuie munți de bani să importe ca să aveți voi ce arunca la coș? Păcăliciule, rolul tău, cel puțin ăla oficial, e să organizezi logistic povestea și să dai tot concursul de care ești în stare pentru a convinge lumea să se așeze frumușel la coadă. Doar că nu are la ce. Ce ai făcut tu până acum? Cu nelipsitul și inevitabilul Arafat lângă tine, ai pus-o de-o ceremonie ceaușistă penibilă de întâmpinare a poțiunii magice la fruntari., Urmată de transportul jenant în dubița de înghețată și distribuția la cutii de pizza. Ai dat gir unui site cu nume imposibil și facilități spre zero. Unde nu se poate programa nici dracu’. Fiindcă nu are la ce s-o facă. Ai pornit o campanie penibilă de promovare, cu tine cap de coloană într-o serie de videoclipuri jenante unde până și profesioniștii respectabili parcă-s mutanți, să popularizezi nimicul. Dincolo de faptul că arăți ca o cocotă declasată îmbrăcat militar și dat cu strugurelul ăla lucios pe buze, tu însuți te-ai fofilat să te vaccinezi și te-ai băgat în seamă doar când ajunsese să râdă o țară întreagă de tine și de mascarada al cărei portstindard ești. Habar n-am al cui ești și cine te-a împins în față, poate oi fi vreun meseriaș în branșa ta, dar toată campania asta pe care ți-au pus-o în brațe e un eșec colosal. Că să nu mai spun că, sub augusta ocârmuire a eroului din lupta sângeroasă pe care n-o găsește nimeni în documentele războiului, ai contribuit copios la ridiculizarea unei instituții creditată odinioară cu respectabilitate și încredere. Mândra Armată Română a ajuns, în anii de grație 2020-2021, să verifice babele la declarațiile pe proprie răspundere, să dea onorul la dubița cu pinguini și, într-un final apoteotic, să se dea cu ruj pe buzițe înainte să joace-n spoturi publicitare de lumea a treia. Măcar dictaturile sud-americane aveau parte de colonei pe bune…
In Martie 2019, Alexandru Rafila a recunoscut in emisiunea Andreei Esca ca va veni o Pandemie.
La mai putin de un an, a aparut „PANDEMIA”.
Ce a facut acest individ ca sa amelioreze efectele acestei Pandemii?
Si va devenii Prim-Ministru……